SUA extind decretul împotriva imigraţiei la opt ţări. Coreea de Nord, Venezuela şi Ciad, adugate pe listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, preşedintele SUA
Donald Trump, preşedintele SUA

Coreea de Nord, Venezuela si Ciad au fost incluse, duminică, pe lista ţărilor vizate de decretul american anti-imigraţie, pentru deficienţele de securitate privind călătorii şi lipsa de cooperare cu Washingtonul. In acelasi timp, Sudanul, una din cele şase ţări vizate de precedentul ordin, a fost scos de pe listă, potrivit AFP.

Noul text interzice sau limitează intrarea în Statele Unite a cetăţenilor străini din opt ţări, inclusiv din Iran, Libia, Siria, Somalia şi Yemen. Restricţiile sunt diferite în funcţie de ţară. Toţi cetăţenii Coreei de Nord şi Ciadului au interdicţia să intre pe teritoriul american, iar, în cazul Venezuelei interdicţia se limitează la o lungă listă de oficiali guvernamentali împreuna cu familiile lor.

„În calitate de preşedinte, trebuie să acţionez ca să protejez securitatea şi interesele Statelor Unite şi poporului lor“, afirmă Donald Trump în acest decret, făcut public duminică seara. „Un mic număr de ţări - dintre cele 200 evaluate - rămân, în continuare, la această oră, nesatisfăcătoare în privinţa problemelor de gestionare a identităţilor şi a capacităţilor de partajare a informaţiilor. În anumite cazuri, aceste ţări au de asemenea o prezenţă teroristă semnificativă pe teritoriul lor“, a explicat ăreţedintele Trump.

Preşedintele american a susţinut, la începutul lui 2017, că are nevoie de o perioadă de 90 de zile de interdicţie a intrării cetăţenilor a şase ţări musulmane - Siria, Libia, Iran, Sud. Somalia şi Yemen - şi de o perioadă de 120 de zile de interdicţie a refugiaţilor din întreaga lume, pentru a introduce noi filtre de admitere.

După cinci luni de procese în justiţie, o versiune amendată a decretului a intrat în vigoare pe 20 iunie. Durata lui de aplicare se încheia duminică.

„Aceste restricţii sunt vitale pentru securitatea naţională“, dar vor putea, ca în cazul Sudanului, să fie ridicate, a declarat un oficial guvernamental de rang înalt. Ţările vizate vor putea să fie retrase de pe listă dacă ating nivelul american de control al cetăţenilor lor, a precizat el.

Irakul,  o ţară al cărei nivel de verificare este totuşi foarte slab, nu a fost introdus pe listă. deoarece este un aliat apropiat în care se află un număr important de militari şi civili, a subliniat acest oficial.

„Religia ţărilor sau a cetăţenilor nu a fost un factor“
Potrivit însă unor oficiali guvernamentali, adăugarea Coreei de Nord şi Venezuelei arată că restricţiile au fost hotărâte pe criterii de securitate şi că decretul nu-i viza în mod expres pe musulmani, aşa cum au denunţat critici. „Religia sau religia de origine a cetăţenilor sau ţării nu a fost un factor“, a declarat un oficial pentru presă.

În ceea ce priveşte Caracasul şi Phenianul, „aceste guverne nu se conformează, pur şi simplu, cererilor noastre de bază în domeniul securităţii“, a mai spus el. Ciadul a fost adăugat în pofida faptului că este, potrivit decretului, „un partener important şi de valoare în (lupta împotriva) terorismului“.

Decretul notează prezenţa pe teritoriul Ciadului a unor diverse grupări jihadiste precum gruparea Statul Islamic, Boko Haram sau Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI). Iar N'Djamena „nu împărtăşeşte în mod adecvat informaţiile cu privire la securitatea publicului şi teritoriului“.

Coreea de Nord „nu cooperează cu Guvernul SUA“
Coreea de Nord, angajată săptămâna aceasta într-un adevărat război verbal cu Donald Trump din cauza ambiţiilor sale nucleare, „nu cooperează cu Guvernul Statelor Unite“. Phenianul nu întreţine relaţii diplomatice cu Washingtonul.

Venezuela, unde o dublă criză politică şi economică a degeneart în violenţe, este vizată tot din cauza lipsei de cooperare în proceduri de verificare a călătorilor. Restricţiile se aplică însă doar oficialilor guvernamentali şi rudelor lor, şi anume funcţionarilor din cadrul ministerelor de Interne, de Externe, forţelor de poliţie şi serviciilor de informaţii.

Decretul este prelungit începând de duminică în cazul a cinci ţări care figurau pe lista precedentă. În cazul celor trei noi ţări, el va intra în vigoare pe 18 octombrie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite