Obama prezintă urările sale evreilor şi musulmanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obama prezintă urările sale evreilor şi musulmanilor
Obama prezintă urările sale evreilor şi musulmanilor

Preşedintele american Barack Obama a urat sâmbătă un an bun evreilor şi a prezentat cele mai bune urări ale sale musulmanilor cu ocazia sfârşitului lunii sacre a Ramadanului, administraţia sa subliniind de asemenea legăturile între cultura americană şi valorile islamului.

"În momentul când musulmanii din Statele Unite şi din lume încheie luna de post a Ramadanului şi sărbătoresc Eid el-Fitr, Michelle şi cu mine dorim să vă prezentăm cele mai bune urări", a spus Barack Obama într-un comunicat.

"Chiar în timpul acestui eveniment festiv, musulmanii îşi aduc aminte de cei care sunt mai puţin norocoşi decât ei, cei care sunt atinşi de sărăcie, foamete, conflicte şi boli", a adăugat el.

Într-un mesaj distinct, secretarul de stat american Hillary Clinton a subliniat că festivităţile de Eid el-Fitr la Casa Albă, a căror desfăşurare a fost decisă de soţul său Bill în 1996 când el era preşedinte, 'garantează că toate credinţele au un loc aici în Statele Unite'.

Într-un mare discurs în iunie la Cairo, preşedintele Obama a pledat cu forţă pentru o nouă eră în relaţiile între Statele Unite şi lumea musulmană, în ruptură cu cea a predecesorului său George W. Bush, aminteşte Agerpres.

Obama a urat printre altele un an bun "prietenilor noştri evrei" care sărbătoresc începând de vineri seară Anul Nou. "La mulţi ani cu sănătate", a spus el la sfârşitul mesajului său radiodifuzat săptămânal.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite