Cum trec peste trauma suferită supravieţuitorii masacrului din Connecticut şi părinţii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacul armat comis de Adam Lanza la şcoala primară Sandy Hook din Newtown, Connecticut s-a soldat cu moartea a 20 de copii cu vârste de şase-şapte ani şi şase adulţi. Pe lângă aceştia, părinţii care aveau copii înscrişi la şcoala, precum şi toţi cei care au fost martori ai atacului sunt, de asemenea, victime şi au nevoie de ajutor specializat pentru a trece mai uşor peste trauma suferită.

Logan Dryer are cinci ani şi jumătate. Mama sa nu se poate opri din plâns. Logan nu ştie ce s-a întâmplat exact, vede o mulţime de oameni preocupaţi, ştie că preşedintele SUA va veni la el în oraş şi îşi întreabă mama, de ce e toată lumea acolo, notează theglobeandmail.com.

Ce nu i-a spus mama lui este că el e un supravieţuitor. El trebuia să fie la şcoala în ziua atacului, dar a fost bolnav şi a rămas acasă. Acum familia lui se luptă ciu sentimente contradictorii. Pe de o parte sunt fericiţi că fiul lor nu a fost în acea zi la şcoală şi a scăpat teafăr, dar pe de altă parte în sufletul lor este multă durere, vină şi îngrijorare pentru că 20 de copii au murit în urma atacului.

O persoană rea a venit la şcoală şi a rănit o mulţime de oameni”, i-au spus, în cele din urmă părinţii, lui Logan. „Apoi a venit poliţia şi a avut grijă de omul cel rău”, au adăugat aceştia.

Despre faptul că mulţi dintre colegii săi au murit, părinţii nu au menţionat foarte multe.

Karen, mama copilului, nu îşi poate scoate din minte faptul că fiul ei putea fi ucis  şi ei de asemnenea. Ea şi soţul ei Joe urmau să meargă la şcoală, luni, pentru a vorbi cu directorul şi psihologul şcolii despre cum să îl ajute pe copil să scape de anxietatea pe care o simţea fiindcă a început grădiniţa.

Atât directorul cât şi psihologul şcolii au murit în urma atacului. Karen Dryer se gândeşte continuu ce s-ar fi întâmplat dacă atacul ar fi avut loc trei zile mai târziu. „Ar fi fost ucişi?”, „Ar fi fost capabili să îl oprească pe atacator?” şi întrebarea care o macină cel mai tare „ar fi reuşit să salveze copiii?”.

Educatoarea fiului ei, Sue Perry  le-a trimis un email în care îi asigura că va face tot posibilul pentru ca cei mici să se simtă bine, când se vor întoarce la grădiniţă. „O să fac tot posibilul, ca atunci când ne vom întoarce la grădiniţă, copiii voştrii să fie înconjuraţi de dragoste şi să se descurce cu urmările acestei cumplite zile într-un mod apropiat de ei”.

Fata familiei Dryer, în vârstă de 15 ani, Chiara Tersalk spune că e încă şocată de cele întâmplate declarând că a încercat să îl ţină ocupat pe fratele ei, Logan „Sunt foarte fericit că Logan era acasă în siguranţă”.

Peste drum de casa familiei Dryer, o altă familie se luptă cu aceleaşi gânduri. Ei au o fată de şase ani care era acasă în ziua atacului pentru că era răcită. Una dintre prietenele sale apropiate, Caroline Previdi, cu care a făcut cursuri de gimnastică şi arte a fost ucisă în urma atacului.

Părinţii copiilor fac tot posibilul să îi ajute pe aceştia să treacă mai uşor peste şocul suferit.
Toţi părinţii ai căror copii au fost la şcoală în acea zi nu ştiu cum să se comporte cu ei. Ben Herbstman, tatăl a doi dintre copiii care au fost la şcoală în ziua atacului,  a declarat că nu şi-a forţat copii să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală, dar i-a rugat să se exteriorizeze cât mai repede. „Încercăm să îi lăsam în pace”

Părinţii nu ştiau exact cât de mult a văzut Aiden, elevă în clasa I. Ea le-a povestit, ulterior, că atunci când a ieşit din şcoală, poliţiştii i-au spus să închidă ochii, dar ea nu i-a închis şi a văzut pe cineva plin de sânge, căzut pe jos

Mama sa a declarat că plănuieşte să îşi ducă fiica la un consilier, de când a început să reacţioneze violent la diferite lucruri.

Pentru copiii din Newtown şi familiie lor nu există nicio cale de a se întoarce la cum a fost înante de atac. „Ei se vor întoatce la şcoală şi 20 dintre colegii lor nu vor fi acolo”, a spus Herbstman.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite