Vladimir Putin: "Toate viciile birocraţiei ruse sunt reflectate în incendiul de la Perm"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că incendiul dintr-o discotecă din Perm, ce a cauzat moartea a 135 de persoane, reflectă "toate viciile şi iresponsabilitatea birocraţiei ruse".

"Incendiul de la Perm este rezultatul iresponsabilităţii. Devine evident că toate viciile birocraţiei ruse, printre care incompetenţa şi corupţia (...) sunt reflectate în această tragedie", a declarat Putin în timpul unei şedinţe a guvernului.

"Trebuie spus cu francheţe că o asemenea tragedie se putea întâmpla oriunde, în oricare oraş al Rusiei", a subliniat Putin.

Premierul rus s-a pronunţat în favoarea întăririi sancţiunilor administrative şi penale împotriva funcţionarilor dar şi a oamenilor de afaceri care încalcă reglementările de siguranţă.

Guvernul regiunii Perm a demisionat miercuri în urma accidentului produs în noaptea de 5 spre 6 decembrie în interiorul restaurantului club "Calul şchiop", când focuri de artificii au incendiat decorul din lemn şi plafonul. Peste 135 de oameni au murit şi alţi 100 au fost răniţi.

Incendiul de la Perm este cel mai grav din ultimii ani în Rusia, unde catastrofele în căminele de bătrâni, unităţile medicale şi şcoli sunt frecvente din cauza vechimii instalaţiilor şi a nerespectării normelor de protecţie împotriva incendiilor.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite