Tipologia turistului român se schimbă, încet-încet. Din ce în ce mai mulţi renunţă la spiritul conservator şi doresc să experimenteze, de la an la an, destinaţii noi, staţiuni noi, eventual hoteluri noi. Până în 1989, era un mare privilegiu dacă reuşeai să călătoreşti măcar în ţările comuniste precum Bulgaria, Ungaria, fosta RDG, Cehoslovacia, Polonia sau URSS.

luna trecuta · comentarii (0)

Gâscă pe varză, gâscă umplută sau gâscă la cuptor, mâncăruri mult prea bune ca să nu salivezi pavlovian numai când auzi. Şi dacă azi tot e mare sărbătoare, că e Moş Nicolae cel bun şi darnic, care aduce cadouri copiilor cuminţi, v-aduc şi eu o reţetă de sărbătoare.

acum 2 luni · comentarii (1)

Lache, consultant DC, Mache, manager IT  (mai pe româneşte DC – Data Communication; IT – Information Technology), coboară din zgârie-norul în care îşi au office-urile cu vedere de foarte sus spre gârla strămoşilor, trecând pe lângă nişte zgârie brânză care se tot zgâriau pe ochi zgâindu-se la limuzinele respectabililor sus puşi, parcate pe Calea Victoriei, drept în faţa Palatului CEC.

acum 2 luni · comentarii (3)

Acum exact douăzeci de ani, atunci când a doua fază de evoluţie a automobilelor electrice atinsese punctul dintre exuberanţă şi disperare, se prezentară la biroul meu din Zwickau, în Germania, într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, doi domni eleganţi, care se anunţaseră telefonic cu o zi înainte, din Paris.

acum 2 luni · comentarii (30)

La Roma? Nu, acolo duce automobilul însuşi, pe toate drumurile clasice, pe Via Aurelia, pe Cassia, Flaminia, Solaria sau Appia, sau pe cele moderne, ca Autostrada del Sole. La roata duc drumurile mai clasice sau mai moderne care transporta într-acolo cuplul – generat cu benzină, cu baterie, cu energia vântului sau a soarelui, într-o maşinărie care trebuie să învârtă pe această bază un ax sau un arbore.

acum 2 luni · comentarii (5)

Băieţii deştepţi pot rezolva orice problemă, nu-i aşa? Există chiar şi băieţi deştepţi cinstiţi, ba chiar şi altruişti! Bill Gates a donat din averea lui de 90 de miliarde de dolari, numai până acum, 28 de miliarde pentru proiecte caritabile şi onorabile şi îşi face gânduri nu numai despre evoluţia Microsoft-ului său, ci şi despre energia lumii: „o minune energetică va schimba lumea!“

acum 3 luni · comentarii (1)