Furtună pe piaţa petrolului: SUA lui Trump face preţurile şi regulile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În pragul reuniunii OPEC din 25 mai care trebuie să stabilească dacă e cazul să continue politica limitării şi scăderii producţiei, America lui Trump a dat o lovitură grea pieţei petroliere globale, preluând pe deplin controlul şi impunând preţurile şi regulile jocului.

Totul a plecat de la capacitatea crescută tehnologică ce a transformat SUA din consumator în exportator net, pe baza gazului şi petrolului de şist şi a deschiderii exporturilor în materie la finalul mandatului Obama.

Odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, industria petrolieră a dobândit un susţinător mult mai puternic şi mai hotărât să aducă măreţia Americii şi prin preluarea unor cote importante din piaţa petrolieră, dar mai ales prin dominaţia politicilor, regulilor şi a preţurilor barilului de petrol. Iar efectele se văd tot mai mult la nivel global. OPEC a pierdut efectul intervenţiilor sale asupra pieţii, chiar dacă a tăiat producţia, revenindu-se vineri la preţul petrolului dinainte de 30 noiembrie, data intrării în vigoare a acordului OPEC-Rusia. Mai grav, perspectiva neprelungirii acordului ar duce laa prăbuşirea preţului sub 40 de dolari barilul, dar nici menţinerea sau întărirea acordului nu dă garanţii pentru menţinerea preţului, odată ce exporturile americane cresc în a doua jumătate a anului iar cererea scade sub impactul sezonului de vară şi al limitărilor creşterii economice globale.

Principalul perdant e Rusia, alături de ceilalţi producători de petrol. Câştigă ceva Iranul, care şi-a recuperate piaţa, pe fondul negocierii creşterii cotei după ridicarea embargoului, şi Irakul, care nu prea respectă înţelegerea, sub motivaţia războiului contra Daesh Stat Islamic. Însă pentru Rusia efectele sunt dramatice în prag de alegeri prezidenţiale, la anul, mai ales că tăierile implică proiectele sociale şi investiţiile economice, deja afectate de sancţiuni.

Şi aici avem o abordare distinctă în ceea ce priveşte sprijinul acordat Rusiei de către SUA respective Uniunea Europeană. În timp ce SUA a blocat orice excepţie de la reguli, inclusiv pentru gigantul Exxon, care l-a dat pe actualul secretar de Stat, Uniunea Europeană a negociat acordul pentru dumping al Gazprom pe piaţa europeană în format avantajos pentru Moscova sub o posibilă viitoare sancţiune de 10% din valoarea cifrei de afaceri pe anul current, dacă angajamentele nu sunt respectate, în timp ce la Paris s-a semnat pe 24 aprilie finanţarea Nord Stream 2, în ciuda opoziţiei vehemente a 14 state europene, între care şi România, opoziţie ignorată de Germania, principalul beneficiar, şi de Comisia Europeană.

O situaţie ce anunţă multe discuţii, controverse şi noi valuri de contestări ale formulei actuale de funcţionare a Uniunii Europene, fiind o premieră ca opinia a 14 membri să fie ignorată de statele direct interesate, mai ales că la mijloc se află şi sistemul de sancţini la adrresa Rusiei privind finanţările şi transferul tehnologic. Şi, probabil, un schimb de misive pe canale diplomatice, dacă nu şi declaraţii publice, în relaţia transatlantică.


FOTO AFP

petrol titei foto afp

Preţul petrolului a luat-o din nou la vale, în ciuda tăierilor producţiei de către statele OPEC

La 25 mai, OPEC şi partenerii săi externi, Rusia în primul rând, se pregătesc să dezbată o extindere a acordului de 6 luni pentru tăierea producţiei de petrol. Decizia vine în contextul în care, în ciuda acestui efort – respectat mai mult sau mai puţin de unii actori – vineri preţul a scăzut din nou sub 50 de dolari barilul, revenind la preţurile dinainte de acord, în noiembrie 2016. Motivaţia ar fi nerespectarea sau respectarea tardivă a acordului de către unii parteneri şi evoluţiile din piaţa globală, care depinde tot mai mult de SUA, cel care a ajuns exportator net de petrol şi gaze şi care, mai ales sub administraţia Trump, favorizează cu precădere achiziţionarea unor tranşe tot mai importante din piaţa de petrol şi extinderea producţiei.

Preţurile de joi ajunseseră la 46,47 dolari barilul WTI Crude, cu 2.82 % pierdere de preţ şi 49,46 dolari barilul de petrol Brent, o pierdere de 2.62 % faţă de ziua anterioară. Practic am revenit la preţurile dinainte de 30 noiembrie 2016, când OPEC a decis reducerea de producţie pentru a avea creştere de preţuri. Însă Rusia a îndeplinit cererile abia la final de aprilie (deşi reducerea de 300.000 de barili pe zi la extracţie trebuia aplicată la 1 ianuarie şi se putea aplica fără probleme din punct de vedere tehnic), în timp ce Irakul nu şi-a respectat angajamentul, ba pe alocuri a crescut chiar producţia, în timp ce Iranul, care negociase o creştere uşoară, a împins extracţia în marja superioară permisă. Greutatea a revenit Arabiei Saudite, care a pierdut cote importante de piaţă, care s-au dus la Iran şi Irak, şi a făcut oferte speciale în Asia, reuşind din surplus să obţină o creştere a încasărilor, deşi pe fondul unei scăderi mai drastice a producţiei.

Acordul nu a luat în considerare Libia, Nigeria şi Venezuela, mari producători, dar aflaţi toţi în situaţii dificile din cauza instabilităţii interne, atacurilor la rafinării, Boko Haram şi altor grupări teroriste care fac să crească costurile de pază şi exploatare. În schimb, cel mai mare jucător de pe piaţă, care a aruncat în aer aranjamentele precedente, SUA, a intrat într-o zonă agresivă de joc asupra cotelor de piaţă şi preţurilor care o favorizează şi care e susţinută de administraţia Trump, că e vorba despre petrol de şist sau de producţia off shore din largul coastelor Golfului Mexic.

Rezultatul e că SUA a crescut dramatic producţia şi rezervele sale sunt deopotrivă importante. Suma celor două elemente şi creşterea anunţată a producţiei în a doua parte a anului (pe fondul scăderii sezoniere a cererii, pe perioada de vară) face ca analiştii să vadă o scădere sub 40 de dolari barilul de petrol după luna iunie, dacă nu se prelungeşte acordul OPEC-Rusia şi, mai ales, dacă nu se respectă. Pentru a menţine preţurile chiar şi la nivelul lunii noiembrie, e nevoie de cote suplimentare tăiate, un lucru extrem de dificil de pus pe seama unui singur actor, Arabia Saudită, în timp ce Rusia nu are interes să mai taie, pentru că are nevoie să vândă, indiferent de preţ, pentru a-şi susţine proiectele politice, aventurile militare şi bugetul complet dependent de vânzările de hidrocarburi şi care e presat de problemele economice şi sociale.

E tot mai probabil ca Rusia să fie nevoită să amâne proiecte sau să taie substanţial din bugetele mari consumatoare de resurse.

De altfel, aici rezidă marea problemă actuală a preţului petrolului şi a veniturilor statelor producătoare de petrol: Venezuela are oricum şanse mici să iasă din vria în care a dus-o Nicolas Maduro, fără o schimbare nu numai de lider, dar chiar de regim, iar menţinerea sau scăderea preţului petrolului accentuează instabilitatea; Libia, Nigeria sau Siria sunt dependente de veniturile petroliere în mai mică măsură, deoarece acestea nu sunt aporturi sensibile la stat, ci profiturile lorzilor războiului şi liderilor corupţi, în plus statele sunt destructurate şi au dificultăţi de încasare; în fine, Rusia şi Kazahstan au probleme structurale, dar dacă la Astana situaţia a dus la regândirea şi restructurarea economică, la Moscova nevoia acută de resurse pentru proiecte împinge la şi mai multe tăieri la nivel economic-investiţional şi social şi, deci, la creşterea presiunii publice, pe care structurile represive o controlează cu greu când e vorba de proteste pe componenta socială. Iar anul viitor vin alegeri prezidenţiale.

E tot mai probabil ca Rusia să fie nevoită să amâne proiecte sau să taie substanţial din bugetele mari consumatoare de resurse, precum Ucraina şi Siria la nivel militar, războiul informaţional pe componenta ofensivă şi mai ales proiectele politice. Dar presiunea e tot mai mare şi ameninţă să răbufnească oricând în rupturi puternice la nivel social şi infracţional, cu consecinţe politice majore.

image

Sancţiunile dure ale Americii lui Trump împotriva Rusiei afectează forările Exxon din Rusia

Guvernul lui Donald Trump a pronunţat cea mai dură decizie împotriva ExxonMobil, firma condusă până la preluarea funcţiei de secretar de Stat de către Rex Tillerson. Astfel, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a anunţat că administraţia Trump a respins cererea gigantului petrolier privind acordarea unei excepţii de la embargo pentru a relua forările şi cooperarea cu Rusia, întrerupte în februarie 2014. Decizia a fost luată pe 21 aprilie, în directă consultare cu Preşedintele Donald Trump, potrivit lui Mnuchin.

ExxonMobil a cerut excepţia pentru a putea continua proiectele energetice cu Rusia cu referire directă la faptul că licenţele sale nu vor putea fi executate şi valorificate în regiunea Mării Negre, cu precădere în zona Crimeii, dacă forările nu încep în acest an. Totuşi, deşi profund nemulţumiţi de rezultate, cei de la Exxon au subliniat, prin purtătorul de cuvânt Alan Jeffers, „am înţeles declaraţia de astăzi a Secretarului (Trezoreriei) Mnuchin în consultare cu Preşedintele Trump”.

ExxonMobil are mai multe categorii de proiecte împreună cu partenerul său rus privilegiat, Rosneft, compania de stat petrolieră numărul unu a Rusiei. Cele invocate în cauză, în solicitarea actuală de excepţie, vizează câmpuri off-shore din zona economică exclusivă a Ucrainei, în zona Crimeii anexată de către Federaţia Rusă.

De remarcat faptul că prezenţa lui Rex Tillerson, fost preşedinte al ExxonMobil în poziţia de Secretar de Stat şi membru major al cabinetului, nu a alterat decizia SUA privind embargoul introdus la adresa Rusiei.

Însă Exxon, alături de Rosneft - companie condusă de fostul om forte al serviciilor de informaţii ruse şi conducător al sistemului siloviki, al structurilor de forţă ce gestionează resursele şi companiile energetice, Igor Sechin, în acelaşi timp fost consilier al lui Vladimir Putin -, au zona cea mai lucrativă a cooperării lor în zona arctică rusă, în marea Kara, acolo unde rezervele estimate sunt de circa 87 miliarde de barili de petrol, potrivit datelor preşedintelui Rosneft.

Deci, dacă solicitarea iniţială vizează zona aflată în dispută la Haga între România şi Ucraina, Exxon fiind partener şi pe partea românească pe un număr de câmpuri, vizată într-o fază ulterioară pentru a obţine o excepţie era zona ţintă cea mai bogată în petrol din Rusia.

De remarcat, deci, faptul că prezenţa lui Rex Tillerson, fost preşedinte al ExxonMobil în poziţia de Secretar de Stat şi membru major al cabinetului, nu a alterat decizia SUA privind embargoul introdus la adresa Rusiei. De altfel, pe vremea când era şeful executiv al lui ExxonMobil, Tillerson se opunea sancţiunilor impuse în 2014 după anexarea Crimeii de către Rusia, însă de când este secretar de stat, Rex Tillerson susţine aceste sancţiuni şi poziţia dură şi intransigentă a administraţiei Trump faţă de Rusia.

Principalele prevederi ale regimului de sancţiuni care intră în discuţie se referă la zona de investiţii, dar şi la transferul de tehnologie către firmele ruseşti. E vorba despre capacitatea avansată de evaluare a resurselor energetice, de cartografiere, de scrutare a rezervelor din adâncuri prin felurite tipologii de sondare cu tehnologii de tip sonar şi radare speciale, de adâncime, dar şi dezvoltări tehnologice în materie de forare în zone arctice dificile şi de capacitatea de valorificare a resurselor în zone complicate geologic şi greu de accesat.

Or, ExxonMobil deţine deopotrivă capacităţi relevante şi în domeniul forărilor off shore, al extracţiei din zonele arctice dificile, în zone de frig intens, dar şi tehnologii de forare la adâncimi mari, de forare orizontală şi de abordare a extracţiei petrolului de şist, tehnologii eficiente de extragere a petrolului din pungi situate în asemenea zone dificile. Suma acestor tehnologii este exclusă astăzi din orice proces de cooperare cu firme ruseşti şi cu atât mai mult nu se pune problema transferului tehnologic pe această dimensiune.

image

Interpretări ale sancţiunilor: SUA blochează forările Exxon, UE permite finanţarea Nord Stream 2

Informaţiile recente legate de autorizarea şi finanţarea Nord Stream 2, proiectul privind conducta de transport submarin a gazelor ce urmează să lege Rusia de Germania, a stârnit consternare în tot Estul Europei, dar şi peste Ocean. Este vorba despre autorizarea finanţării unei investiţii energetice majore care implică Federaţia Rusă şi care nu numai că alterează competiţia ocolind statele din Estul Europei la tranzit, dar încalcă flagrant şi sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse cel puţin în două puncte: finanţare şi respectiv transfer tehnologic în domeniul energetic.

Trebuie reamintit că deja 14 miniştri de Externe al unor state membre ale UE, între care şi România, la vremea respectivă prin Lazăr Comănescu, au semnat o scrisoare către Comisia Europeană în care insistă asupra prejudiciilor pe care le aduce Nord Stream 2 şi a nevoii ca un asemenea proiect, ce include gigantul Gazprom, să nu mai fie dezvoltat. În ciuda acestei scrisori şi a conţinutului major simbolic şi politic al acestui demers, Comisia Europeană, pe baza intereselor directe ale Germaniei, a trecut peste acest document şi a autorizat Nord Stream 2

Dacă în cazul primei conducte se puneau probleme de mediu, Marea Baltică fiind extrem de fragilă din cauza apei clare şi semi-dulci, pentru care o deversare petrolieră creează un impact major, iată că, după depăşirea pe baze bilaterale a acestui impediment cu prima conductă sumbarină, acest motiv nu mai poate fi invocat pentru blocarea construcţiei. Astăzi pot fi invocate doar componentele ce ţin de competiţie, piaţă liberă şi corectă, sancţiuni. Dar nici acestea nu s-au dovedit utile în faţa voinţei Germaniei şi a Comisiei Europene. Mai mult, ambele invocă un proiect privat şi nu de stat şi consideră că excepţia e fezabilă, vorbind despre securitatea energetică a Europei, deşi proiectul are o acţiune contrară, întărind dependenţa de gazul furnizat de către Federaţia Rusă.

Nord Stream 2 e un alt instrument de ocolire a Ucrainei, dar şi a Europei de Est, eliminând una dintre pârghiile pentru limitarea sau eliminarea conflictului ruso-ucrainean, dar şi a agresiunii Rusiei asupra flancului Estic al UE şi NATO, şi o pârghie de constrângere a Rusiei pentru a renunţa la revizionism.

Anunţul care a sârnit consternare tocmai prin ignorarea poziţiei unui număr de 14 state europene şi prin disparitatea faţă de poziţia fermă a Administraţiei Trump – care a blocat, în aceeaşi perioadă, proiectele Exxon şi a refuzat să dea orice fel de dispensă pentru proiectele extractive din Marea Neagră şi din Marele Nord-zona arctică – este tocmai semnarea la Paris a finanţării Nord Stream 2, prin care, chiar luni, 24 aprilie, Gazprom a asumat jumătate din costurile iniţierii proiectului de 9,5 miliarde de euro în aceasă fază, în timp ce alţi parteneri europeni ai Gazprom - Uniper, Wintershall, Shell, OMV şi Engie - vor contribui cu câte 10% din costuri, respectiv câte 950 milioane de euro fiecare.

Conducta e destinată să transporte 55 miliarde metri cubi de gaz începând din 2019. Mai mult, semnarea a fost utilizată imagologic şi propagandistic de Gaprom şi de Rusia pentru a accentua diferenţele transatlantice în tratarea Moscovei. Preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a susţinut că acordul de finanţare reprezintă un „symbol” al susţinerii occidentale a proiectului, care va creşte dramatic dependenţa Europei, a Germaniei cu precădere, de gazul de provenienţă rusească, cel care vine, de obicei, şi cu condiţii politice la pachet.

Mişcarea are un conţinut politic complicat, având în vedere că Nord Stream 2 e un alt instrument de ocolire a Ucrainei, dar şi a Europei de Est, eliminând una dintre pârghiile pentru limitarea sau eliminarea conflictului ruso-ucrainean, dar şi a agresiunii Rusiei asupra flancului Estic al UE şi NATO, şi o pârghie de constrângere a Rusiei pentru a renunţa la revizionism. Anexarea Crimeei şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei sunt criticate public, se menţin formal sancţiunile, dar iată cum un proiect major de aprovizionare cu gaz este susţinut, în ciuda evidenţelor şi poziţiei politice unitare a statelor europene şi, vizibil, împotriva Ucrainei. Ba chiar preşedintele francez al Engie a subliniat chiar că noua structură financiară permite partenerilor occidentali să depăşescă şi să ocolească obiecţiile guvernului polonez în legătură cu finanţarea europeană a proiectului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite