Michael Flynn a anunţat Casa Albă că este anchetat de FBI cu câteva săptămâni înainte de a fi învestit în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul consilier pentru securitate naţională, Michael Flynn, a informat echipa de tranziţie a preşedintelui Donald Trump, cu câteva săptămâni înainte de învestitură, că face obiectul unei anchete federale pentru că a lucrat, în secret, ca lobby-ist plătit de Turcia, în cursul campaniei electorale, scrie joi New York Times.

Mai exact, Flynn l-a informat pe 4 ianuarie în legătură cu ancheta pe Donald F. McGahn II, atunci responsabil juridic al echipei de tranziţie, în prezent consilier juridic la Casa Albă, au declarat două surse citate sub acoperirea anonimatului.

Câteva zile mai târziu, avocatul lui Flynn a discutat dosarul cu avocaţii echipei de tranziţie.

În pofida avertismentului, preşedintele american l-a numit pe Flynn la conducerea Consiliului Naţional de Securitate, oferindu-i astfel acces la aproape toate secretele agenţiilor americane de informaţii.

Problemele sale legale au pus Casa Albă în dificultate încă de la învestirea noului preşedinte şi se află în centrul unei crize politice de tot mai mare amploare pentru Trump.

Flynn a fost demis la numai 24 de zile după învestirea în funcţie, după ce s-a aflat că l-a minţit pe vicepreşedintele Mike Pence în legătură cu natura discuţiilor avute cu ambasadorul rus la Washington. Ulterior, presa a scris că Procurorul General în exerciţiu, Sally Q. Yates, a avertizat din timp Casa Albă că Flynn poate fi şantajat de ruşi.

După demiterea lui Flynn, Trump a încercat să îl convingă pe James Comey, atunci încă director FBI, să renunţe la anchetă – ceea ce, potrivit unor experţi legali, ar putea reprezenta baza pentru o anchetare lui Trump privind posibila obstrucţionare a justiţiei. Liderul de la Casa Albă l-a concediat pe Comey pe 9 mai.

Ancheta care îl viza pe Flynn avea la bază activitatea desfăşurată de acesta pentru Inovo BV, o companie olandeză deţinut de omul de afaceri Alptekin. Pe 9 august, Flynn şi Flynn Intel Group au semnat un contract cu Inovo pe o perioadă de 90 de zile. Contractul prevedea ca Flynn Intel Group să desfăşoare o campanie menită să îl discrediteze pe clericul Fethullah Gulen, care trăieşte în Pennsylvania şi pe care Recepe Tayyip Erdogan îl acuză că a orchestrat tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016. În schimb, generalul american în retragere primea 600.000 de dolari.

În perioada în care a lucrat pentru Alptekin, Flynn nu s-a înregistrat ca agent străin, aşa cum cere legea în cazul unui american care reprezintă interesele unui Guvern străin.

El a depus o înregistrare retroactive abia în luna martie, la sfatul avocatului său. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite