Procesul presupusului „creier” al atentatelor din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed, se reia în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
11 septembrie 2001 FOTO EPA-EFE
11 septembrie 2001 FOTO EPA-EFE

Procesul presupusului „creier” al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 în Statele Unite, Khalid Sheikh Mohammed, şi altor patru acuzaţi se reia marţi, însă deznodământul pare încă îndepărtat, în timp ce America se pregăteşte să se reculeagă la 20 de ani de la dramă, relatează AFP.

Cei cinci bărbaţi - încarceraţi de 15 ani în închisoarea din baza navală americană de la Guantanamo Bay, în sud-estul Cubei, nu au mai compărut de la începutul lui 2019, înainte ca pandemia covid-19 să oprească procedura.

Procesul lor, în cadrul unei justiţii militare de excepţie, se reia de unde s-a oprit, cu apărarea invocând fapte de tortură, pe când acuzaţii se aflau pe mâna CIA, cu scopul de a obţine o invalidare a majorităţii probelor prezentate de către autorităţile americane.

Procedura este prezidată de către un nou magistrat militar - colonelul Matthew McCall -, al optulea care se ocupă de dosar.

Acest ofiţer a anunţat că nu se va grăbi şi că a decis ca audierea de marţi să fie consacrată calificării. El intenţionează ca restul săptămânii să participe la reuniuni cu acuzarea şi apărarea.

Ar putea trece luni şi chiar ani până când procesul să intre cu adevărat în faza decisivă, având în vedere numeroasele recursuri formulate de către avocaţii apărării cu scopul de a obţine piese din dosar.

Unul dintre avocaţii apărării, James Connell, a dat asigurări că ”nu ştie” dacă acest proces va ajunge vreodată la capăt.

Apărarea subliniază că cei cinci acuzaţi - Khalid Sheikh Mohammed, Ammar al-Baluchi, Walid bin Attash, Ramzi bin al-Shibh şi Mustafa al Hawsawi - prezintă în continuare sechelele torturii la care au fost supuşi de către CIA, în timpul detenţiei lor în închisori secrete ale Agenţiei Centrale americane de Informaţii, în perioada 2002-2006.

TORTURĂ

Acestor sechele li se adaugă consecinţa celor 15 ani de detenţei în condiţii de izolare.

Cei cinci bărbaţi - acuzaţi de ”crimă” şi”acte teroriste” - compar într-o sală de audieri plasată sub un puternic dispozitiv de securitate, înconjurată de grilaje cu sârmă ghimpată.

Ei riscă pedeapsa cu moartea.

În faţa lor se află familiile celor 2.976 de oameni a căror moarte le este imputată şi presa.

Reluarea procesului ia o întorsătură deosebită, cu puţin înainte de comemorarea atacurilor care au lovit, în urmă cu 20 de ani, Statele Unite.

Acuzarea consideră că - chiar dacă interogatoriile CIA ar fi invalidate -, o condamnare a celor cinci bărbaţi este indubitabilă.

Procurorii dau asigurări că acuzaţii au furnizat probe militarilor, în timpul unor interogatorii efectuate de această dată de către poliţia federală (FBI) în 2007, după ce au sosit la Guantanamo.

Aceste probe nu sunt credibile, respinge în avans apărarea, care consideră că FBI a participat la acte de tortură ale CIA şi a folosit, la rândul său, tehnici de intimidare, un lucru care face interogatriile sale la fel de îndoielnice.

”Să nu aveţi nicio iluzie, aceşti bărbaţi au fost aduşi la Guatanamo pentru a se acoperi acte de tortură” şi nu pentru a fi prezentanţi în justiţia americană ordinară, a subliniat James Connell, care-l apără pe Ammar al-Baluchi.

Apărarea cere adevăraţi munţi de documente confidenţiale, pe care Guvernul a refuzat până acum să i le livreze, indiferent că ele vizează programul de tortură, condiţiile de detenţie la Guantanamo sau sănătatea acuzaţilor.

Ea vrea de asemenea să audieze zeci de martori suplimentari - în afară de cei 12 care au defilat deja prin faţa curţii militare -, inclusiv doi bărbaţi care au supervizat programul de interogare al CIA.

Alka Pradhan, unul dintre avocaţii apărării, aruncă vina termenelor lungi asupra Guvernului american şi subliniază că au fost necesari şase ani ca FBI să recunoască faptul că a participat la programul de tortură al CIA.

”Acest dosar te epuizează”, declară ea. ”Ei reţin piese pe care ar fi normal să le împărtăşească într-o procedură” ordinară, subliniază ea.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite