Ana Popescu , actriţă: „În realitate am prieteni mulţi, sunt norocoasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Ana Popescu spune că viaţa oferă mult mai multe lucruri frumoase decât spaţiul virtual.

1 Cum ai ajuns pe Facebook?

După ce jumătate din globul pămânesc avea Facebook, pentru că nu petrec timp în faţa computerului defel, o prietenă mi-a făcut un profil pentru a putea fi la curent cu evenimente, spectacole şi chiar pentru a-mi promova propriile proiecte.

2 Cu ce ţi-a schimbat viaţa această reţea?

Nu mi-a schimbat viaţa. Dar un lucru bun este faptul că am putut promova şi eu, alături de echipă, filmul „Bună! Ce faci?", iar oamenii care voiau să mă contacteze pentru proiecte, interviuri sau pur şi simplu pentru a-mi spune că le-a plăcut filmul m-au găsit uşor. 

3 Cât timp petreci zilnic pe Facebook?

Primesc pe e-mail toate mesajele de pe Facebook şi dacă mi se pare ceva important, abia atunci intru în reţea. Nu-mi aduc aminte să fi petrecut mai mult de zece minute o dată la câteva zile.

4 Cum arată o zi perfectă pe Facebook?

Atât cât petrec în reţea, cred că o zi interesantă este cea în care deschid Facebook-ul şi un om inspirat postează un citat, o muzică bună, un gând frumos - toate menite să te binedispună sau să te scoată din cotidian pentru câteva clipe. Nu ai idee de ce a postat, dar s-a nimerit să citeşti şi să-ţi placă, deci like.

5 Câţi prieteni (fani) ai în listă? Dar în realitate?

Hmm, nici nu ştiam. După ce am citit întrebarea, am intrat să verific. Am 1.000, incredibil! Penibil e când te întâlneşti faţă în faţă cu un „prieten" din „lista de prieteni" şi nu te salută, pentru că nu te cunoaşte de fapt sau e mai uşor, mai simplu, mai ascuns contactul virtual, poţi să spui ce vrei şi poţi fi perceput oricum. În realitate am prieteni mulţi, sunt norocoasă, 14 oameni dragi, prieteni.

6 Cum ai vrea să fii percepută de prietenii tăi virtuali?

Totul pe Facebook este subiectiv, interpretabil. Dar în general sper să se înţeleagă că sunt un om simplu, vesel, sincer şi pasionat de artă, fie că e vorba de proiectele mele sau ale altora.

7 Ai în lista de prieteni de pe Facebook vreun membru al familiei?

Da, şapte.

8 Cum şi de ce te cenzurezi pe Facebook?

Facebook sau Utopie, şi nu e o întrebare. E în regulă atât timp cât ştim concret ce este această reţea de socializare şi rămâne un joc controlat, altfel nu ştiu dacă există ieşire din Utopie, deci addicted (n.r. - dependentă). Poţi pierde o realitate care oferă mult mai multe decât un miraj virtual. Viaţa mea personală nu este pe internet, nu cred în asta.

9 Cu ce ocazie ai primit cele mai multe „like"-uri?

Am primit multe like-uri la poze de la filmări, evenimente, la o poză cu sora mea în care semănăm teribil şi când am postat interviuri.

10 La ce oră intri pe Facebook de ziua ta? Câte mesaje ai primit ultima oară?

Nu intru pe Facebook special de ziua mea, dar întâmplător după ce trecuse ziua mea spre miezul nopţii, primisem o mulţime de urări. În jur de 200. 

Şcoală de teatru în SUA

Numele: Ana Popescu
Data şi locul naşterii: 17 octombrie 1983, Bucureşti
Studiile şi cariera:
- Facultatea de Teatru la Universitatea Spiru Haret, Institutul de Film şi - Teatru „Lee Strasberg" din New York.
- A debutat în 2004, în piesa de teatru „Apus de soare" - regia Dan Piţa, la Teatrul Naţional Bucureşti.
- A jucat în filmele „Town Creek", „Hellhounds", „Familia P", „Modigliani" şi în comedia „Bună! Ce faci?".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite