INTERVIU Învăţătoarea instruită la Oxford care şi-a propus să revoluţioneze educaţia din România: ce metode aplică şi de ce vin elevii săi cu drag la şcoală
0
O învăţătoare din România şi-a propus să revoluţioneze educaţia apelând la o nouă metodă de predare, învăţată în timpul instruirii la Oxford. Claudia Chiru pune accentul pe învăţarea experimentală şi mai puţin pe note, reuşind să aibă rezultate extraordinare. Într-un interviu pentru „Adevărul“, învăţătoarea şi-a explicat metodele şi a vorbit despre marile lipsuri şi schimbările de care are nevoie sistemul de învăţământ român.
Claudia Chiru este profesor pentru învăţământul primar la Şcoala nr. 195 din Titan, Bucureşti. În 2013, a fondat Şcoala Alternativă de Gândire Aplicată - SAGA Kid din Bucureşti, pe care o dezvoltă şi în prezent, un ONG care oferă programe educaţionale alternative pentru copiii cu vârste între 6 şi 12 ani şi sprijină copiii dornici să înveţe, dar care nu au suport financiar.
Claudia Chiru a explicat la Adevărul Live ce presupune stilul de predare învăţat în perioada instruirii sale la Oxford. Învăţătoarea pune accentul pe aplicarea şi învăţarea experimentală, astfel încât cei mici să ştie mai mult decât teorie. În plus, metodele sale nu pun accentul pe note, ci pe dezvoltarea celor mici şi cunoştinţele acumulate de aceştia.
Cele mai importante declaraţii
Despre folosirea tabletei la ore
Am făcut un credit pentu a-mi cumpăra tableta. Am ales să o folosesc în momentul în care am înţeles că venind la serviciu trebuie să mă simt şi eu bine, şi elevii mei. Şi dacă ei se joacă, pentru că le-am permis să o facă, a trebuit să mă joc şi eu. Mă ajută la cursuri, are nişte aplicaţii care vin în ajutorul meu şi al elevilor. Spre exemplu, am o aplicaţie care ajută la explicarea matematicii.
Sunt foarte preocupată de dezvoltarea mea personală şi profesională şi am simţit nevoia să aflu mai multe lucruri, să văd exact cum cadrele didactice din afară reuşesc să facă mult mai multe lucruri la şcoală, cum la testele PISA copiii au rezultate mai bune, cum în societate sunt mai bine văzuţi profesorii şi cum elevii se simt mai bine la şcoală. Aşa am plecat la Oxford şi mi-am construit acest schimb de experienţă pe care îl fac deja de patru ani. În fiecare an merg acolo şi stau o săptămână-două şi învăţ cot la cot cu ei, am şi predat acolo şi am adus multe moduri noi de predare.
Despre metodele sale
Lucrez cu material complet, am organizat clasa astfel încât să nu fiu eu şi elevii mei, ci să fim o familie, să ne respectăm unii pe alţii, să ne înţelegem şi să avem mare grijă de sentimentele celorlalţi. Pun foarte mare accent pe dezvoltarea emoţională, pe inteligenţa emoţională şi fac lucrurile consultându-mă cu ei. De exemplu, la începutul fiecărei zile eu le prezint ce trebuie să facem şi le cer părerea. Dacă într-o zi elevii mei nu sunt pregătiţi pentru propunerea mea, eu întotdeauna sunt pregătită să schimb lucrurile astfel încât să le facă şi lor plăcere şi la finalul zilei să-mi spună că abia aşteaptă să mă revadă.
Avem un ritual în fiecare dimineaţă. Mă interesează foarte mult să-mi spună ce au făcut acasă, ce le place, ce nu le place, ce li s-a întâmplat, ce vor să afle. Am reuşit să-i fac curioşi, să îşi dorească să avem aceste discuţii. Stabilim ce facem în ziua respectivă, apoi corectăm temele, e important pentru mine să aflu cum şi-au făcut temele, unde au întâmpinat dificultăţi, dacă au idei noi, dacă au descoperit greşeli de-ale mele, ceea ce se mai întâmplă. Îi încurajez să-mi spună de fiecare dată. Mie mi se pare extrem de contraproductiv să înveţi un copil să tacă din gură şi să nu spună ceea ce gândeşte. Copiii mei îmi pot spune în orice moment orice gândesc. Niciodată nu le-am tăiat dorinţa de exprimare, niciodată nu i-am făcut să se simtă ruşinaţi.
La bază folosesc material concret, foarte mult, predare integrată, nevoile elevilor în centrul tuturor strategiilor, flexibilitate multă, tehnologie. Lucrul în echipă este iarăşi foarte important. Băncile mele sunt aşezate în grupuri, elevii nu stau să se uite unul în ceafa celuilalt, se văd unul pe celălalt şi pot comunica. Îi încurajez foarte mult să lucreze în echipă, le place şi lor, se ajută. Dau evaluri în care îi las să colaboreze, pentru că urmăresc latura creativă, urmăresc să văd până unde se pot duce cu ajutorul.
Despre importanţa temelor
Tema pentru acasă înseamnă maximum patru exerciţii. Cred că nu s-ar putea fără teme. Tema este momentul în care copilul vede ce poate face singur şi unde are nevoie de ajutor, unde trebuie să mai exerseze şi apoi vine la mine şi îmi spune. Elevii mei ştiu asta şi vin şi-mi spun ce nu au înţeles. Este vorba despre adaptare, să lăsăm copilul să experimenteze pe propria piele, să afle singur, nu să-i dăm cunoştinţele pe care noi le ştim. Să zicem că vrem să învăţăm adunarea, atunci le dau o poveste matematică. De multe ori, ei vin cu alte soluţii la care noi nici nu ne-am gândi. De multe ori mă surprind. Este superb actul educativ văzut astfel, pentru că sunt într-o continuă petrecere la şcoală fiindcă îmi dau seama că mi-am făcut treaba bine.
Despre lipsurile sistemului de învăţământ românesc
Sistemului de învăţământ din România cred că îi lipseşte o abordare a programei în aşa fel încât să punem în centrul actului didactic copilul şi nevoile lui. Programa noastră este competitivă, e foarte bună, eu o văd perfectă, nu am nimic de reproşat, ceea ce am putea face noi diferit e să o interpretăm şi să o livrăm către copil într-o formă în care acesta să o înţeleagă, să-i facă plăcere, să-i dezvoltăm dragostea pentru şcoală, să vină la şcoală cu drag.
Cred că la baza tuturor nemulţumirilor şi a lipsei de evoluţie pe care o vedem la majoritatea cadrelor didactice stă lipsa banilor. Un om care nu are bani nu poate fi deschis către nou, nu poate să aibă idei, nu poate fi creativ pentru că se gândeşte cum va supravieţui zilei de mâine, iar acest lucru ne îngreunează misiunea. Ar trebui ca statul să aibă un pic de grijă de noi şi să se gândească la partea financiară. Dacă am avea partea financiară rezolvată, cred că am vedea mult mai mulţi colegi înflorind şi având o atitudine constructivă şi futuristă la clasă.
Cum îi faci pe copii să vină cu drag la şcoală
Fiind autentic în faţa lor şi poziţionându-ne la acelaşi nivel. Ar trebui să fim capabili să acoperim cunoştinţele noastre pentru a le redescoperi pentru a o mia una oară alături de elevii noştri ca şi cum ar fi prima dată. Dacă ne exersăm această capacitate şi ne dăm seama că nu este rândul nostru să strălucim, ci este rândul copilului să afle ce ştiu eu, dar în ritmul lui, dacă reuşim să facem asta la clasă, cred că vom avea copii care vin cu plăcere la şcoală şi fericiţi.
De ce schimbări are nevoie sistemul educaţional român
În primul rând aş schimba grila de salarizare. Avem şi noi copiii noştri, avem nevoie de linişte, avem şi noi nevoie de siguranţa zilei de mâine, de un statut în societate, nu putem fi ultimii întotdeauna.
Aş face cursuri pentru colegii mei, le-aş da posibilitatea să-şi împrospăteze cunoştinţele.
Aş aduce doi învăţători la clasă, un profesor principal şi un asistent. Pentru că avem efective mari de elevi, ceea ce ne îngreunează situaţia, nu o fac imposibilă, dar o îngreunează. În momentul în care am fi doi la clasă nu ar mai fi atât de singuratică profesia mea, mi-ar fi de ajutor să am un ajutor şi cred că şi copiilor le-ar fi, mai multe minţi, mai multe idei.
Aş schimba manualele. Cel puţin cele de matematică sunt aglomerate, sunt austere, urâte, nu invită copilul la creativitate, să facă teme, îl invită să fugă şi să se comporte ca un calculator. Eu nu educ calculatoare. Manualul de comunicare are textele învechite. Programa aş lăsa-o aşa, nu cred că aş face schimbări.
Despre reacţiile părinţilor şi colegilor
Sunt persoane care au legătură cu Ministerul Învăţământului, cu Administraţia Prezidenţială sau cu Inspectoratul Şcolar şi care mă urmăresc pe Facebook sau chiar pe YouTube, dar nu am o validare, nu m-a sunat nimeni. Nu am susţinere financiară, ştim la ce nivel este susţinerea financiară în educaţie. Nu văd de ce ar avea cineva ceva împotriva metodelor mele. Lucrurile, într-adevăr, se fac altfel, dar se fac mai aproape de dorinţele copiilor şi de nevoile lor, de anul în care trăim, de evoluţia tehnologiei. Cred că e un pas înainte.
Este foarte importantă relaţia părinte-profesor, trebuie să ne ţinem de mână în educaţia copiilor, nu putem face lucruri unul fără celălalt. Cel mai bine e să avem o abordare constructivă, să discutăm şi să mergem în acelaşi sens, să ne stabilim o direcţie şi să tragem într-acolo.
Am vorbit cu părinţii despre modul meu de predare, le-am explicat, pe parcurs am tot făcut şedinţe cu părinţii, le-am dat rapoarte de evoluţie, am tot discutat şi au ajuns să înţeleagă. Eu mă şi filmez în timpul actului didactic şi asta i-a ajutat. Am urmărit să le şi cresc încrederea văzându-i pe copii făcând lucrurile altfel, dar într-o direcţie bună. Am o relaţie minunată cu părinţii elevilor mei şi mă susţin, îmi asigură un cadru afectiv, au încredere în mine şi e totul foarte bine.
Despre cea mai frumoasă parte a meseriei
Nu mai am copii răsfăţaţi în clasă, pentru că părinţii au văzut şi au înţeles de ce am nevoie din partea dânşilor, le-am şi spus, i-am asigurat că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru binele elevilor. De exemplu, trebuie făcut mult exerciţiu de menţinere şi concentrare a atenţiei, de impus limite, în momentul în care copilul se aşază la teme nu mai trebuie să aibă nevoie de nimic, de apă, de mâncare.
Îmi doresc pentru elevii mei să aibă curaj să spună ceea ce vor, să aibă curaj să te contrazică într-un mod asertiv, să ştie cum să rezolve o problemă, dacă memoria le joacă feste să nu se blocheze, să fie flexibili, să se gândească la faptul că doamna i-a învăţat la matematică să facă un pas înainte, un pas înapoi, mi-aduc aminte, fac conexiuni. Îmi doresc să spună ceea ce vor să spună.
Cea mai frumoasă parte a meseriei mele este să-i văd pe copii că reuşesc să rezolve situaţii folosindu-se de ceea ce îi învăţ la şcoală. În fiecare dimineaţă când intru pe uşă copiii îmi zâmbesc şi îi văd cum abia aşteaptă să deschid gura şi să le spun ceva. Ei m-au învăţat ce înseamnă iubirea necondiţionată, ei mă iubesc orice aş face eu. Ei mă înţeleg când sunt supărată, când mai ridic topul. Ce se întâmplă la mine în clasă e minunat.
Se încarcă comentariile...
