Durerile de spate, preţul poziţiei bipede

Aproximativ şase din zece adulţi suferă, pe parcursul unui an, de o durere de spate, mai mult sau mai puţin severă. Medici din întreaga lume încearcă să explice de ce apar atât de des durerile de spate.

Pentru a înţelege mai bine mecanismul complicat al inepuizabilei “surse de neplăceri” numită generic “spate”, o succintă lecţie de anatomie e inevitabilă. Coloana vertebrală este, practic, un pilon central, alcătuit din vertebre osoase, separate de discuri intervertebrale care acţionează ca un soi de amortizoare.

“Durerile de spate reprezintă preţul pe care îl plătim pentru poziţia bipedă”, explică dr. Aaron Filler, chirurg ortoped în Santa Monica, SUA. Când coloana vertebrală este orizontală, ca în cazul patrupedelor, greutatea suplimentară destinde vertebrele.

Nu acelaşi lucru se petrece atunci când sarcina suplimentară se adaugă pe o coloană verticală. Creşterea în greutate comprimă structurile vertebrale. Odată cu înaintarea în vârstă, cu uzura, cu efectele atracţiei gravitaţionale şi a bolilor adiacente (osteoporoză, boli reumatice etc.), coloana vertebrală are de suferit.

Durerile de spate pot avea diverse cauze, cel mai frecvent provocate de spasme musculare, de entorse sau rupturi musculare, provocate de eforturi prea mari sau insuficient pregătite - ridicarea unor greutăţi, poziţie defectuoasă timp îndelungat, încălţăminte inadecvată. De altfel, studiile americane arată că durerile de spate au crescut ca frecvenţă direct proporţional cu creşterea numărului angajaţilor care lucrează la calculator.

„Suspensia” corpului omenesc

Coloana vertebrală e alcătuită din 33-34 piese osoase numite vertebre. Are drept componente partea dură, osoasă - vertebrele care o alcătuiesc - componenta conjunctivă, formată din structuri fibroase şi elastice de legătură dintre vertebre (discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente), componenta musculară (muşchii paravertebrali) şi componenta neuro-vasculară (măduva spinării, rădăcinile nervoase, vase de sânge).

Funcţionând ca un arc, coloana vertebrală prezintă şi o serie de curburi fiziologice, în profil, care măresc capacitatea acesteia de a prelua şocurile. Există două curburi cu concavităţi posterioare – lordozele cervicală şi lombară – precum şi o curbură cu concavitate anterioară - cifoza.

Suntem mai înalţi dimineaţa

Corpii vertebrali sunt legaţi prin discurile intervertebrale. Între vertebre se găsesc şi ligamente care, laolaltă cu discul intervertebral şi cu capsulele articulare, dau mobilitate coloanei.

Cel mai important element este discul intervertebral. Acesta este format dintr-o porţiune periferică, alcătuită din ţesut conjunctiv fibros, numit inel fibros şi o porţiune centrală, cu aspect gelatinos – nucleul pulpos. Inelul fibros este mai rezistent în zona anterioară a spaţiilor intervertebrale decât posterior, explicând astfel slaba rezistenţă la solicitări a acestei zone.

„Amortizoarele” intervertebrale sunt nucleii pulpoşi. Nucleul pulpos este o formaţiune sferică, de natură gelatinoasă, situat central, între vertebre şi bine fixat de inelul fibros. Este foarte bogat în apă şi avid în captarea acesteia – hidrofil. Captează apa mai ales în timpul somnului; de aceea, dimineaţa, la trezire suntem cu câţiva centimetri mai înalţi decât la culcare!

Datorită acestei proprietăţi a nucleului pulpos, discurile intervertebrale măresc elasticitatea coloanei vertebrale şi absorb şocurile mecanice. Când hidrofilia (aviditatea de reţinere a apei) nucleului pulpos scade, apare degenerescenţa discală, iar şocurile nu mai pot fi atât de bine amortizate.

Contractura muşchilor toracelui şi abdomenului reduc solicitarea discurilor intervertebrale, cu 50% a celei toracice şi cu 30% a celei lombare. De aceea, întreţinerea unei bune musculaturi toraco-abdominale este foarte importantă pentru asigurarea funcţionării normale a coloanei vertebrale şi pentru prevenirea uzurii discurilor intervertebrale.

În cazul sedentarilor, care au un tonus scăzut al musculaturii, apar condiţii mecanice nefavorabile, suplimentare, asupra coloanei vertebrale, explicând frecvenţa mai mare a durerilor de spate, a spondilozei şi a altor afecţiuni la astfel de persoane.

Pe de altă parte, mişcarea favorizează şi întreţinerea bunei funcţionări a nucleului pulpos, datorită variaţiilor de presiune din timpul mişcărilor. Nucleul funcţionează ca o “pompă de picior” care reglează circuitul lichidelor şi al gazelor la nivelul discului intervertebral.

Herniile discale

În momentul în care inelul fibros care înconjoară nucleul se fisurează, nucleul tinde să iasă spre exterior, dând naştere unei proeminenţe în afara coloanei vertebrale (hernie discală) şi comprimând de cele mai multe ori o rădăcină nervoasă sau chiar măduva spinării. Astfel de hernii survin de cele mai multe ori la nivel lombar – unde solicitările mecanice sunt mai mari şi afectează mai rar vertebrele cervicale.

O hernie discală se manifestă printr-o durere acută şi o înţepenire (redoare) a coloanei vertebrale. Compresia unei rădăcini nervoase provoacă o nevralgie (sciatică, nevralgie cervicobrahială), însoţită de furnicături, pareze sau paralizie, în cazuri grave.

Diagnosticul se poate pune corect doar în urma unor examene imagistice (radiografie, tomografie computerizată sau rezonanţă magnetică nucleară), iar tratamentul este chirurgical.

Durerile provocate de musculatura paravertebrală sau de musculatura dorso-lombară apar din cauza unor spasme induse de lipsa de oxigen şi a circulaţiei deficitare la nivelul fibrelor musculare.

De multe ori, cauza reală a acestor dureri nu poate fi depistată. Se presupune că şi starea psihică are o influenţă asupra durerilor cronice, deoarece s-a observat că stresul şi depresia cresc predispoziţia pentru durerile lombare cronice.

Mişcare, mişcare, mişcare

Pentru calmarea durerilor de tip muscular, medicii recomandă calmante locale, creme cu acţiune locală, căldură pe locul afectat, pentru destindere musculară.

De asemenea, deşi unii medici recomandă repaus total chiar şi în cazul durerilor de intensitate medie sau scăzută, s-a demonstrat, în urma studiilor, că durerile dispar mai repede dacă pacientul îşi continuă activităţile zilnice – în măsura în care durerile nu sunt atât de mari încât să împiedice acest lucru.

În scop preventiv, medicii recomandă evitarea ridicării obiectelor grele prin aplecarea coloanei. Corect, obiectele grele se ridică prin flectarea (îndoirea) genunchilor şi păstrarea spatelui drept în timpul ridicării. Altfel, prin curbarea coloanei, vertebrele lombare se pot deplasa şi pot comprima sau irita rădăcinile nervilor.

Trebuie evitată, de asemenea, imobilizarea prelungită pe scaunul de birou sau la volan, ore în şir. La fiecare jumătate de oră, este bine să faceţi câţiva paşi şi să vă relaxaţi coloana prin câteva aplecări şi rotiri ale trunchiului.

Cei care suferă de osteoporoză trebuie să evite pe cât posibil transportarea greutăţilor care nu fac decât să taseze şi mai mult coloana. Pentru fortifierea coloanei şi a muşchilor acesteia sunt recomandate înotul, ciclismul, voleiul şi bineînţeles gimnastica medicală. Trebuie evitate, însă, mişcările bruşte.