Pentagonul a derulat un program secret pentru cercetarea OZN-urilor

Pentagonul a derulat un program secret pentru cercetarea OZN-urilor

Pentru generaţia care a crescut cu serialul „Dosarele X” această ştire nu este o surpriză

Doar un număr restrâns de oficiali erau la curent cu acest program, ce a fost demarat în anul 2007 şi aparent terminat în anul 2012, deşi unele voci din cadrul Pentagonului au declarat pentru New York Times că programul se derulează în continuare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În bugetul anual de peste 600 de miliarde de dolari al departamentului de Apărare, cele 22 de milioane destinate Identificării Avansate a Ameninţărilor Aerospaţiale erau aproape imposibil de găsit, fapt de altfel dorit de Pentagon.
 
Departamentul Apărării nu a recunoscut niciodată public existenţa acestui program, despre care a anunţat că a fost stopat în anul 2012, deşi susţinătorii acestuia afirmă că deşi finanţarea a fost oprită, programul rămâne activ. În ultimii cinci ani, conform oficialilor ce au făcut parte din acest program, aceştia au continuat să investigheze incidentele în care martorii susţin că au observat aşa numite obiecte zburătoare neidentificate, în paralel cu obligaţiile funcţiilor actuale.
 
Acest program ce a operat în umbră - şi părţi ale căruia rămân în continuare secrete, a fost demarat în anul 2007, finanţat iniţial la cererea expresă a fostului lider democrat Harry Reid, despre care cei de la The New York Times au afirmat că are o pasiune pentru astfel de fenomene spaţiale.
 
Majoritatea fondurilor destinate acestui program au ajuns la o companie de cercetare aerospaţială condusă de miliardarul Robert Bigelow, un apropiat al lui Harry Reid, ce în prezent colaborează cu NASA la dezvoltarea unor utilaje spaţiale.
 
În urmă cu câteva luni, în cadrul unui interviu la postul CBS, Robert Bigelow a declarat că el este „absolut convins” de existenţa extratereştrilor şi că O.Z.N.-urile au vizitat Pământul.
 
Programul desfăşurat de Pentagon împreună cu compania lui Bigelow a produs mai multe documente ce descriu obiecte zburătoare ce par a zbura cu viteze extrem de ridicate fără un sistem de propulsie clasic. Unul dintre incidentele studiate în cadrul acestui program s-a petrecut în anul 2004, atunci când doi piloţi ai marinei militare ce pilotau avioane de vânătoare F-18 au relatat prezenţa unui obiect oval luminos în apropierea oraşului San Diego.
 
Sara Seager, astrofizician la universitatea M.I.T., fără a avea în vedere meritele particulare ale acestui program, a îndemnat la scepticism în această problemă, subliniind faptul că doar pentru că nu ştim originea unui obiect, nu înseamnă că acesta provine de pe o altă planetă sau dintr-o altă galaxie.
 
„Atunci când observăm un fenomen cu adevărat neobişnuit, uneori merită cercetat în mod serios, dar ceea ce cei mai mulţi dintre noi nu înţeleg despre natura ştiinţei este că foarte des avem fenomene ce rămân neexplicate”, a afirmat aceasta pentru New York Times.
 
James E. Oberg, fost inginer NASA şi autorul a peste 10 cărţi ce demontează miturile din jurul fenomenului O.Z.N., şi-a exprimat la rândul său îndoiala. „Există o mulţime de evenimente prozaice şi trăsături ale intelectului şi percepţiei umane ce explică aceste fenomene, şi în plus există o grămadă de oameni ce sunt activi în spaţiul aerian şi nu vor ca acest lucru să fie ştiut”, a afirmat acesta.
 
Oficialii de la Pentagon au afirmat că programul a fost stopat în anul 2012, datorită necesităţii de a finanţa alte programe mult mai relevante.
 
Acest fenomen a mai făcut obiectul unui program al Pentagonului, demarat în 1947 şi terminat oficial în 1969. Un studiu parte a acestui program a investigat peste 12,000 de astfel de incidente - dintre care doar 700 au rămas fără o explicaţie acceptată.
 
În momentul stopării acestui program, oficialii armatei SUA au argumentat că „derularea acestui program nu mai poate fi susţinută nici de argumente de siguranţă naţională, nici de interese ştiinţifice”.
 
Atât Robert Bigelow cât şi foştii oficiali din Pentagon ce au derulat acest program au criticat încetarea finanţării acestuia de către actualul şef al departamentului de Apărarea, James Mattis. Aceştia au afirmat că oamenii de ştiinţă americani refuză să se dedice acestui subiect de frica de a nu fi ostracizaţi în cadrul comunităţii ştiinţifice, deşi alte ţări precum Rusia şi China derulează programe similare mult mai avansate. Aceştia au susţinut importanţa descoperirilor făcute în cadrul acestui program. 
 
„Rămâne vitală necesitatea de a înţelege capacităţile şi intenţiile acestor fenomene atât pentru forţele armate cât şi spre binele acestei naţiuni”, a afirmat Luis Elizodo, fostul oficial din Pentagon ce a condus acest program.
 
Într-un interviu pentru publicaţia Politico, acesta a afirmat că în majoritatea cazurilor cercetare piloţii militari au descris obiecte cu capabilităţi de zbor mult peste ceea ce este considerat posibil din punct de vedere aerodinamic. „Aceste evenimente au avut loc cel mai adesea în apropierea bazelor nucleare, a navelor militare sau a centralelor nucleare. Aşa ceva nu am văzut niciodată”, a afirmat Elizondo.
 
Fostul oficial a apărat şi caracterul ştiinţific al programului, afirmând că în ceea ce au făcut nu au încercat decât să „elimine partea de voodoo din această ştiinţă voodoo”.
citeste totul despre: