Scanerele corporale, o mare afacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controversatele scanere corporale utilizate în tot mai multe aeroporturi de pe mapamond
Controversatele scanere corporale utilizate în tot mai multe aeroporturi de pe mapamond

Principalul beneficiar va fi industria de profil, în spatele căreia se află foşti oficiali de la Washington. În ciuda dubiilor privind eficienţa şi a problemelor legate de dreptul la intimitate, febra introducerii scanerelor corporale în aeroporturi pare a fi de neoprit.

La numai câteva zile de la atentatul cu bombă din ziua de Crăciun, Reuters transmitea că „intenţia guvernului american de a folosi aparate de înaltă tehnologie ar putea crea un boom economic pentru fabricanţii acestor produse" şi că „a creat deja o creştere speculativă a preţurilor la unele companii".

Sute de astfel de aparate au fost comandate, la un preţ de circa 150.000 de dolari bucata.

Primele care vor profita de oportunitate sunt două companii americane a căror tehnologie a fost aprobată de Autoritatea pentru Securitate în Transporturi (TSA): Rapiscan Systems, din Mississippi şi L-3 Communications Holdings, din New York.

Personaje ilustre fac lobby

Scanerele corporale vor avea succes şi datorită personajelor ilustre care se află în spatele promovării lor, scrie revista americană „Mother Jones".

Fostul secretar al Securităţii Interne, Michael Chertoff, conduce acum Grupul Chertoff, care reprezintă firma Rapiscan Systems. La numai patru zile după atac, Chertoff a făcut turul mass-media pentru a promova scanerele, numind atentatul „o lecţie privind valoarea acestui tip de aparat", fără a-şi dezvălui relaţia cu Rapiscan.

Cotidianul „Washington Examiner" a publicat o listă a foştilor politicieni şi funcţionari de la Washington care fac acum lobby pentru introducerea scanerelor. Printre ei se află fostul director adjunct al TSA, Tom Blank, şi un alt fost oficial al TSA, Chad Wolf.

Tehnologie predispusă la greşeli

Dacă în prezent, circa 40 de scanere corporale sunt utilizate în 19 aeroporturi americane, este de aşteptat ca numărul acestora să crească vertiginos. TSA a anunţat că va comanda alte 300 de aparate.

„În ceea ce priveşte înaltele tehnologii de testare, TSA are o reputaţie proastă de îmbogăţire a unor corporaţii private care au tehnologii deficitare şi există semne că scanerele corporale nu vor face excepţie", scrie revista americană „Mother Jones".

Numite de oponenţii lor „aparate de percheziţie corporală digitală", scanerele sunt de două tipuri, în funcţie de tehnologia folosită pentru a vedea prin haine: cu senzori cu unde milimetrice sau cu raze X. Ele produc imagini ale conturului corpului pasagerilor.

Criticii spun că aceste aparate sunt predispuse la greşeli, fiind incapabile de a detecta explozibilii ascunşi în cavităţile corporale - o metodă folosită de când lumea pentru contrabandă.

Astfel, un terorist ar putea ascunde toate componentele unei bombe în corpul său şi trece nedetectat prin maşinile de percheziţionare digitală.

O firmă britanică de cercetare în domeniul apărării a arătat că
aparatele sunt complet ineficiente în detectarea materialelor cu „densitate mică" precum plasticul, substanţele chimice şi lichidele - adică exact ceea ce atentatorul din ziua de Crăciun a ascuns în lenjeria sa intimă.

Parlamentul european intră în afacere

Legislativul european a decis să scoată la vânzare şase scanere, achiziţionate în 2002 cu 720.000 de euro, dar care nu au fost niciodată utilizate.

Cele şase aparate vor fi puse în vanzare în cadrul unei oferte care va fi publicată la 15 ianuarie. Aparatele stau nefolosite de şapte ani în depozitele Parlamentului, la Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg.

Obama critică dur serviciile de informaţii

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat că serviciile de informaţii americane au ratat unele „semnale" asupra pregătirii atentatului eşuat de la 25 decembrie, asupra zborului 253 al companiei Northwest. Obama a cerut reforme imediate pentru a corecta aceste erori.

„Anumite persoane din serviciile de informaţii ştiau că suspectul Umar Farouk Abdulmutallab s-a dus în Yemen şi s-a alăturat acolo extremiştilor", a spus Obama, la sfârşitul unei reuniuni cu responsabilii serviciilor de informaţii americane şi miniştri de prim plan.

„Se pare că serviciile noastre de informaţii erau la curent şi cu alte semnale indicând că Al Qaida în Peninsula Arabică dorea să atace nu numai ţinte americane în Yemen, dar chiar în Statele Unite", a adăugat preşedintele american.

„Rezumând aceste fapte, guvernul american avea suficiente informaţii pentru a dejuca acest complot şi, probabil, pentru a împiedica atacul din ziua de Crăciun", a spus Obama.

Totuşi, serviciile noastre de informaţii nu au reuşit să asambleze piesele, ceea ce ar fi dus la introducerea suspectului pe lista de persoane interzise, a mai precizat preşedintele.

Eşecuri inacceptabile

Afirmând că aceste eşecuri nu sunt acceptabile, Obama a subliniat că este datoria sa să descopere de ce s-au produs şi să le corecteze, pentru a putea împiedica, pe viitor, astfel de atacuri.

„Şoc" pentru americani

Generalul în rezervă James Jones a apreciat şi el, ieri, că americanii „vor fi şocaţi" de raportul care arată detaliile privind eşecul serviciilor de informaţii de a preîntâmpina acest atentat.

SUA, cu nervii încordaţi: un avion întors din drum

Un pasager recalcitrant, dar inofensiv, a reuşit să determine autorităţile americane să ridice în aer două avioane de vânătoare F-16.
Misiunea lor a fost de a intercepta avionul civil, cu 231 de persoane la bord, în care se afla călătorul turbulent, după ce echipajul a adus la cunoştinţa dispecerilor o situaţie tensionată la bord.

Pasagerul refuza să-şi depună geanta sport într-un compartiment separat şi trimisese piloţilor un bileţel cu ameninţări. Avionul făcea legătura între Portland (statul Oregon) şi Hawaii.

Echipajul a decis să se întoarcă la Portland, iar cele două F-16 l-au escortat pe tot parcursul zborului, fără să fie totuşi clar care putea fi contribuţia lor în scandalul de la bord. Pe aeroport, pasagerul indisciplinat a fost arestat.

No title
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite