Seism de magnitudine 5,4 în Alaska

Seism de magnitudine 5,4 în Alaska

Un seism de magnitudine 5,4 s-a produs luni în Alaska în apropiere de marele oraş Anchorage, a anunţat institutul american de geofizică (U.S. Geological Survey, USGS), fără să fi fost posibil imediat să se stabilească dacă au fost înregistrate victime sau pagube.

FBI a pierdut războiul cu filmele porno

FBI a pierdut războiul cu filmele porno

Documente secrete din arhiva Biroului Federal de Investigaţii (FBI) demonstrează că agenţia a încercat în 1972 să oprească difuzarea celebrului film pentru adulţi „Deep Throat“, informează Associated Press. Cazul a fost condus chiar de către Mark Felt, al doilea om în ierarhia organizaţiei.

L-a salvat tăcerea colegilor de breaslă

L-a salvat tăcerea colegilor de breaslă

„Nu cumva să publicaţi ceva despre colegul vostru“ a fost mesajul sugerat de talibani. Iar redacţia „The New York Times“ s-a conformat, şi vreme de şapte luni, cât unul dintre redactorii publicaţiei a fost în mâinile talibanilor, nu a scris un cuvânt despre răpire.

Se împlinesc 100 de ani de la discursul preşedintelui american Woodrow Wilson, cuprinzând cele 14 puncte necesare pentru încheierea războiului mondial şi reconstruirea păcii europene. Între ele, dreptul la autodeterminare al naţionalităţilor, în temeiul căruia a fost adoptată, la Oradea, în 12 octombrie 1918, Declaraţia de Independenţă a românilor transilvăneni, pas decisiv spre Marea Unire.

acum 16 zile · comentarii (1)

Ieri seară, la New York, doamna Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU, a organizat o recepţie pe care a intitulat-o „O super-seară cu prietenii“, invitaţii fiind reprezentanţii ţărilor care au susţinut (direct sau indirect) poziţia SUA cu ocazia votului în Adunarea Generală privind decizia super-controversată a Preşedintelui Trump cu privire la statutul Ierusalimului.

acum 20 zile · comentarii (51)

Am făcut analiza Strategiei Naţionale de Securitate a SUA lansată luni noapte de către Preşedintele Donald Trump. Avem de a face cu un document profund politic, puternic conceptual şi coerent ideologic, de o claritate şi o forţă greu egalate de documentele predecesorilor săi.

luna trecuta · comentarii (23)

Începând de astăzi, USCIS (Serviciul pentru Cetăţenie şi Imigrare SUA) a anunţat că va începe să primească aplicaţii de la antreprenorii străini care vor să beneficieze de programul special creat pentru ei “International Entrepreneur Rule”. Acest program îşi propune să stimuleze şi să crească antreprenoriatul, inovaţia, şi crearea de locuri de muncă în SUA, prin primirea de antreprenori străini.

luna trecuta · comentarii (2)

În timp ce preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, precum şi vicepreşedintele aceluiaşi for legislativ, Iurie Leancă, se aflau peste Ocean, unde erau invitaţi să explice, la Atlantic Council, pe 7 decembrie, atât efectele de reformare a judeţelor dintre Prut şi Nistru, cât şi evaluarea situaţiei din bazinul Mării Negre, la Moscova tocmai Vladimir Plahotniuc era dat în urmărire internaţională, în aceeaşi zi. Simplă coincidenţă...

acum 2 luni · comentarii (31)

1 Decembrie nu poate fi doar un moment aniversar, emoţionant. Ci şi o necesară rememorare a evoluţiilor geopolitice care au făcut posibilă reîntregirea naţională, în urmă cu 99 de ani. Atunci, interesul naţional era prioritar, acum pare ascuns în spatele unor uşi închise, din păcate nu toate aflate în palatele puterii politice de azi.

acum 2 luni · comentarii (14)

Evaluarea poziţionării preşedintelui american, între omologul chinez şi cel rus, cu prilejul turneului întreprins în Asia, constituie nu doar un exerciţiu de comunicare modernă, ci şi un prilej de a semnala repere de interes real, pentru cei preocupaţi de calea urmată de diplomaţia română.

acum 2 luni · comentarii (13)

Există o complementaritate între clasa politică românească şi conducerea Armatei Române? „Declarativ... DA“ - crede generalul (r.) dr. Virgil Bălăceanu, preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România / A.O.R.R., la lansarea căreia au avut contribuţii iniţiale complementare generalii Paul Şarpe, Mihaiu Mărgărit, Constantin Degeratu -, dar „acţional mai puţin“.

acum 3 luni · comentarii (23)

Urmărită cu un firesc interes de opinia publică internaţională, vizita preşedintelui SUA în unele ţări asiatice pare a fi mai degrabă o evaluare a şanselor unei păci dezirabile, bazată pe consultări, la nivel înalt, cu parteneri de dialog japonezi, sud-coreeni, chinezi, vietnamezi şi filipinezi, mai mult sau mai puţin îngrijoraţi de teribilismele lui Kim Jong Un, liderul suprem din Coreea de Nord.

acum 3 luni · comentarii (4)

„Cheltuielile pentru apărare, de 2% din PIB sunt mai uşor de spus, decât de făcut.“ Această afirmaţie, deşi se potriveşte şi în cazul României, nu a fost formulată la Bucureşti, ca un apropo la pericolul real ca să se încheie anul 2017 şi armata să rămână, din punct de vedere financiar, din nou, cu ochii în soare.

acum 3 luni · comentarii (10)

La o simplă evaluare geopolitică, comunitatea internaţională parcurge o perioadă în care par că se clatină garanţiile de securitate asumate anterior, raporturile de forţe având o dinamică influenţată de opţiunile prezidenţiale americane, ruse şi chineze, unele imprevizibile.

acum 3 luni · comentarii (12)

Îmi fac datoria de a vă transmite informaţia de la sursă, aşa cum cer regulile ziaristicii. Este vorba despre tone de documente, unele mai spectaculoase decât altele, grupând informaţii, rapoarte şi consemnări de mărturii directe care au meritul de a fi culese de agenţii de teren ai FBI şi transmise ca atare către biroul central.

acum 3 luni · comentarii (16)

Procedura de „impeachment“, demiterea Preşedintelui este prevăzută în Constituţia SUA, pentru cazuri de „trădare, mită, sau alte infracţiuni şi delicte grave“ ( „...Treason, Bribery, or other high Crimes and Misdemeanors.“ — U.S. Constitution, Article II, section 4) şi se desfăşoară în două etape principale.

acum 3 luni · comentarii (38)
Postari Recente