Dezintegrarea lui Trump şi vria lumii libere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu s-a uscat bine cerneala pe manuscrisul unei cărţi despre Trump, n-au amuţit imprecaţiile stângii apusene la adresa lui, că mai tot ce s-a scris ori spus despre preşedinte a şi devenit, spre paguba generală, caduc.

Timpul de înjumătăţire a ceea credem că reprezintă Donald Trump e tot mai scurt. Nu apucăm bine să cercetăm ultimele sale adnotări pe Twitter că Trump a încetat să fie ce eram siguri că ar fi Trump.

Inconsistenţa lui, nu doar în materie de angajări şi demiteri, ci şi în domeniul convingerilor sale volatile, ca şi consecvenţa demnă de o cauză mai bună a celor ce stăruie să-l demonizeze de parcă ar fi un lider totalitar, n-au cum să nu se repercuteze negativ şi asupra raporturilor SUA cu Rusia şi asupra lumii libere, conduse de americani. Care pare mai mult decât oricând în vrie.

A devenit Donald Trump ţinta unor acuze în trombă privind prezumtiva complicitate a echipei sale, ori a unora din ea, între care propriul său fiu, cu regimul Putin? Procurorul special, Robert Mueller, fost şef al FBI, personalitatea independentă însărcinată să investigheze eventuale complicităţi ruseşti la alegerea lui Trump ca preşedinte nu-şi va pierde vremea. A instituit un aşa zis „grand jury“, îndrituit să examineze posibile probe în chestiune. Acest mare juriu i-ar putea la rigoare inculpa fie pe Paul Manafort, fie pe una din rudele şefului statului, în legătură cu întrevederea lor din timpul campaniei electorale cu rusoaica Natalia Veselniţkaia.

Cât ai bate din palme afli însă, în reacţie, că jurista cea legată cu mii de fire de Kremlin, promisese să livreze informaţii compromiţătoare despre de Hillary Clinton, dar nu le dăduse oamenilor lui Trump în fapt nimic. Şi că învinuirea complicităţii echipei sale respectiv a lui personal cu Rusia nu e, vorba lui Trump senior, decât o imensă „vânătoare de vrăjitoare“, plină de acuze lipsite de orice substanţă.

Wall Street Journal te va informa net mai credibil că, dacă vrei cu tot dinadinsul să cauţi complicităţi occidentale cu Rusia, ţi se recomandă o cu totul altă adresă. În speţă, cea a firmei Fusion GPS, o întreprindere aparent foarte dubioasă de consultanţă operând prin cercetări comerciale, investigaţii şi culegere de informaţii secrete strategice.

Fiindcă această firmă e la originea aşa-zisului „Dosar Trump“, o invenţie plină de neprobate împroşcări anonime cu noroi despre presupuse escapade sexuale şi de afaceri ale lui Trump, în Rusia, menite să-l demonteze pe preşedintele american pe baza unor prezumtive surse ale serviciilor secrete moscovite. 

Aceeaşi firmă s-a apucat să-l discrediteze nu doar pe Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţie, în 2012. A încercat să-l compromită şi pe apărătorul drepturilor omului Bill Browder, fostul şef, patron şi prieten al lui Serghei Magnitsky, avocatul ucis cu zile în închisorile lui Vladimir Putin. Vina lui Magnitsky? Demascase corupţia oamenilor populând sistemul girat de Kremlin.

Ca un făcut, Natalia Veselniţkaia, avocata care a depus o susţinută muncă de lobby în contra aşa-numitei legi Magnitsky, prevăzând sancţiuni contra Rusiei în reacţie la moartea în închisoare a avocatului rus, a întreţinut relaţii strânse cu briliantul cofondator al firmei Fusion, Glenn Simpson.

Tot Veselniţkaia a angajat firma BakerHostetler, care a angajat firma Fusion spre a declanşa, potrivit lui Browder, „o campanie de denigrare a lui“ şi a celor care acuză Rusia lui Putin de asasinarea lui Serghei Magnitsky. E deci „Fusion“ un agent (de influenţă) operând ilegal în interesul Rusiei, în SUA, după  cum, nu fără oarece temei, cred mulţi la Washington, între care şi congresmanul republican Chuck Grassley? Rămâne de văzut.

Spre disperarea cercurilor de afaceri germane, a Berlinului şi a şefului Comisiei Europene, Juncker, sancţiunile antiruse afectează între altele şi varii concerne germane şi europene.

În răstimp, mânat încolo şi încoace nu doar de capricii şi de propria sa nestatornicie, ci şi de virulenţa fără egal a criticilor la care e supus, preşedintele SUA a încetat brusc să fie „capul răutăţilor“, deşi prea puţini din adversarii săi i-au priceput convertirea din Savel în Pavel. Întrucât nu i-au înţeles subita metamorfoză, au continuat să-l supună demontajelor interne şi externe.

Or, Trump s-a opus din răsputeri mult condamnatelor sancţiuni noi impuse de Congres Moscovei (spre iritarea Germaniei şi a oficialilor Uniunii Europene), pentru imixtiuni ruseşti în afacerile americane. Le-a promulgat doar in extremis, pentru că, anemiat de criticii săi, îşi văzuse prea puternic şifonată imaginea de acuzele de complicitate cu Rusia, astfel încât vetoul său eventual l-ar fi pulverizat politic...

Or, acest nou embargo loveşte puternic nu doar în gazoductul rusesc Nord Stream 2. Spre disperarea cercurilor de afaceri germane, a Berlinului şi a şefului Comisiei Europene, Juncker, sancţiunile antiruse afectează, între altele, şi varii concerne germane şi europene, partenere la construcţia conductei care ar urma să traverseze Marea Baltică, ocolind Ucraina şi Polonia.

N-ar fi fost oare mai bine ca europenii să se abţină de la a aplauda la scenă deschisă chiar şi cele mai imunde campanii anti-Trump din ultimii doi ani?

N-ar fi fost oare preferabil ca vest-europenii să respingă antiamericanismele şi stângismele radicale care au inundat Europa şi au compromis acordul TTIP, de liber schimb transatlantic, a cărui existenţă le-ar fi oferit instrumente binevenite de contracarare a deciziilor Congresului?

Încotro se îndreaptă nava americană? Spre un război comercial cu Europa?

N-ar fi fost recomandabil ca vest-europenii să ţină seama de interesele est-europene? De pildă de cele poloneze şi ucrainene?

N-ar fi fost oare mai bine să se renunţe din timp la afaceri cu un lider antidemocratic precum Putin? N-ar fi fost util să nu mai fie înjurat Trump ca prieten prea apropiat al Israelului? Şi în acest domeniu preşedintele a efectuat o voltă, pentru că a îndepărtat din Consiliul Naţional de Securitate, la indicaţiile sfetnicului său, generalul McMaster, loialişti care i-au susţinut loial nu doar pe Trump, ci şi statul evreu, cel mai important (şi mai loial) aliat al SUA din Orientul Mijlociu. 

Încotro se îndreaptă, deci, nava americană? Spre un război comercial cu Europa? Spre un pariu riscant cu China comunistă şi cu iresponsabilii ei protejaţi de la Phenian, comandând arsenalul nuclear nord-coreean? Spre o confruntare cu mafioţii ruşi care, potrivit vuvuzelelor mediatice ale Kremlinului ar fi chipurile „perdantă“ pentru americani?

Dar cine ştie? Clar e că, spre a ieşi din vrie, lumea are mai mult decât oricând nevoie de o Americă stabilă şi puternică, dotată cu un preşedinte predictibil, dar se vede nevoită să se declare satisfăcută cu o superputere ajunsă în degringoladă, nu în ultimul rând prin demonizarea cu totul iraţională şi masiv autopăgubitoare a inconsistentului ei preşedinte.  

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite