Cum poţi creşte frumos un copil: află totul despre experienţa de părinte la Festivalul Naţional de Parenting

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialişti în creşterea şi educarea copiilor le vor explica părinţilor cum pot deveni mai buni FOTO: Arhivă Adevărul
Specialişti în creşterea şi educarea copiilor le vor explica părinţilor cum pot deveni mai buni FOTO: Arhivă Adevărul

Andreea Liptak, Monica Davidescu Aurelian Temişan şi alte câteva vedete şi persoane publice din România vor discuta deschis despre experienţa de părinte, iar medicii şi psihologii vor vorbi despre provocările din viaţa familiilor moderne în cadrul Festivalului Naţional de Parenting „În Familie“, din perioada 26-28 septembrie.

Vrei să fii părintele pe care ţi l-ai dorit, poate, să-l ai şi să dezvolţi o relaţie armonioasă cu copilul tău? Medici, psihologi, dar şi câteva persoane publice din România te invită la o discuţie deschisă despre creşterea şi educarea celor mici în cadrul primei ediţii a Festivalului Naţional de Parenting „În Familie“. Evenimentul va avea loc în perioada 26-28 septembrie, la Sala Palatului.

În fiecare dintre cele tei zile ale festivalului, în intervalul 10.00-10:30 şi 13.00-13.30, în Foaierul Luterana, persoane publice vor discuta deschis despre experienţa de părinte. Andreea Liptak şi Răzvan Spiridon, Monica Davidescu şi Aurelian Temişan, Nadia Tătaru (fondator Radio Itsy Bitsy), Beatrice Cioba (producător TVR şi Preşedinte al Asociaţiei Familiilor Monoparentale din România), Luminiţa Costache( specialist educaţie, UNICEF România), Sandra Alexiu (vicepreşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei) şi Conf. univ. dr. Crenguţa Oprea s-au alăturat cauzei de educare a părinţilor din noua generaţie. Aceştia te vor ajuta să înţelegi de ce metodele „de pe vremea mea“ trebuie înlocuite în zilele noastre, cum să nu reacţionezi furios şi cum să devii un model demn de urmat pentru copiii tăi.

„Motto-ul acestui festival este «Fii părintele pe care ţi l-ai dorit să îl ai!» Ne-am bucurat nespus atunci când persoane de notorietate publică au ales să se alăture obiectivului acestui festival, acela de a obişnui părinţii din noua generaţie să se educe în privinţa creşterii propriilor copii. Acest festival pune pe tapet aspecte care nu funcţionează în educaţia familială şi formală, dar totodată, oferă şi modul în care lucrurile trebuie făcute diferit“, spune Mirela Horumbă, psiholog şi iniţiator al Festivalului National de Parenting  „În Familie“.

În cadrul evenimentului, părinţii pot participa la diverse workshop-uri pe teme generale precum „Explorarea şi exprimarea emoţiilor“ sau „Cum să fim părinţi mai buni“, dar şi unele specifice, despre ADHD sau alimentaţia copilului. Şi copiii pot lua parte la diverse workshop-uri, iar participarea este gratuită în cazul lor în condiţiile în care părintele participă simultan la un alt workshop (contra cost, preţul unui bilet fiind de 50 de lei).

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite