Caminul din Schitu Darvari - ultima speranta a batranilor alungati de copii

Motica era vedeta la caminul de batrani din Schitu Darvari, Bucuresti. La 80 de ani canta frantuzeste si topaia de una singura, printre saloanele cu pensionari. Femeia fusese o profesoara stralucita,

Motica era vedeta la caminul de batrani din Schitu Darvari, Bucuresti. La 80 de ani canta frantuzeste si topaia de una singura, printre saloanele cu pensionari. Femeia fusese o profesoara stralucita, pana sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Ajunsese sa nu-si recunoasca decat ginerele. In schimb, stia pe nume tot personalul - de aia doctorii ziceau ca e un fenomen ciudat. Pensionarii toti scoteau nasurile pe geam cand se ducea Motica sa faca pipi, la tulpina vreunui pom. Intr-o zi, asistentele au gasit-o moarta in pat. La caminul din Darvari isi duc zilele 76 de batrani. Majoritatea, abandonati de odrasle. Dintre acestia, numai 19 sunt barbati. "Junele" centrului are 53 de ani, picioarele paralizate si sonda permanenta. In tinerete, s-a urcat pe casa sa curete un cos, a picat si si-a facut praf coloana. "Singura mea sansa este transplantul de maduva, dar costa 3 miliarde de lei si se face numai afara", explica el. "Veteranul " are 100 de ani si sta tot la pat. A fost grefier, dar se da procuror. Sufera de bolile batranetii, insa, dupa ce se drege cu o tuiculita, se simte fecior. Doctorii se crucesc sa vada ca spritul il lecuieste mai ceva ca pastilele lor. Omul nu mai stie daca ii mai traiesc copiii. L-au adus in spinare acum zece ani si dusi au fost. Numai un nepot mai vine pe la el, rar de tot. Pensionarii care mai sunt inca lucizi, se roaga sa le ia Dumnezeu mintile mai repede, fiindca "asa nu mai ai habar ca esti al nimanui". Nea Stefan are 79 de ani. Nici nu-si mai aminteste bine cum arata baiatul lui. Dupa ce i-au murit nevasta si fata, i-a dat baiatului apartamentul lui. "Fiu-meu a inceput sa-mi faca mizerii, sa plec din casa. Ma scula noaptea din somn, sa ma duc unde vad cu ochii. M-a gonit in strada pana la urma. Am stat pe la gazde, apoi, printr-o relatie, am ajuns aici. A trebuit sa astept trei luni, pana s-a eliberat un loc", povesteste batranul. In opt ani, si-a vazut baiatul doar o data, cand a venit sa se imprumute la el. Aflase ca stransese niste banuti de inmormantare. Omului i s-a facut mila, "copilul ajunsese somer". Si i-a dat jumatate din economii. Pe nea Stefan il roade nu ca n-a mai vazut nici un ban inapoi, ci ca plodul nu catadicseste sa sune nici macar de ziua lui sau de Craciun. La centru sunt insa si batrani vizitati mai des: copiii le vin taman in ziua de pensie si si-o impart intre ei. Isi mai amintesc sa mai treaca pe la ei de abia luna urmatoare, musai pe aceeasi data. Lidiei Negrea i s-a tras de la barbat - spune ca a ramas pe drumuri din cauza copilului sotului cu alta femeie. Dupa moartea acestuia, copilul - ajuns barbat in toata firea - a vrut sa ciupeasca si el din averea tatalui. "Aveam o casnicie de invidiat, ma ducea la mare, la munte, oriunde voiam eu. Intr-o dimineata, l-am gasit mort de infarct. Doua zile mai tarziu, m-am trezit la usa cu un barbat care zicea ca e copilul lui, facut pe furis cu alta, in vremea casniciei mele. De abia atunci am aflat ca, de fapt, barbatul meu avusese viata dubla", spune batrana. "Ma ameninta ca, daca nu vand casa si nu ii dau si lui partea cuvenita, imi da foc. Din partea mea de bani, dupa imparteala, nu mi-au mai ajuns sa imi cumpar nici macar o garsoniera". A trimis o scrisoare la primarie si amenintat ca, daca nu va primi un loc la camin, se arunca in fata trenului. Cazarea a primit-o dupa sase saptamani. Acum este singura cuc - copii n-a avut niciodata si prietenii i-au murit toti, pe rand. De curand a aflat ca are un nodul canceros pe plaman, mare cat oul de porumbel. Mai impacata este tanti Trandafira, ca are Alzheimer si se crede tot acasa. Mintea i-a ramas agatata in trecut: spune oricui ca e din comuna Colacu, raionul Racari. E tare mandra ca baiatul ei care a dus-o la camin "are bloc in Crangasi". Singura Miliana Vasilescu nu e suparata ca sta la azil. E vaduva si copii zice ca n-a avut timp sa faca. Sta aici de sase ani si n-a pierdut nici o secunda: scrie non stop poezii, chiar si pe intuneric. Are 80 de ani si a strans zeci de manuscrise, sperand ca intr-o zi o sa le publice. Cei ajunsi la un astfel de camin pot fi considerati norocosi. Exista, in Capitala, sute de batrani care asteapta de luni intregi sau chiar de un an sa fie cazati la un azil. Concurenta e atat de crancena, incat un loc se elibereaza numai dupa ce moare un om. Chiar si asa, batranul aflat primul pe lista de asteptare nu se poate muta imediat, ci numai dupa cateva saptamani, dupa ce se obtin toate avizele si dupa ce primarul de sector isi da consimtamantul. In prezent, in Bucuresti sunt circa 360.000 de batrani care nu se mai pot ingriji singuri, in vreme ce caminele puse la dispozitie de primarii nu au mai mult de 400 de locuri.