Reţeaua globală a terorii şi teroristul de origine uzbekă din Manhattan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 29 de ani de origine uzbekă care a comis atentatul de marţi din Manhattan, identificat drept Sayfullo Saipov (sosit în SUA în 2010 şi locuind la Tampa, Florida), conform mărturiilor a numeroşi martori, înainte de atac a strigat „Allah Akhbar“!

În maşina lui, conform unor surse apropiate de anchetă şi citate de NBC, CNN şi NYT, ai găsit o notă scrisă de mână în care el îşi declară apartenenţa şi jură supunere organizaţiei DAESH. În plus, în maşină ar fost găsit şi un drapel al organizaţiei teroriste. Toate acestea, alături de modul în care s-a desfăşurat acest atac în care, din nou, după un model deja bine exersat, a fost folosită o maşină cu care s-a intrat în mulţime, sunt indicii care confirmă implicarea organizaţiei, folosind unul dintre „soldaţii“ radicalizaţi care au fost trimişi ca „elemente în adormire“ în diverse părţi ale lumii, aşteptând ordinul de a trece la acţiune.

Iar aceasta readuce în prim-plan problema deosebit de spinoasă şi până acum imposibil de rezolvat a reţelelor teroriste afiliate DAESH din Asia Centrală, extrem de active îi domeniul recrutării şi formării de „luptători străini“ pentru fronturile de luptă din Siria, dar şi a unui grup special, pregătit pentru a trece neobservat prin radarele controalelor occidentale, oameni aparent fără istorie, celor care li se oferă azil politic şi li se recunoaşte statutul de refugiat, fiecare dintre ei „legendar“ impecabil tocmai pentru a nu provoca suspiciuni pe o perioadă relativ importantă de timp. Instrucţiunile primite fiind de a se comporta ca un cetăţean model, cât mai mult „confundat cu peisajul“. Iar ei sunt şi vor fi cu atât mai numeroşi cu cât, aşa cum se întâmplă în Uzbekistan, autorităţile au lansat de ani de zile campanii foarte dure de anihilare a principalei reţele teroriste din zonă, afiliate formal la DAESH.

Prima direcţie înspre care s-au îndreptat teroriştii veniţi din principal din Rusia, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan şi Kazahstan a fost Siria (şi apoi Irak), acolo unde, conform datelor oferite de Soufan Group Strategiy Research (îl puteţi accesa aici), în epoca de maximă extindere a Statului Islamic, erau în număr de 2.000-2.500 de oameni. Iar după ce, în august 2015, Usman Ghazi, liderul Mişcării islamice din Afganistan, a declarat în mod oficial că depune jurământul de credinţă către DAESH, ponderea uzbecilor în rândul organizaţiei a continuat să crească.

Raportul Soufan anunţă că 12 dintre cele 15 foste republici sovietice constituie surse pentru „luptătorii străini“. Relevanţa analizei stă în faptul că, în cazul că aceşti combatanţi vor urma acelaşi tipar al întoarcerii acasă după o perioadă de luptă de câteva luni, vedem că există un contingent semnificativ de oameni cu pregătire completă de luptă aflaţi acum, după înfrângerea totală a Statului Islamic, în situaţia de a fi „liberi de contract“. Unde se vor duce? Una dintre variante este că, în ţările lor de provenienţă, ar putea forma, antrena şi organiza noi recruţi pentru celule operative care să acţioneze pe direcţia Federaţia Rusă. O altă variantă vorbeşte despre racolarea lor, în continuare, de miliţiile paramilitare naţionaliste din Ucraina. În fine, o a treia posibilitate ar fi, conform unor analize provenind de la diferite servicii de informaţii, formarea unui corp de combatanţi islamişti care deja a început să se alăture colegilor lor de front provenind din diferite ţări balcanice. Aşteptând fie ordinul de a se deplasa mai departe, înspre occident, pentru a lua locul celor care au trebuit să fie retraşi în urma implicării lor directe sau indirecte în organizarea ultimului val de atentate, fie pentru a întări brigăzile islamiste deja existente în Balcani pentru a fi gata în eventualitatea declanşării unor acţiuni teroriste ca cele deja anunţate în mesajele difuzate de oficialii ISIS.

De data asta, ne interesează Mişcarea Islamică din Uzbekistan (MIU), care îşi are originile în organizaţia Adolat („Justiţie“) fondată în 1991 de către Tahir Yuldashev şi Juma Namangani. După organizarea unei întâlniri la Kabul, în 1999, între liderii organizaţiei şi cei ai talibanilor, apare noua denumire, Mişcarea islamică din Uzbekistan cu Yuldashev drept autoproclamat emir, şi cu Namangani şef al operaţiunilor militare. La începutul anului 2001, MIU avea propriile baze militare în Afganistan, Tadjikistan şi Kirghistan, acolo unde pregătea forţele necesare pentru operaţiunile de pe teritoriul uzbek. După dispariţia regimului taliban, forţele uzbece din zonă sunt silite să se replieze în zona tribală din Pakistan, în regiunea Waziristanului de sud. Rapoartele serviciilor de informaţii spun că, acum, după ce Usman Ghazi a preluat conducerea organizaţiei (Namangani fiind ucis în 2001, iar Yuldashev a fost ucis în 2009), în MIU se regăsesc afgani, tadjici, turkmeni, arabi şi cetăţeni din diferite ţări occidentale, iar antrenamentele vizează în principal pregătirea atacurilor teroriste sinucigaşe, beneficiind de fonduri importante din operaţiuni de contrabandă dar şi de altele despre care sursele spun că vin direct de la Al Quaeda şi DAESH. De la ţinta sa principală, adică răsturnarea guvernului din Uzbekistan, scopurile declarate ale MIU au devenit din ce în ce mai diversificate, împrumutând idealurile DAESH de înlăturare a oricărei prezenţe occidentale în Orientul Mijlociu, de organizare a unor acţiuni punitive specifice Marelui Jihad în toate ţările din cadrul Coaliţiei împotriva Terorismului.

Obiectivul lor? Acela afirmat public de DAESH şi parcă niciodată băgat în seamă cu mare seriozitate: transferul terorii în ţările Occidentului, instituirea climatului de nesiguranţă şi spaimă în „ţările cruciaţilor“.

În acest sens, trebuie să reamintim numeroasele avertismente ale serviciilor de informaţii care au transmis semnale de alarmă asupra efortului depus de organizaţiile teroriste de a implanta „operativi-conservă“ în întreg spaţiul occidental. Foarte greu de identificat tocmai deoarece, din start, au fost obligaţi să nu aibă niciun fel de contacte cu celulele operative organizate în ţările respective şi, astfel, chiar în cazul în care acestea sunt identificate, membrii acestora chiar nu ştiu nimic despre existenţa lor şi nu pot oferi niciun fel de legături viabile pentru anchetatori. Asta face ca, după fiecare atentat terorist sinucigaş, să vedem mărturiile vecinilor acestora care, parcă trase la indigo, prezintă oameni paşnici, fără probleme, perfect integraţi în viaţa socială a cartierului, adese chiar militanţi sociali pentru diverse cauze de binefacere.

Pentru asta au fost antrenaţi, astfel se integrează în profilul acelui „lone wolf warrior“ care a devenit acum obsesia nr. 1 a serviciilor de luptă împotriva terorismului dar şi, în acelaşi timp, a serviciilor de poliţie, cu regularitate acuzate de a nu-i fi introdus în bazele prioritare de date cu suspecţi, de a nu fi identificat la vreme potenţialul lor terorist. Sunt, în majoritate. „tineri exemplari şi fără probleme de comportament“, iar biografia lor este absolut reală, cu excepţia perioadei trecute prin taberele de antrenament, a cărei evidenţă este greu, aproape imposibil de accesat, tocmai deoarece, foarte adesea, acest tip de documente nu este niciodată scris, se perpetuează doar tradiţia orală a jurământului de supunere depus în faţa controlorului de sistem, undeva în acele no man's land practic inaccesibile unde se află bazele operaţionale.

Obiectivul lor? Acela afirmat public de DAESH şi parcă niciodată băgat în seamă cu mare seriozitate: transferul terorii în ţările Occidentului, instituirea climatului de nesiguranţă şi spaimă în ţările cruciaţilor“. Încă o demonstraţie de ce, la acest nivel, acţiune militară împotriva terorii trebuie însoţită de crearea unui sistem de informaţii real la nivelul întregii comunităţi euro-atlantice, măsură de prevenire, cât este posibil, a repetării şi escaladării acestui tip de fenomene.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite