Metoda simplă prin care vă puteţi creşte apetitul sexual şi cheia orgasmului feminin, dezvăluite de o expertă în domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele persoane au chef întotdeauna de o partidă de sex, în timp ce altele au un apetit sexual scăzut, ceea ce ar putea reprezenta o problemă majoră într-o relaţie. Totuşi, specialiştii susţin că există o modalitate simplă care vă va alimenta dorinţa.

Dacă vă confruntaţi cu un libido scăzut atunci aflaţi că există o soluţie extrem de simplă pentru a rezolva această problemă - joggingul.

Neurologul Nicole Prause susţine că o tură de alergat vă poate creşte apetitul sexual, scrie The Independent. „În general, dacă vă vedeţi partenerul în momentul în care ritmul cardiac este ridicat creşte probabilitatea să puneţi pe seama atracţiei entuziasmul oferit de efortul fizic“, explică neurologul.

De asemenea, aceasta recomandă celor care întâmpină probleme când vine vorba de sex să nu se sfiască să-şi împărtăşească fanteziile partenerului şi să nu evite joculeţele erotice. Totodată, Prause consideră că excitarea a devenit mai puţin spontană, motiv pentru care uneori va fi nevoie să începeţi stimularea sexuală şi abia apoi să simţiţi că aveţi cu adevărat poftă de sex.

Nicole Prause a făcut o serie de studii în cadrul cărora a analizat răspunsurile cerebrale ale oamenilor în timpul orgasmului. Experta a ajuns la concluzia că relaxarea este cheia orgasmului feminin: „Trebuie să vă liniştiţi, să vă eliberaţi mintea, să nu vă mai gândiţi la nimic altceva în timpul actului sexual, în caz contrar nu veţi avea parte de o experienţă completă.“

 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite