Donald Trump şi-a donat salariul pe primul trimestru Serviciului de Parcuri Naţionale

Donald Trump şi-a donat salariul pe primul trimestru Serviciului de Parcuri Naţionale

Sean Spicer (dreapta), purtătorul de cuvânt al Casei Albe, i-a înmânat cecul cu donaţia preşedintelui Donald Trump secretarului american de Interne, Ryan Zinke (stânga) Foto: EPA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a donat salariul pe primul trimestru al acestui an -  78.333,32 de dolari - Serviciului de Parcuri Naţionale. Anunţul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, relatează postul american WTVD.

Ştiri pe aceeaşi temă

În timpul conferinţei zilnice de presă, Sean Spicer a prezentat cecul cu donaţia lui Trump şi i l-a înmânat secretarului american de Interne, Ryan Zinke.
 
Serviciul de Parcuri Naţionale, care şi-a aniversat anul trecut centenarul, este însărcinat cu protejarea şi conservarea parcurilor şi monumentelor naturale ale ţării, iar liderul de la Casa Albă  este „mândru“ să contribuie cu parte din salariul său la această „importantă misiune“, a afirmat purtătorul de cuvânt al administraţiei de la Washington. 
 
Acţiunea vine în contextul în care, în timpul campaniei electorale, Donald Trump a promis că, dacă va câştiga alegerile din noiembrie, îşi va dona salariul sau îl va înapoia trezoreriei. 
 
Ulterior, într-un interviu acordat CBS, Trump a afirmat că va accepta să primească 1 dolar, întrucât legea îl obligă să primească un salariu ca preşedinte.
 
În luna martie, Casa Albă a precizat că Trump îşi va îndeplini promisiunea de a-şi dona salariul, care depăşeşte 400.000 de dolari brut anual.
citeste totul despre: