Procedurile prin care trece un donator de spermă, cele mai râvnite calităţi şi cât costă „materialul“ unui tată din Danemarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Material seminal pot să doneze, voluntar, bărbaţii cu vârsta sub 40 de ani, care sunt sănătoşi fizic şi mental, conştienţi de faptul acesta este un act voluntar şi care au parametrii spermei peste medie. FOTO Arhiva
Material seminal pot să doneze, voluntar, bărbaţii cu vârsta sub 40 de ani, care sunt sănătoşi fizic şi mental, conştienţi de faptul acesta este un act voluntar şi care au parametrii spermei peste medie. FOTO Arhiva

Donatorii de spermă pare că nu au de făcut decât să se prezinte la o bancă de spermă şi, după câteva teste, să-şi rezolve treaba rapid şi să le ofere o şansă femeilor care îşi doresc un copil, dar nu pot să-şi împlinească dorinţa decât apelând la o astfel de soluţie. Lucrurile nu sunt însă atât de simple. În România există cerere pentru donatori din Danemarca, printre cei mai căutaţi din lume, însă calitatea vine la un preţ destul de piperat.

Inclusiv în România există clinici unde se oferă posibilitatea alegerii unui donator din Danemarca dintr-o bază de date, bărbaţii înalţi, atletici, blonzi, cu ochi albaştri şi studii superioare fiind doriţi de femei din întreaga lume când vine vorba despre conceperea unui copil.

Conform indicaţiilor oferite de o astfel de clinică din România, doritoarele trebuie să-şi aleagă un profil de pe site-ul instituţei şi să-i comunice medicului embriolog caracteristicile profilului (rasa, culoarea ochilor, culoarea părului, greutatea, înălţimea dorită ), pentru ca acesta să verifice dacă parametrii probei sunt corespunzatori pentru procedură şi să facă şi comanda către Banca de Spermă – Cryos Danemarca, cea mai mare din Europa.  

Dacă nu se doreşte un profil anume, medicul embriolog alege o probă corespunzătoare patologiei viitoarei mămici. În funcţie de calitatea probei, preţul unei singure mostre diferă şi se poate încadra între 1.000 şi 3.000 de lei (acelaşi donator poate avea probe la preţuri diferite).

Toţi donatorii sunt testaţi pentru diverse boli infecţioase, pentru anomalii cromozomiale şi eventual alte boli genetice. Li se face şi un examen psihologic şi majoritatea au studii superioare. Mostra de spermă solicitată ajunge apoi cu un transport special securizat la clinică, unde este stocată in condiţii speciale, pâna la efectuarea inseminarii intrauterine sau a fertilizarii in vitro.

"Portretul" donatorului de spermă: tânăr, caucazian, cu liceu sau cu studii superioare

Material seminal pot să doneze, voluntar, bărbaţii cu vârsta sub 40 de ani, care sunt sănătoşi fizic şi mental, conştienţi de faptul acesta este un act voluntar şi care au parametrii spermei peste medie. Conform precizărilor făcute de clinica din România, Organizaţia Mondială a Sănătăţii stabileşte ca donatorul să fie supus controalelor medicale periodice, efectuând analize specifice, materialul seminal să fie congelat pentru cel puţin o perioadă de 6 luni, iar după decongelare să se efectueze un nou control înainte de a face o procedură de fertilizare.

Există şi un cod etic, conform căruia nu mai mult de zece copii se pot naşte cu sperma unui donator. În momentul în care s-a ajuns la acest prag, donatorii sunt scoşi, teoretic, din baza de date a băncii. 

O bancă de spermă funcţionează şi la Centrul de Reproducere Umană Asistată din cadrul Spitalului Clinic Dr. Panait Sârbu din Bucureşti. Donatorii sunt cel mai des studenţi şi înainte de toate fac analize de sânge şi o spermogramă, care indică prezenţa unor spermatozoizi mobili. De asemenea, regulamentul arată că donatorul trebuie să fie major, de rasă caucaziană, cu vârsta sub 40 de ani, armonios din punct de vedere fizic şi cu studii superioare sau măcar cu Bacalaureat.

După recoltare, sperma se păstrează în azot lichid la minus 196 de grade Celsius, şi în condiţii optime poate să rămână congelată şi zeci de ani fără să-şi piardă calităţile. Donatorii nu primesc bani, dar au parte în mod gratuit de toate analizele şi investigaţiile medicale.
Identitatea donatorului anonim nu poate fi aflată decât dacă acesta îşi doreşte. La rândul lui, donatorul semnează un acord prin care renunţă la orice fel de pretenţii asupra parternităţii posibililor copii rezultaţi. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite