Bolile şefilor de stat, extremă urgenţă

Preşedinţii ţărilor lumii trebuie să fie un exemplu de sănătate. Cu toate acestea, nu toţi şefii de state au o sănătate de fier. Preşedinţii sau premierii pot suferi şi ei de diferite maladii, de la boli cardiovasculare, până la altele mai grave. Sănătatea preşedinţilor şi a şefilor de guvern este foarte importantă, pentru că poate influenţa situaţia unei ţări întregi.

Ştiri pe aceeaşi temă

România - glanda tiroidă

Există zvonuri conform cărora preşedintele României Traian Băsescu ar fi bolnav. Însă şeful statului a declarat recent că este sănătos şi că a făcut controale medicale care au vizat glanda tiroidă.

El a confirmat totuşi vizita la spitalul Militar dar, le-a spus unor jurnalişti: "Sunt mai sănătos decât patronii voştri şi la minte, şi la cap".


Franţa - operaţie la gât

Un preşedinte care a ascuns publicului că nu stă bine cu sănătatea este Nicolas Sakorzy. În 2007, la câteva luni de la alegerile prezidenţiale, el a fost spitalizat pentru o intervenţie chirurgicală la nivelul gâtului, însă abia trei luni mai târziu a fost făcută publică această ştire.

Cuba- sindromul Parkinson

Potrivit CIA, dictatorul cubanez Fidel Castro suferă de mai mulţi ani de sindromul Parkinson. Deşi se afla sub îngrijirile medicilor, revoluţionarul cubanez a avut mai multe probleme de sănătate. În 2001, Castro a leşinat în timpul unui discurs în Caraibe. În octombrie 2004, castro a căzut de pe scenă în timpul unui discurs şi şi-a fracturat o mână şi un picior. La scurt timp de la incident, liderul Cubei a suferit un infarct.

Citiţi ce probleme medicale au avut recent Silvio Berlusconi şi Barack Obama

citeste totul despre: