Columbia refuză să-l extrădeze către SUA pe temnicerul Ingridei Betancourt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea supremă columbiană a respins miercuri o cerere de extrădare care îl vizează pe principalul paznic al franco-columbiencei Ingrid Betancourt şi a trei americani în timp ce erau ostatici ai gherilei FARC, informează AFP.

Curtea şi-a argumentat refuzul estimând că faptele care i se impută lui Heli Mejia, alias "Martin Sombra", s-au produs "pe teritoriul columbian" şi sunt deci de competenţa justiţiei acestei ţări.

Washingtonul ceruse extrădarea lui Mejia în noiembrie 2008, acuzându-l că a condus grupul de combatanţi ai Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), însărcinaţi să-i supravegheze pe americanii Keith Stansell, Marc Goncalves şi Thomas Howes, care făceau parte din acelaşi grup de ostatici cu Ingrid Betancourt.

Aceasta este a treia oară când cea mai înaltă instanţă judiciară columbiană refuză să extrădeze un membru al gherilei implicat în răpirea celor trei americani, potrivit Agerpres.

"Martin Sombra" a fost capturat în februarie 2008 în departamentul Boyaca, iar autorităţile l-au acuzat că a fost unul dintre cei 30 de membri ai statului major al FARC, care constituia cel de-al doilea eşalon în ierarhia gherilei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite