12 detalii uimitoare despre clitoris, aşa numitul „penis” feminin

12 detalii uimitoare despre clitoris, aşa numitul „penis” feminin

Orgasmul clitoridian este cel mai uşor de obţinut. FOTO Arhivă Adevărul

O expoziţie de artă desfăşurată recent la New York, intitulată „Cliteracy”, închinată sexualităţii feminine, a atras atenţia asupra clitorisului, numit şi „penisul” femeilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Expoziţia de artă a Sophiei Wallace, intitlulată „Cliteracy” şi desfăşurată în New York a atras atenţia asupra clitorisului, partea anatomică feminină esenţială în obţinerea orgasmului feminin. Proiectul artistei a inclus un perete monumental plin cu informaţii despre acest organ, dar şi cu informaţiile eronate răspândite de-a lungul istoriei despre corpul feminin. „Clitorisul nu este un buton, este un aisberg”, potrivit Sophiei Wallace, citată de „Huffington Post”. Iată o listă cu cei mai interesanţi factori despre clitoris, adesea numit şi „penis” feminin:
 
1. Termenul care face referire la clitoris, labii şi vagin este „vulvă”.
 
2. Între 50% şi 75% din femeile care ajung la orgasm au nevoie de stimulare clitoridiană.
 
3. Clitorisul este doar parţial vizibil cu ochiul liber, mare parte din acesta fiind „îngropat” în corpul femeii. De fapt, clitorisul se poate extinde la interior cu peste 15 centimetri, ceea ce înseamnă o lungime mai mare decât media unui penis erect.  
 
4. Clitorisul creşte de-a lungul vieţii. După menopauză, acest organ poate devenit de 2,5 ori mai mare decât în adolescenţă.
 
5. Clitorisul conţine 8.000 de terminaţii nervoase, dublu faţă de penis. 
 
6. Atunci când sunt concepuţi, embrionii au acelaşi ţesut genital. Abia după 12 săptămâni organele genitale ale bebeluşilor pot fi diferenţiate în penis şi vulvă.
 
„Cliteracy”, de Sophia Wallace FOTO osocio.org
 
7. Clitorisul este compus din cap, capotă clitoridiană, burete uretral, ţesut erectil, glande, bulbi vestibulari şi „picioare” clitoridiene. Din toate acestea, doar capul şi capota clitoridiană se află în exteriorul corpului. Unii experţi susţin că şi punctul G este un „derivat” direct al clitorisului.
 
8. Singurul „scop” al clitorisului este să provoace plăcere, nu are legătură cu reproducerea.
 
9. Orgasmul clitoridian este cel mai uşor de obţinut. Mai mult decât atât, majoritatea femeilor are nevoie de stimulare clitoridiană pentru a ajunge la orgasm.
 
10. Mărimea şi forma clitorisului variază de la femeie la femeie, la fel şi modalitatea prin care acesta poate fi stimulat. Unele femei preferă atingerile uşoare, în timp ce altora le place presiunea aplicată pe clitoris. 
 
11. Un orgasm clitoridian poate provoca între trei şi 16 contracţii şi poate dura între 10 şi 30 de secunde. 
 
12. Cuvântul clitoris îşi are originile în limba greacă, şi ar veni de la cuvântul grecesc „kleio”- a închide sau de la „kleis”(destinat închiderii, de unde şi originea cuvântului cheie în limba română sau a lui clé, din limba  franceză. 
 
citeste totul despre: