VIDEO Cum arată gândacul-spion inventat de ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gândacul-spion inventat de ruşi FOTO BFU via Sputnik
Gândacul-spion inventat de ruşi FOTO BFU via Sputnik

O echipă de cercetători ruşi de la Universitatea Federală Baltică Immanuel Kant din Kaliningrad a dezvoltat un robot miniatural de supraveghere care arată ca un gândac de bucătărie.

Cu prilejul unei vizite la Kaliningrad, ministrul rus al Educaţiei şi Ştiinţei, Dmitri Livanov, a trecut în revistă mai multe invenţii ale cercetătorilor din cadrul instituţiei de învăţământ menţionate mai sus, printre care şi un robot miniatural de supraveghere care arată ca un gândac de bucătărie.

Robotul a fost dezvoltat la iniţiativa unei organizaţii din Rusia, care şi-a dorit un obiect de supraveghere asemănător unui gândac de bucătărie.

Designul robotului este menit să contribuie la camuflarea în timpul activităţilor de supraveghere, pentru a permite colectarea cât mai multor informaţii posibile.

Gândacul-spion are o lungime de zece centimetri, se poate deplasa cu o viteză de 30 de centimetri pe secundă, iar timpul de funcţionare după încărcarea bateriilor este de 20 de minute. Totuşi, echipa care a dezvoltat gândacul-spion, condusă de Aleksei Belousov, speră să îmbunătăţească în mod semnificativ durata de funcţionare a aparatului.

Totodată, robotul este dotat cu o minicameră şi cu senzori pentru detectarea şi evitarea obstacolelor şi poate fi manevrat cu ajutorul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil.

Iniţial, robotul a fost creat pentru a fi folosit la căutarea victimelor sub dărâmături. Ulterior, armata rusă s-a arătat interesată de acest proiect şi a comandat o versiune specială.

„Sincer să fiu, nu am mai văzut aşa ceva în niciuna dintre universităţile din Rusia şi nici în cele din străinătate“, s-a arătat entuziasmat Livanov, citat de portalul Sputnik.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite