Branduri Celebre: Rolex, între mit şi precizie elveţiană

Se spune că numele Rolex este, de fapt, o abreviere de la „excelenţă în orologerie“. În povestea acestei mărci de lux, pe lângă zvonuri, două lucruri sunt confirmate fără echivoc: precizia şi calitatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poate că numele Wilsdorf nu vă spune prea multe, dar de Rolex aţi auzit cu siguranţă. Istoria unuia dintre cele mai recunoscute nume din orologeria de lux s-a născut însă din ambiţia şi flerul pentru afaceri al unui singur om: Hans Wilsdorf. Perseverenţa soră cu încăpăţânarea l-a determinat să lase convenţionalul pe seama altora şi să se concentreze, în schimb, pe inovaţie şi util.

Toate acestea, într-o vreme când un pas pe lângă poteca bătătorită însemna sinucidere - socială şi profesională. Când auzeau de ceasuri de mână, domnii respectabili râdeau şi spuneau că ar prefera să poarte o fustă. Între timp, ceasurile Rolex au devenit adevărate embleme ale luxului, cu rol de validare a statutului social. Şi totul pentru că un om s-a ridicat dincolo de chicotelile de la dineuri şi de prejudecăţi.Fondatorul, orfan de la 12 ani Hans s-a născut la 22 martie 1881 în oraşul german Kulmbach din regiunea Franconia. Părinţii săi au murit în 1893, iar el a fost trimis la o şcoală-internat de către unchiul său.

A devenit un om de afaceri cu un ochi bun pentru identificarea oportunităţilor. Tânărul Hans a găsit rapid formula ideală pentru a-şi împăca interesele - afacerile, călătoritul şi noua invenţie care întorcea toţi ochii pe la petreceri, ceasul de mână. A început atunci ucenicia la o firmă specializată în exporturi de ceasuri, cu sediul în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, considerat „mecca" în lumea producătorilor de ceasuri.

La 24 de ani, în căutarea marii şanse şi cu tot avântul tinereţii, Wilsdorf a decis să-şi înfiinţeze propria afacere de orologerie. Făcea „naveta" între Londra şi La Chaux-de-Fonds însă, în mod surprinzător, Wildsorf nu a susţinut niciodată că este un producător de ceasuri şi, până în ziua în care a murit, a semnat toate documentele cu funcţia „comerciant". Compania Wilsdorf & Davies a fost fondată în 1905, la Londra. În acelaşi an, firma a prezentat modelul „Briefcase" (în engleză, geamantan) cu curea de piele. Ambiţia lui Wils-dorf era să ajungă să domine, cu ceasurile de mână, o piaţă care, în acel moment, era monopolizată de ceasurile de buzunar.

La acea vreme, ceasurile de mână încă erau considerate ca având caracter „feminin" şi se adresau exclusiv femeilor. Marii producători de ceasuri nu considerau că obiectul este suficient de „masculin", aşa că nici nu încercau să spargă aceste şabloane. O parte din aversiunea producătorilor faţă de ceasul de mână era generată de dimensiunile acestuia.

Prea mic pentru un bărbat

Devenise deja o cutumă că acest obiect trebuie să fie atât de mic, încât cu siguranţă nu poate face faţă folosirii normale zilnice. Şi, chiar dacă treceau peste această provocare, în lipsa unui buzunar care să-l protezeje, praful şi transpiraţia i-ar fi venit cu siguranţă de hac, credeau producătorii de ceasuri.

În ciuda acestor provocări, Wilsdorf a înţeles că acesta este viitorul. A încheiat un contract cu producătorul Herman Aegler, cu sediul la Bienne (Elveţia). Cumpăra doar în cantităţi mari şi obţinea astfel piese la preţ redus. Mecanismele erau ideale, mergeau cu precizie, iar resursele şi accesul la piese erau încă nerestricţionate. 

Primul ceas din aur a apărut în 1906

Încet, dar sigur, ceasurile de mână au devenit tot mai căutate, în special de iubitorii de modă, care căutau să fie mereu la zi cu tendinţele. Primele modele aveau cadrane de argint şi curele de piele, însă nu a trecut mult până ce au apărut ceasurile din aur, născute odată cu inventarea brăţării flexibile, din zale metalice, în 1906. 



Rolex, implicat în cea mai mare fraudă din istorie?

În decembrie 2008, plecarea abruptă a directorului executiv Patrick Heiniger, care şi-a motivat decizia prin „motive personale", a fost urmată la scurt timp de zvonuri că firma ar fi pierdut un miliard de franci elveţieni (aproximativ 900 de milioane de dolari), după ce i-ar fi investit în ceea ce s-a dovedit ulterior drept cel mai mare caz de fraudă din istorie. Compania a negat însă că ar fi avut de-a face cu schema Ponzi a deja celebrului manager de investiţii american Bernard Madoff, care a pledat vinovat pentru înşelătoria ce a cauzat pagube de peste 50 de miliarde de dolari la nivel mondial.

1905 este anul în care a fost înfiinţată compania Wilsdorf & Davies, devenită ulterior Rolex.

Fiecare ceas, testat în frigider şi în cuptor

După ce câştigase primul pariu împotriva producătorilor de masă, Wilsdorf avea acum o nouă ambiţie. Îşi dorea să creeze un ceas care să poată fi identificat dintr-o singură privire, să aibă un element care să-l diferenţieze de oricare altul. Decât să-şi scrie numele pe tot ce putea - curea, cadran, practică deloc neobişnuită încă de pe atunci, „comerciantul" a preferat să apeleze la un nume inventat. A ales Rolex. Nici până astăzi, compania nu a confirmat niciuna dintre poveştile legate de acest nume. Potrivit unora, Rolex este, de fapt, o abreviere de la „Horologie Exquise" sau de la „Horological Excellence". Singurele explicaţii au venit tot neoficial şi au surprins prin simplitate şi caracter practic.



Numele, fie că este sau nu legat de termeni precum „orologerie" şi „excelenţă", trebuia să fie uşor de pronunţat în orice limbă. Aşa îşi dorea Wilsdorf, dând încă o dată dovada unui om de afaceri desăvârşit. De asemenea, nu putea fi prea lung - dimensiunea cadranelor era restrictivă, iar estetica - esenţială. Un avantaj - voit sau doar un accident fericit, nici acest aspect nu a fost confirmat vreodată - a fost că literele care formează numele au aceeaşi dimensiune şi permit astfel o scriere simetrică.

În 1914, după 45 de zile de examinări atente, specialiştii Observatorului Kew din Marea Britanie au acordat unui ceas Rolex un Certificat de Precizie de Clasă A, o distincţie acordată până atunci doar cronometrelor marine.

Războiul, oportunitate de afaceri

În 1915, Wilsdorf a părăsit Marea Britanie din cauza taxelor asupra bunurilor de lux şi metalelor preţioase impuse în timpul Primului Război Mondial, care majorau preţul final al ceasurilor cu aproape o treime. Compania a fost astfel mutată la Geneva, Elveţia, sub numele de Rolex Watch Company. Ulterior, numele a fost schimbat în Montres Rolex şi până la urmă a devenit Rolex. Încă din zorii secolului al XIX-lea, tocmai războiul a fost „ştampila" de validare pentru ceasul de mână. ;

Record după record

Premierele au continuat să curgă. În iunie 1925, acelaşi prestigios Observator Kew a acordat, pentru prima dată, un Certificat de Precizie de Clasă A unui ceas de damă, care avea un diametru mult mai mic decât cele bărbăteşti (13 mm faţă de 25 de mm). În acelaşi an, Wilsdorf a cheltuit 100.000 de franci elveţieni (aproximativ 110.000 de dolari) pentru a-şi promova marca în Marea Britanie.

Ceas inspirat de un dineu

1926 a dat naştere următoarei generaţii de ceasuri Rolex, „Oyster" (în engleză, stridie). Wilsdorf a povestit că ideea pentru nume i-a venit în timp ce era gazda unui dineu şi s-a chinuit foarte tare să deschidă o stridie. A glumit cu invitaţii săi că speră ca designul noului său ceas să se dovedească la fel de rezistent precum carapacea moluştei. Noul model Oyster era complet antiacvatic. La 7 octombrie 1927, modelul a intrat în istorie la mâna înotătoarei Mercedes Gleitze, prima femeie din Marea Britanie care a traversat Canalul Mânecii. 

Următorul triumf al lui Wilsdorf a venit în 1931, atunci când a inventat un ceas care nu mai trebuia să fie întors manual, cunoscut ulterior ca modelul „Perpetual". În 1945, Rolex a primit cel de-al 50.000-lea certificat de calitate de la biroul de la Bienne. Acelaşi an a marcat apariţia primului ceas care arăta, pe lângă oră, şi data - modelul „Datejust". 

Cea mai premiată marcă

La 6 iulie 1960, Wilsdorf a murit, lăsând conducerea companiei pe seama mai multor şefi ai Fundaţiei Hans Wilsdorf. Proiectele au continuat însă să se desfăşoare cu repeziciune. Fundaţia a pus bazele unei şcoli de orologerie la Geneva, iar compania continua să doboare recorduri. În 1971, a fost prezentat modelul „Oyster Perpetual Sea Dweller 2000", care rezista la presiuni subacvatice până la adâncimi de peste 600 de metri. A fost primul ceas de acest fel, care avea încorporată o valvă de heliu, folosită pentru a dispersa gazul atunci când se producea decompresia.

Până astăzi, Rolex rămâne cea mai premiată marcă de către Contrôle Officiel Suisse des Chronomètres (Biroul Elveţian de Control al Cronometrelor).

citeste totul despre: