SUA aprobă alocarea a 106 mld. $ pentru război, gripa porcină şi FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul american a aprobat joi, la două zile după Camera Reprezentanţilor, un proiect de lege privind suplimentarea bugetului pe 2009 cu 106 miliarde de dolari, bani destinaţi finanţării războaielor din Afganistan şi Irak, combaterii gripei porcine şi participării americane la FMI.

Senatorii au aprobat proiectul de suplimentare a bugetului cu 91 de voturi pentru şi cinci împotrivă.

Textul adoptat este o versiune comună, adoptată de Senat şi Camera Reprezentanţilor, a proiectului de buget pe 2009 pentru finanţarea operaţiunilor americane din Irak şi Afganistan până la 30 septembrie 2009.

Marţi, Camera Reprezentanţilor a aprobat proiectul cu 226 voturi pentru şi 202 împotrivă.

Proiectul de lege aprobat urmează să-i fie trimis spre promulgare lui Barack Obama, la două luni după ce acesta a solicitat fondurile suplimentare, potrivit Agerpres.

În total, proiectul de buget prevede cheltuieli de circa 106 miliarde de dolari, respectiv cu circa 15 miliarde de dolari în plus faţă de suma solicitată de Barack Obama în luna aprilie.

Printre cheltuieli se numără 79,9 miliarde de dolari pentru finanţarea trupelor, dar şi 7,7 miliarde de dolari pentru combaterea pandemiei de gripă porcină şi circa 8 miliarde de dolari pentru FMI.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite