VIDEO Autorităţile din Moscova confirmă: "În morgile oraşului există un număr de cadavre de două ori mai mare decât în mod normal"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perdeaua de fum continuă să acopere Moscova şi alte regiuni din Rusia, în timp ce rata mortalităţii a crescut îngrijorător în ultimele zile, iar autorităţile moscovite îi cenzurează pe medici, ameninţându-i cu demiterea în cazul în care stabilesc diagnostice legate de cele două cauze: poluarea şi fumul. Presa britanică descrie Moscova ca pe un oraş fantomă, cu morţi şi cadavre abandonate.

UPDATE Autorităţile recunosc că rata mortalităţii s-a dublat în Moscova în timp ce valul de căldură, poluarea şi incendiile persistă în capitala rusă.

"În morgile oraşului există un număr de cadavre de două ori mai mare decât în mod normal",  a spus un oficial rus. "În zilele obişnuite, între 360 şi 380 de oameni mor, dar acum numărul a ajuns la 700", a completat el.

Alte cifre nu au fost anunţate pentru celelalte părţi din centrul Rusiei, în care au loc incendii de mai bine de o lună, scrie BBC.

De asemenea, un strat subţire de smog, prezent luni deasupra Kievului, ar putea fi rezultat în urma incediilor de vegetaţie din apropierea capitalei ucrainene sau al incendiilor din Rusia, a anunţat Ministerul ucrainean pentu Situaţii de Urgenţă, citat de Kyiv Post în ediţia electronică.

"Fumul provine, probabil, de la incendiile din jurul Moscovei", a spus Serghei Nikrici, un purtător de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

Rafalele de vânt dinspre sud-est, care aduc fumul către oraş, vor continua, au avertizat luni serviciile de meteorologie, scrie Mediafax.

"Orientarea rafalelor de vânt va determina o deteriorare suplimentară a situaţiei ecologice din oraş, vizibilitatea va scădea la 100 de metri", a anunţat un oficial, citat de Interfax.

Ministrul Sănătăţii din Rusia îi sfătuieşte pe moscoviţi să stea cât mai mult în case şi, eventual, să nu se ducă la serviciu, cel puţin până marţi întrucât incendiile continuă să ardă în jurul capitalei, învelind oraşul într-o manta de fum, scrie Financial Times.

Poluarea din oraş a scăzut în timpul zilei de duminică, deşi a rămas în continuare de trei ori peste normele acceptate, după ce weekendul trecut, nivelul de monoxid de carbon a fost de şapte ori mai mare decât cel normal. Numărul de decese din oraş a crescut îngrijorător în ultimele zile, iar fumul s-a îngroşat din nou la lăsarea serii.

Nu mai sunt locuri în morgi

Un lucrător la morga din Moscova a declarat pentru Financial Times că numărul cadavrele primite s-a dublat în ultimele zile. Oficialii spun că bătrânii sunt cei mai afectaţi de fum şi căldura din oraş, care a cauzat cele mai grave incendii din ultimii o sută de ani din Rusia.

"Numărul morţilor a început să crească în ulitma lună, dar în ultimele zile am înregistrat o creştere acută", a declarat oficialul care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un alt oficial a susţinut că rata mortalităţii s-a mărit cu 50% în iulie pe măsură ce temperaturile au început să crească.

Doctorii, cenzuraţi şi ameninţaţi cu concedierea

Un doctor, care a postat sub anonimat pe un blog personal, a declarat că autorităţile încearcă să cenzureze morţile cauzate de căldura şi fumul din Moscova, ameninţindu-i pe doctori cu demiterea dacă dau diagnostice legate de aceste două cauze.

"Nu pot da aceste diagnostice - nu vrem să fim daţi afară. Avem familii de hrănit", a declarat el pe site-ul personal, adăugând că trupurile celor care au murit de la căldură sau din cauze legate de fum, din ultimele zile, se descompun în subsol fiindcă "frigiderele sunt deja pline", "lâsând în urma lor un miros greu, pestilenţial". El a completat că situaţia este similiară în mai multe spitale din Moscova.

De asemenea, Reuters a citat un alt doctor de la un spital mare din oraş care susţinea că şi personalului de acolo i s-a interzis să stabilească vreo legătură între cauzele morţilor şi valul de căldură sau perdeaua de fum.  Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al autorităţilor din Sănătate a negat aceste acuzaţii.

Ghennadi Onişcenko, medicul şef al Rusiei, a făcut un apel către angajatori pentru a-şi lăsa angajaţii să stea acasă cel puţin până marţi în efortul de a micşora numărul de oameni expuşi la fum şi căldură. Temperaturile în mai multe zone afectate nu vor scădea sub 36 de grade încă o săptămână, potrivit meteorologilor.

Între timp, autorităţile oraşului au deschis 120 de centre "anti-smog" dotate cu aer condiţionat în încercarea de acorda moscoviţilor nişte răgaz.  Dar puţini rezidenţi păreau să cunoască aceste centre, mulţi s-au închis în case fără să deschidă ferestrele, iar alţii au continuat să umble pe străzi.

În Rusia ard peste 800 de incendii, din care aproape 100 în jurul Moscovei. La scurt timp după ce s-a anunţat stingerea a 260 de incendii, au apărut alte 250. Pompierii se luptă cu flăcările încercând să ţină  focul departe de un principal centru nuclear din Snezhinsk,  regiunea Ural, în timp ce pătura de fum care a înconjurat Moscova de miercuri s-a răspândit până la St. Petersburg  şi în nord.

 Tot din cauza incendiilor şi a fumului, aproximativ 90 de zboruri au fost deviate sau întârziate în Moscova.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite