Volkswagen T-ROC, al patrulea SUV din gama constructorului german

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volkswagen este într-o continuă ofensivă de schimbare a imaginii, lucru de care are mare nevoie, la nivel mondial. Un nou pas în această direcţie este lansarea lui T-ROC – un SUV/ crossover poziţionat sub Tiguan.

Modelul va fi prezentat oficial la salonul de la Frankfurt din luna septembrie. Estetic, noul model preia o parte din tema afişată de conceptul T-ROC prezentat de constructorul german în 2014 la salonul de la Geneva.

VW va avea de acum în gamă crossover care va fi consideraţi de mulţi un SUV cu linie de coupe. Modelul este construit pe platforma modulară MQB. La debut modelul va putea fi comandat cu unul din cele trei propulsoare diesel  - 1.6 TDI de 115 CP, 2.0 TDI de 150 CP sau 2.0 TDI de 190 CP. Cine doreşte benzină, are tot trei motoare la dispoziţie – 1.0 TFSI de 115 CP, 1.5 TFSI de 150 CP şi 2.0 TSI de 190 CP. În funcţie de motorizare, vor fi disponibile cutii manuale cu 6 trepte, DSG cu 7 trepte şi tracţiune integrală 4Motion.

În ciuda dimensiunilor compacte, o lungime de 4.234 mm, o lăţime de 1.819 mm şi o înălţime de 1.573 mm, T-ROC va oferi un interior pentru cinci persoane şi un portbagaj de 445 litri. Prin rabatarea banchetei se va ajunge la 1.290 litri.

Un model care promite să fie o prezenţă tonică pe drum atât prin designul masculin cât şi prin posibilitatea de comandare a caroseriei vopsită în două nuanţe. 

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite