Cei care stau la curte sau care vor sa dea un aer de prospetime unui spatiu inchis isi pot instala singuri un havuz sau un mini-lac artificial, cu jet vertical de apa, cu cascada, populat de pesti sau decorat cu plante acvatice si lumini plutitoare. Astfel de fantani arteziene pot fi folosite si pentru a decora un interior de restaurant, holuri de galerie comerciala, sere de flori etc. Instalarea si aranjarea bazinului Pentru lacurile in aer liber, bazinul poate fi o groapa sapata in pamant. Cand acest lucru nu se poate sau cand fantana e menita sa decoreze un interior, se folosesc profile speciale din plastic care imita fundul de lac. Un profil de 140 de litri din polietilena rezistenta la ultraviolete si la ger, cu niveluri pentru plante subacvatice si zona de sedimentare, costa 1.499.900 lei. Un profil mai mare, de 450 de litri, costa 2.499.900 lei. Exista profile de plastic care imita piatra, special concepute pentru a fi strabatute de un jet subtire de apa, asemenea albiei paraurilor de munte. Instalarea e cat se poate de simpla: se pozitioneaza profilul in zona dorita si se inconjoara de pietre de calcar, de preferinta fixate cu mortar. Pentru mini-lacurile si havuzurile in aer liber, groapa poate avea orice forma, dar nu trebuie sa fie mai adanca de 0,5 metri, daca se doreste instalarea unei pompe pentru jet de apa. Ca sa tina apa, groapa trebuie acoperita cu folie de cauciuc, speciala. Un metru liniar de folie lata de 3,4 metri costa 799.900 lei, unul de latime de 5,1 metri costa 1.199.900 lei. Calculul foliei de cauciuc se face astfel: - lungimea foliei care trebuie achizitionata = lungimea gropii (L) + de 2 ori adancimea gropii - latimea foliei = latimea gropii (l) + de 2 ori adancimea gropii Clientii care nu reusesc totusi sa se dumireasca singuri pot apela la sfatul vanzatorilor specialisti. Cum se intinde folia: - se indeparteaza pietrele ascutite sau radacinile de pe fundul gropii, care ar putea strapunge folia, apoi se asterne un strat de nisip; - se intinde bine folia de cauciuc, lasandu-i marginea sa depaseasca groapa. Marginea care depaseste se ingroapa sau se fixeaza cu pietre distribuite egal. Peste aceste pietre se pot adauga altele, fixate de preferinta cu mortar, ca sa formeze o bordura decorativa. E bine de stiut: - specialistii ii sfatuiesc pe cei care vor sa puna pietricele pe fundul lacului sa ia masuri suplimentare de protejare a foliei de cauciuc. Astfel, peste folia respectiva se intinde o alta, de molton, peste care se imprastie pietricelele - de preferat pietris de rau; - folia de cauciuc nu este toxica pentru plante si vietuitoare subacvatice; - cei care vor sa isi aseze pe fundul lacului plante acvatice, in suporturi speciale, din plastic sau textile, care se pot cumpara, trebuie sa astepte cateva zile dupa ce lacul a fost umplut cu apa; - cei care vor sa creasca pestisori in lac trebuie sa-si cumpere un filtru special de aer, care costa 249.900 lei; - exista si filtre speciale pentru apa, cu zeoliti, are pot fi puse in functiune prin telecomanda. Un astfel de filtru, plus pompa pentru jet de apa de 7,5 W, costa 2.399.900 lei. Pompa de apa si instalatii de iluminat Pompele care au rolul de a arunca jeturi de apa la inaltime sau de a forma cascade pot fi achizitionate dintr-o gama larga, cu puteri diferite, in functie de inaltimea jetului, cu capete diferite, in functie de forma jetului etc. Setul de pompe-fantana Gardena, cu putere de 25 W, care arunca jet de maximum 2 m si formeaza cascade, costa 3.899.900 lei. Exista si o pompa mai micuta, cu putere de 5 W, pentru o inaltime a jetului de maximum 1,1 metri, ideala pentru o decoratiune de apartament. Se poate cumpara si un set complet pentru o fantana de 3 mp, constand din folia de cauciuc necesara, calculata exact, folia de fetru peste care se pune pietrisul de pe fundul bazinului, o pompa, precum si o serie de suporturi pentru plante acvatice. Totul costa 4.499.900 lei. In general, se recomanda ca havuzurile sa fie iluminate cu lampi decorative. O lampa halogena speciala pentru jetul de apa, de 12 V, costa 1.499.900 lei. O lumina plutitoare de 12 V este 1.499.900 lei, una subacvatica, de 12 V, e 2.049.900 lei, iar un spot luminos subacvatic este 1.499.900 lei. O plasa-suport pentru plante subacvatice, din fibra naturala, cu 4 buzunare si care se fixeaza pe fundul bazinului costa 399.900 lei. Tot pentru plante se pot achizitiona si suporturi de plastic.