Cum împărţim copiii, căţeii şi purceii fără să ne luăm la bătaie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă aţi căscat vreodată gura la procesele civile, aţi constatat că divorţul e mai plictisitor decât partajul. Abia când mochetele, pisicile şi frigiderele sunt disputate agresiv, simţi că trăieşti.

M-am dus odată, cu vreo cinşpe ani în urmă, să mă judec civilizat cu trupa Talisman, care mă scuipase cu martori, pentru că am îndrăznit să public (împreună cu buna mea prietenă, scriitoarea Alice Năstase Buciuta) adevărul despre cât amar de playback făcuseră în şuşele de pe însoritul litoral al Mării Negre.

Stând eu acolo şi aşteptând să vină inculpaţii şi siniştrii lor avocaţi, am asistat din greşeală la un proces de partaj. Nu mică-mi fu mirarea când i-am auzit pe cei doi foşti soţi certându-se pe un căţel. Judecătoarea era exasperată, îşi scărmăna părul în aşa hal, de putea deja să facă o plapumă din el. Ăştia doi aveau un Schnauzer bălţat şi se băteau pe custodie. Onorata instanţă încerca să le explice că n-au ce căuta la un partaj cu patrupedul, deoarece acest gen de proces se ocupă doar de bunurile mobile şi de bunurile imobile. Divorţata a răcnit că, deci, câinele e bun mobil, întrucât aleargă de colo-colo. Judecătoarea îşi smulgea deja sprâncenele, una câte una, şi-i spunea că orice ar fi considerat din punct de vedere juridic un ”bun” trebuie să fie, nu-i aşa, bun la ceva. Iar dacă nu cumva Schnauzerul ei face ouă sau trage la plug, nu e considerat un ”bun”, ci un moft pentru care părţile se pot părui în voie în afara judecătoriei - unde vor deveni problema altcuiva, mai exact a poliţiei care înşfacă pe oricine tulbură ordinea şi liniştea publică. 

Mica şpagă conjugală

Procesele în care se cere custodia copiilor sunt deja un tărăboi clasic, aproape că nici nu v-aş plictisi cu ele, mai ales că intenţionez să mă refer mai mult la partaj. Totuşi, amintesc în treacăt cazul unor amici de-ai mei, care aveau un băiat de unşpe ani când au divorţat. După doişpe ani de căsnicie, au ajuns la concluzia că între ei a survenit o tragică nepotrivire de caracter. Mai exact, amanta lui avea un caracter total diferit de al nevestei lui, în sensul că accepta să facă sex. Bun, deci au cărat băiatul în instanţă, să zbiere cu cine vrea să stea: cu mami, femeia-eroină, sau cu tati şi paraş... ăăă... şi noua lui prietenă. Problema era că acest copil era mituit de ambele părţi beligerante. Tati îi îndesa cam mulţi bani în buzunar, iar băiatul mânca napolitane de toţi, a ajuns la spital cu Smurd-ul cu sirenă. Mami îi dădea voie să facă orice, îi decodificase inclusiv canalele pentru adulţi de la TV. Nu că el n-ar fi ştiut că parola era 1234. Ajunsese o puşlama care-i şantaja pe amândoi cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună. Într-o zi, maică-sa a venit cu draci de la serviciu (de parcă ai putea să vii şi altfel de la serviciu) şi a aflat, prin metoda percheziţionării ghiozdanului, că odrasla a luat un trei la aritmetică. A ţipat la el cu reponsabilitate civică, iar ăla micu’ a spus că ochei, el va rămâne cu tac-su, dacă-i vorba că mă-sa e atât de scorpie, încât nu-l lasă să se facă idiot, ca orice om normal. Ba mai mult, pentru conformitate, l-a sunat pe tătâne pe mobil, să vină să-l ia din ghearele mamei care are impresia că o notă la mate îţi ţesală destinul.

A venit tac-su (care deja fusese dat afară din casă de nevastă, se subînţelege), iar ea l-a ţinut în prag, ca pe Martorii lui Iehova. ”Rareş, treci, că a venit tac-tu!”, a sunat ea din goarnă. Copilul s-a dus la uşă şi a cerut spontan două sute de lei, să-şi ia o geacă. Taică-su a zis că nu-şi permite momentan această investiţie, iar plodul a replicat că, în acest caz delicat, el va rămâne cu mă-sa. Ca să nu mai lungesc povestea, în cele din urmă au obţinut custodie comună, ceea ce pentru copil e un paradis, iar pentru părinţi e un dezastru, fiindcă sunt nevoiţi să-i cumpere dragostea cu bani pe care nu-i prea au.

Oale şi ulcele

Carmina şi Dinu au divorţat acum trei ani. Pe când ne adunam noi să bem în cinstea acestui eveniment – fusese o tortură să asistăm la scandalurile lor – ei au ajuns la concluzia că se vor certa pe custodia copilului (dar nu cum credeţi, ci dialogul se purta ca-n comedia aia, ”ia-l tu”, ”ba ia-l tu”, ”ba nu, ia-l tu, că tu ai vrut să-l faci”). Până la urmă, spiritul matern a înfrânt. Carmina a acceptat să ia copila de şase ani, al cărei hobby deosebit de haios era să bată copiii altora şi să arunce salamul de Sibiu pe geam (avea o teorie capturată de pe Internet, despre pisicile vitregite care au nevoie de calorii, ceva de genul ăsta). Bun, deci se rezolvase dandanaua cu marea custodie. Acum, rămânea să-şi împartă bunurile. Locuiau în casa lui Dinu, care era o moştenire de la tac-su mare. Doar că, în anii când au împărţit patul şi coşmelia, Carmina băgase de zece ori mai mulţi bani în amenajările domestice decât el, care stătuse cu buricul în sus şi beneficiase de toate ameliorările decorative şi practice. Acum, la spartul târgului, el nu voia să-i dea nimic. Ea a angajat un sobor de avocaţi-rechini, scuzaţi pleonasmul, şi a cerut în instanţă să i se repereze, normal, onoarea, clondirul cu mastică şi tot ce-a băgat în casa aia, de-a lungul minunatului mariaj. Printre altele, a vrut custodia unor oale-minune, pe care susţinea că i le-a cumpărat ei mătuşă-sa.

Avocatul lui Dinu şi-a încheiat nasturii, s-a ridicat şi a spus că regretăm, onorată instanţă, dar oalele au fost cumpărate de mătuşa ei în coproducţie cu mătuşa lui, plus că au fost achiziţionate în timpul căsniciei, pe cale de consecinţă vor fi considerate un bun comun ce se va repartiza, cu tot respectul, treacă de la noi, în oalele mai mari către reclamanta Carmina şi în oalele mai mici către pârâtul Dinu, deoarece, tot pe cale de dracu ştie ce consecinţă, ea are în grijă copilul rezultat şi este prin definiţie mai gospodină decât o şarlă de bărbat. Aşa că are dreptul la un trai decent, bazat pe respect şi oale sub presiune. Judecătorul a fost foarte civilizat, le-a spus sincer că-i dă afară din sală de nu se văd, fiindcă sfidează Curtea, prin târârea în derizoriu a unor cauze minore – se pare că există aşa ceva în Justiţie, slavă Domnului. Că el nu stă să repartizeze tigăi pe banii publici, aşa că valea, să şi le taie în două cu toporul, dacă nu-i duce mintea să găsească o variantă mai omenoasă. În cele din urmă, au ajuns la un consens. Ea a luat toate oalele, iar el a luat bideul, l-a smuls din rădăcină şi-a plecat ţanţoş cu el în cârcă.           

Eu sunt motanul Dănilă, de hamsteri nu am milă

Apropo de topor, să nu credeţi cumva că astea sunt numai legende. Am cunoscut, la viaţa mea, oameni care au preferat să taie mocheta cu foarfeca, la partaj, numai ca să n-o ia celălalt întreagă. Ciopârţeala e o frumoasă tradiţie românească, noi suntem oameni ospitalieri, poeţi şi mai suntem cumva, dar am uitat acum ce. În orice caz, ne plac lucrurile clare, de aceea satârul e un accesoriu indispensabil. Dacă s-ar termina într-o zi cu partajele, vă rog să mă credeţi că judecătoriile noastre ar intra într-un penibil faliment.    

Vali şi Crina aveau doi hamsteri. Aşa începe orice poveste de dragoste. După trei luni de căsnicie, au realizat subit că se urăsc de moarte. Ceea ce n-ar fi deranjat pe nimeni, dacă nu mutau toată circoteca la tribunal. Problema era că se urau numai ei, nu şi hamsterii, care se iubeau sincer. S-au dus la judecătorie, fiecare cerând imperior custodia hamsterilor. Judecătorul a spus că banii contribuabilului onest nu va fi cheltuit pe bunăstarea unui şoarece. Avocatul lui Vali a fost foarte ofensat se cuvântul ”şoarece”, iar avocatul Crinei a fost foarte ofensat de cuvântul ”contribuabil”, întrucât era convins că majoritatea facem evaziuni, deci nu merităm această titulatură şi, oricum, rozătoarele nu papă banul public, din principiu.

Tot aşa, instanţa a ameninţat politicos că le dă un şut în fund de nu se văd. Dar în cele din urmă, ca un semn de bunăvoinţă, judecătorul a luat un rudotel, pentru orice eventualitate, şi pe urmă i-a întrebat amical de ce nu-şi împart hamsterii între ei, să ia fiecare câte unul. Şi-au frânt mâinile. Păi cum să despartă un cuplu îndrăgostit? Lula îl iubeşte pe Bubu (aşa-i chema), iar ei nu pot să crape-n două decât propria căsnicie, nu şi pe a hamsterilor, să fie clar.

În cele din urmă, după ce femeia care făcea curat i-a dat afară cu mopul din sala de judecată, s-au gândit aşa: Vali va ţine hamsterii în weekend, iar Crina în timpul săptămânii. El urma să le asigure hrana şi asistenţa medicală (oricum, animalele ajunseseră coşmarul veterinarilor, pentru că erau cam isterice, iar Lula avea agorafobie). Iar Crina urma să le furnizeze oazele de divertisment, deci rumeguşul, biscuiţii şi acces la Animal Planet. Ok, problema a survenit atunci când Bubu a crăpat instantaneu, din motive cam suspecte, iar ghinionul a făcut să treacă în lumea celor drepţi în timp ce se afla la Crina. Vali a făcut o criză de nervi şi, implicit, de ulcer. Apoi a ameninţat că o va da în judecată pe soaţa care n-a observat la timp faptul că Bubu halea un creion chimic, fapt care i-a cauzat fatalmente.   

Să vă mai spun ceva despre Doiniţa şi de Gabi, care s-au judecat pe o pisică până au intervenit ăia de Protecţia Animalelor şi au spus că iau ei vietatea, deoarece el ameninţa că, dacă nu-l poate avea pe motanul Zorro, nu-l va avea nimeni decât împăiat? Aşa începe povestea oricărui criminal în serie şi povestea oricărei reclamante în serie.  

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite