Apărare antirachetă în Hawaii: SUA reacţionează la înarmarea nucleară a lui Kim Jong-il

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apărare antirachetă în Hawaii: SUA reacţionează la înarmarea nucleară a lui Kim Jong-il
Apărare antirachetă în Hawaii: SUA reacţionează la înarmarea nucleară a lui Kim Jong-il

Statele Unite şi-au testat joi seară cu succes, în largul Hawaii, sistemul de apărare antirachetă. Casa Albă a apreciat că regimul comunist din Coreea de Nord dispune de rachete nucleare capabile să lovească Hawaii.

Mai citiţi şi
Hawaiieni în faţa rachetelor nord-coreene: între fatalism şi teamă

VIDEO SUA au instalat în Hawaii un dispozitiv de apărare împotriva unei rachete nord-coreene
Coreea de Nord avertizează SUA: Vom riposta imediat!
Dorin Chioţea: "În Coreea de Nord nu ai voie să mergi în alt oraş şi celularele sunt interzise"

Testul a reprezentat a 23-a tragere de către navele echipate cu sistemul Aegis de apărare împotriva rachetelor balistice. Cu acest ultim test au fost înregistrate a19 succese, printre care şi distrugerea, anul trecut, a unui stelit american de spionaj.

O rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune a fost lansată de la o bază de pe insula Kauai şi a fost apoi doborâtă de un interceptor de rachete în trei trepte lansat de pe distrugătorul USS Hopper.

Distrugătorul a lansat şi dirijat o rachetă care a interceptat racheta aleasă ca ţintă la circa 160 de kilometri deasupra Oceanului Pacific. Sistemul de arme al distrugătorului Hopper şi-a ghidat racheta pentru "o lovitură directă corp contra corp, la aproximativ două minute după ce a părăsit nava".


Coreea de Nord a încălcat la 4 iulie, rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU prin trimiterea a şapte rachete balistice în largul coastei estice. Potrivit oficialilor americani, rachetele nord-coreene ar putea să ajungă în Hawaii.

Coreea de Nord a testat în aprilie racheta nucleară Taepodong-2 care a zburat 3.000 de kilometri până în Alaska. SUA, China, Rusia, Coreea de Nord, Japonia şi Uniunea Europeana au criticat exerciţiul nord-coreenilor. În replică, Coreea de Nord a spus că nu va renunţa la programul său nulear, va continua testele, va începe un program de îmbogăţire cu uraniu şi va folosi în armament tot plutoniul de care dispune.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite