Ucraina, Republica Moldova şi Belarus în confruntarea cu războiul informaţional rus. Măsuri adoptate şi paşi viitori

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver/Getty Images
FOTO Guliver/Getty Images

Anii 2014-2015 au creat o premisă fără precedent în zona Est Europeană. Ucraina a fost exemplul care a arătat că poate exista şi un altfel de război – „războiul hibrid”, iar câmpul de luptă al acestui război îl constituie era informaţională, transformată abil de către Federaţia Rusă, într-o era a dezinformării, manipulării şi propagandei.

Text scris de Tatiana Cojocari şi Dzimitry Halubnichy.

Astfel, statele din Estul Europei, prinse ani la rând în capcana mass-mediei ruseşti, s-au trezit în plin război informaţional purtat de Federaţia Rusă prin toate mijloacele posibile ale mass mediei: televiziune, internet, radio şi presă scrisă, exploatându-li-se vulnerabilităţile şi creându-se permise pentru o destabilizare internă. Sunt statele Est Europene capabile să facă faţă pe cont propriu, acestei noi ameninţări la adresa securităţii lor naţionale?

Războiul informaţional, prin toate elementele sale, dezinformare, propagandă şi manipulare, constituie un potenţial distructiv la adresa stabilităţii şi integrităţii unui stat, influenţând negativ opinia publică autohtonă, afectând vectorii strategici de politică externă, influenţând major politica internă, prin prejudicierea instituţiilor guvernamentale şi diminuând încrederea societăţii în instituţiile sistemului naţional de apărare şi capacitatea lor de a proteja teritoriul ţării şi populaţia acesteia. Altfel spus, războiul informaţional întruneşte toate elementele necesare pentru a fi perceput drept una dintre cele mai grave ameninţări la adresa securităţii naţionale a unui stat, în special pentru state cu o democraţie tânără, cu instituţii şubrede, erodate de corupţie, cu populaţie lipsită de ideal naţional, valori democratice şi spirit civic, dar mai ales pentru statele din vecinătatea apropiată a Rusiei, cum sunt Ucraina, Republica Moldova şi Belarus, unde mass media rusească se simte ca la ea acasă.

Războiul informaţional întruneşte toate elementele necesare pentru a fi perceput drept una dintre cele mai grave ameninţări la adresa securităţii naţionale a unui stat.

Faptul că cele trei state sunt membre ale Parteneriatului Estic le face şi mai expuse faţă de un posibil risc al războiului hibrid pe teritoriul lor naţional, în particular în momentul în care acestea îşi vor asuma angajamente ferme pentru a se alinia la valorile Uniunii Europene. Ucraina deja şi-a exprimat această intenţie, făcând un pas înainte alături de Moldova prin negocierea şi ratificarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA). Moldova este deocamdată blocată între ideologiile politice de Est şi de Vest. Belarusul transmite semnale că ar putea fi următoarea ţară în acest proces.

În acest context, este imperios necesar să se analizeze gradul de vulnerabilitate şi expunere a acestor state faţă de ameninţările războiului informaţional, şi cel mai important, capacitatea de contracarare individuală a fiecărui din cele trei state din regiunea Est-Europeană, astfel încât, învăţând din lecţia Ucraineană, să fie diminuată posibilitatea producerii unui scenariu asemănător pe teritoriile lor.


FOTO Getty Images

ucraina rusia getty

Ucraina: „sora mai mică” confruntându-se cu mass media „fratelui mai mare”

Atacurile informaţionale asupra societăţii ucrainiene au început cu mult înaintea protestelor de la Euromaidan, anexarea Crimeei şi conflictul din Donbas. Într-adevăr, în urma victoriei Revoluţiei Portocalii din 2014, principalele canale media ruseşti au încercat să discrediteze autorităţile ucrainiene şi aspiraţiile lor pentru integrarea Ucrainei în Europa. În mod special, media rusă obişnuia să transmită fară limite în spaţiul informaţional al statului ucrainean, fapt ce facilita răspândirea de informaţii cu orice conţinut asupra populaţiei. În 2013, când protestele Euromaidan au început, numărul de mesaje cu sentimente explicit anti-ucrainiene au crescut dramatic. Conform unor cercetări recente, efectuate de Internews, 71% din populaţia regiunii Doneţk urmărea posturi TV ruseşti la începutul conflictului. Fiind una din cele mai populare surse de informare, posturile media ruseşti au început să folosească propaganda şi ştirile false ca principalul instrument de influenţă a populaţiei şi guvernului. Încercând să demonizeze Uniunea Europeană şi să popularizeze aşa numita „Lume Rusă” prin mesaje create de canalele federale, Rusia a reuşit să obţină suportul populaţiei din Crimeea si Donbas, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra acestor teritorii de către guvernul ucrainean.

Pentru a proteja spaţiul informaţional al Ucrainei şi pentru a opri răspândirea sentimentelor separatiste, autorităţile ucrainiene au luat câteva măsuri pentru interzicerea mediei ruseşti pe teritoriul Ucrainei. Legi precum 159-19 şi 3359 interzic difuzarea de filme şi seriale create de persoane private şi corpuri legale ale Federaţiei Ruse în care este prezentă propaganda autorităţilor ruse. Legea 2766, recent semnată de preşedintele Poroşenko, asigură excluderea conţinutului originar din Rusia de la cuantumul de conţinut creat în Europa, SUA şi Canada, ceea ce duce la o scădere a produselor media ruseşti în peisajul media ucrainean. În acelaşi timp, Consiliul Audiovizualului Ucrainean, regulatorul de emisie al statului, reconstituit de parlament în 2014, a adoptat un număr de decrete ce interzic difuzarea canalelor ruse pe teritoriul Ucrainei. În final, unele organizaţii non-guvernamentale, precum „Detektor Media”, monitorizează peisajul media ucrainean pentru prezenţa de materiale de propagandă rusă, altele, cum ar fi „Stop-Fake”, se concentrează pe demascarea mesajelor false create de media rusă.

Una dintre cele mai controversate decizii ale guvernului ucrainean a fost să înfiinţeze Ministerul Informaţiei, considerat de partenerii europeni şi de unele organizaţii ucrainiene (de exemplu mişcarea „Stop Censorship”/Opriţi Cenzura, Institutul de Informare) ca fiind un fel de „minister al adevărului” sau „minister al cenzurii”. Cu toate acestea, unele proiecte ale acestei instituţii contribuie la contra-propagandă. Ministerul Informaţiei a fondat „Forţele informaţionale ucrainiene”, un proiect ce are ca scop implicarea utilizatorilor reţelelor sociale în distribuirea informaţiilor credibile despre Ucraina şi lupta împotriva propagandei ruse. Pe lângă asta, ministerul crează video-uri virale în zilele sărbătorilor naţionale importante, în care sunt promovate identitatea naţională ucraineană şi istoria tării.

Una dintre cele mai controversate decizii ale guvernului ucrainean a fost să înfiinţeze Ministerul Informaţiei, considerat de partenerii europeni şi de unele organizaţii ucrainene ca fiind un fel de „minister al adevărului” sau „minister al cenzurii”.

Cu toate acestea, mai sunt însă multe de făcut. În principal, difuzarea posturilor ucrainiene în teritoriile ocupate încă nu are loc. De asemenea, în zonele apropiate graniţei, conţinutul originar „LDNR” este difuzat liber. Canale ruse, precum „Zvezda” sau „Russia Today” şi media separatiştilor („Novorossiya-TV”, „First Republican Channel”) sunt prezente în spaţiul informaţional al teritoriilor ocupate, în timp ce posturile ucrainiene sunt absente. Ce este important este faptul că soldaţii armatei ucrainene, situaţi aproape de graniţă, nu au acces deloc la canale TV ucrainiene şi trebuie să urmărească posturile opoziţiei. Problema nu poate fi soluţionată decât prin construirea de noi turnuri TV ce ar acoperi teritoriile controlate de auto-proclamata „LDNR”.

Guvernul ucrainean împreună cu ONG-urile au reuşit să oprească creşterea popularităţii mediei ruse pe teritoriul ţării şi să ia măsuri pentru protejarea spaţiului informaţional al Ucrainei. Procesul reformei legislative în domeniul politicii informaţionale a început. Cu toate acestea, transmisiile posturilor TV ucrainiene în teritoriile ocupate sunt încă problematice, deoarece guvernul nu a concretizat proiecte ce au ca scop construirea de turnuri TV adiţionale şi blocarea transmisiunilor separatiste.

image

Război informaţional în Republica Moldova: „ a fi sau a nu fi”

Gradul de expunere al Republicii Moldova la operaţiunile războiului informaţional poate fi raportat la percepţia şi încrederea populaţiei în mass-media. Astfel, conform unui studiu calitativ realizat de CJI şi IMAS în 2015 – 67,9% din cetăţenii R. Moldova consideră televiziunea cea mai de încredere sursă de informare atunci când aceştia caută o ştire cu tematică socio-politică, iar şi mai notabil este faptul că, pentru 19% din moldoveni, mass-media în limba rusă reprezintă sursa exclusivă de informare, 29% preferă mass-media în ambele limbi, iar 76,6% urmăresc mass media influenţată într-un fel sau altul de media rusă. Cetăţenii din R.Moldova, nu au încredere în mass-media locală, fiind de părere că aceasta manipulează opinia publică din interesul anumitor partide politice, aceştia având mai mare încredere, când vine vorba de ştiri socio-politice, în mass-media din Rusia (46,3%). Presa din alte state este considerată de către cetăţenii Republicii Moldova străină sau inaccesibilă, încrederea în aceasta fiind nesemnificativă . Altfel fiind spus, mai mult de jumătate din Rep. Moldova este expusă într-un fel sau altul războiului informaţional rus, iar faptul că o parte semnificativă a societăţii are mai mare încredere în mass-media rusească decât în cea autohtonă sau din alte state europene trage mari semnale de alarmă.

Cu toate acestea, în Republica Moldova nu există un discurs clar şi unanim despre prezenţa fenomenului războiului informaţional pe teritoriul său naţional, iar cercetările în domeniu relatează mai degrabă despre: dezinformare, manipulare, propagandă. De fapt şi de drept, acestea fiind elementele constitutive ale războiului informaţional şi nişte indicatori cât se poate de relevanţi pentru măsurarea prezenţei fenomenului la nivel naţional şi chiar regional.

Conştienţi sau inconştienţi de amplitudinea fenomenului mai degrabă decât de noutatea lui, o parte a societăţii civile din Republica Moldova, instituţiile statului, dar şi anumite partide politice tind să se manifesteze într-un fel sau altul asupra problemei, încercând să aducă pe agenda publică acest subiect. Acţiunile acestora fiind mai ales accentuate începând cu anul 2014, când, ca urmare a intensificării celor trei elemente constitutive ale războiului informaţional în contextul evenimentelor din Ucraina, atât societatea civilă, cât şi instituţiile statului au adoptat câteva măsuri ca răspuns la această ameninţare.

Manipularea opiniei publice se efectuează prin mesaje propagandistice şi manipulatorii, prin modul de formulare şi comentare a evenimentelor, prin difuzarea unor mesaje de ură şi dezbinare interetnică.

Remarcabilă în acest sens a fost activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Moldova (Raport de Monitorizare CCA, 2015), care a demarat în 2015 câteva monitorizări tematice a emisiunilor informativ-analitice, în urma cărora s-a constat clar că prin „difuzarea buletinelor informative şi a emisiunilor informativ-analitice transmise/retransmise din Federaţia Rusă de către posturile de televiziune „Prime”, „TV 7”, „Ren Moldova”, „RTR Moldova” şi „Rossia 24” are loc intoxicarea spaţiului mediatic public naţional. Astfel, manipularea opiniei publice se efectuează prin mesaje propagandistice şi manipulatorii, prin modul de formulare şi comentare a evenimentelor, prin difuzarea unor mesaje de ură şi dezbinare interetnică”. Ca urmare a acestor monitorizări şi unor sesizări individuale, Consiliul a decis amendarea posturilor mai sus menţionate şi sistarea transmisiei postului Rossia 24 pe teritoriul R. Moldova. Postul „Rossia 24” nu este la prima abatere de acest fel, o decizie asemănătoarea a mai fost aplicată şi în anul 2014, şi evident că şi de această dată măsura nu a rămas fără un răspuns din partea anumitor grupuri politice apropiate Rusiei (Partidul Socialiştilor), cât şi din partea Federaţiei Ruse însăşi, fiind catalogată drept o măsură nedemocratică, împotriva pluralismului de opinii, menită să instaureze cenzura şi să îngreuneze şi mai mult relaţiile ruso-moldovene.

Rapoarte asemănătoare, care monitorizează şi posturile ruseşti retransmise dar şi cele autohtone, sunt de asemenea constant demarate de către o serie de organizaţii neguvernamentale, sub egida „Stop Fals”, având ca scop promovarea integrităţii şi pluralismului presei din Republica Moldova. Doar că în ciuda faptului că sunt accesibile pe deplin publicului larg, acestea au o rată de vizibilitate scăzută, cel mai probabil neajungând la publicul expus direct războiului informational (populaţie în mare parte rurală, fără acces facil la internet şi cu un nivel de educaţie mediu).

O serie de reacţii aprinse în cadrul opiniei publice din Republica Moldova s-au manifestat recent (vara nului 2016) faţă de două iniţiative legislative propuse de partide politice pro-europene (PL şi PLD) pentru modificarea Codului Audiovizualului, respectiv Lg.nr.125/02.04.2015 şi Lg.nr.218/22.05.2015.

Aceste iniţiative legislative, argumentează autorii, au apărut în contextul necesităţii securizării spaţiului informaţional autohton de către influenţa străină (rusească), fiind inspirate din eforturi asemănătoare din Letonia, Lituania şi Ucraina. Prevederile lor vizează în special programele străine retransmise pe teritoriul naţional, limba de emisie şi încurajarea produselor mediatice autohtone. Cea mai controversată fiind, însă, modificarea referitoare la interzicerea difuzării pe teritoriul naţional a ştirilor sau programelor de informare din ţările care nu au ratificat Convenţia europeană din 2002 privind televiziunea transfrontalieră. Rusia, ţară predominantă în difuzarea unor astfel de programe pe teritoriul R.Moldova, a semnat, însă nu a ratificat pactul.

Cele două proiecte legislative au fost supuse dezbaterii publice, fiind solicitată şi opinia experţilor reprezentanţi ai instituţiilor europene, tocmai în contextul în care un număr de 30 organizaţii neguvernamentale din R.Moldova au solicitat ca adoptarea acestor proiecte să fie amânată, deoarece prevederile acestora pot afecta libertatea editorială şi chiar să ameninţe libertatea de exprimare. Mai mult decât atât, consideră reprezentanţii mass-media, prevederile privind combaterea propagandei din partea posturilor TV ruseşti pot fi considerate drept „o mască importantă” şi o capcană, ce vor duce la introducerea unor restricţii jurnaliştilor de a mediatiza Guvernul Republicii Moldova. Răspunsul expertizei externe (OSCE Consiliului Europei, Freedom House), a fost rezervat, în mare, susţinând opinia societăţii civile şi menţionând că unele dintre aceste prevederi trebuie clarificate pentru a nu duce la cenzură.

În momentul de faţă, pe agenda instituţiilor naţionale se află o serie de propuneri de proiecte legislative prioritare care pot impacta într-un fel sau altul capacitatea statului de a contracara efectele războiului informaţional. Unul dintre acestea fiind Legea noului Cod al Audiovizualului, cerut de societatea civilă. De asemenea, iniţitiva de modificare şi completare a legii privind accesul la informaţie, la elaborarea căruia au luat parte şi organizaţiile neguvernamentale; iniţiativa legislativă cu privire la reformarea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, criticat de societatea civilă; precum şi iniţiativa de elaborare a unei noi strategii de apărare a Republicii Moldova, care poate fi considerată, la momentul de faţă, unicul document în care se vorbeşte la nivel oficial despre o noua vulnerabilitate, cea a propagandei străine de pe teritoriul RM, inclusă la categoria război informaţional. Situaţia acestor propune legislative râmâne totuşi incertă în contextual actualei direcţii politice din Rep. Moldova.

După aproape doi ani de la declanşarea războiului informaţional în regiune şi în ajunul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, cea mai mare parte din măsurile concrete adoptate de către instituţiile responsabile de securitatea naţională a statului se rezumă, pe de o parte, la propuneri legislative care se află momentan într-o fază incipientă, criticate dur de societatea civilă, invocându-se intenţia statului de a se transforma într-un Big Brother după modelul KGB-ist. Pe de altă parte, la măsuri tangibile, deja implementate, precum decizia Consiliului Audiovizualului de a amenda şi sista anumite posturi retransmise de Federaţia Rusă pe teritoriul R.Moldova. La aceste eforturi se poate adăuga şi iniţiativa unor organizaţii neguvernamentale de a desfăşura activităţi de „watchdog” pentru promovarea unui jurnalism de calitate.

Doar că nici aceste activităţi, nici amenzile aplicate de CCA, nu au împiedicat însă radiodifuzorii să comită din nou derogări de la lege. Aceasta se datorează faptului că amenzile constituie sume insignifiante care nu afectează prea mult bugetul televiziunilor amendate, dar şi presiunilor care vin din partea partidelor politice locale apropiate Federaţiei Ruse, care fac apel la libertatea de exprimare a minorităţilor şi dreptul acestora de a avea posturi de televiziune în limba maternă.


Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko

image

Dependenţa Belarusului de mass-media rusă

Influenţa informaţiilor ruse în Belarus este facilitată de o parte importantă a mass-mediei locale. Principalele canale TV ruse – First Channel, RTR, NTV, Ren-TV – fac parte din pachetul TV obligatoriu disponibil – 9 canale a căror diseminare este organizată şi sponsorizată de guvern. Cu toate acestea, conţinutul rusesc este difuzat sub mărci originale ruseşti doar în cazul NTV şi RTR. Conţinutul First Channel şi Ren-TV sunt difuzate ca parte a programelor belaruse – respectiv ONT (cel mai popular post TV din Belarus) şi STV. Datorită problemelor economice, numărul de emisiuni produse în totalitate în Belarus a scăzut dramatic în 2015-2016 (ajungând la aproximativ 30%). Asta face posturile dependente de cele ruse. Această dependenţă este ulterior sporită de lipsa accesului direct a posturilor TV belaruse la piaţa internaţională de reclame, deoarece trebuie să lucreze cu vânzătorul de reclame rus Video International. Acest fapt limitează substanţial oportunităţile mediei statului Belarus.

Al cincilea din cele 9 posturi obligatoriu accesibile este canalul Mir, difuzat de CIS Interstate TV and Radio Company, ce este de asemenea influenţat puternic de Rusia (sediul central al postului este în Moscova), deşi conţinutul său încearcă să fie bazat pe un consens al tuturor ţărilor CIS şi, astfel, neutru din punct de vedere politic.

Alte medii de influenţare directă a informaţiilor de către Rusia în Belarus includ site-urile web, incluzând site-ul web si redacţia recent deschise în Minsk ale agenţiei de presă Russia Today, precum şi latura belarusă a Yandex. De asemenea, abonaţii la TV prin cablu sau satelit au acces la o gamă şi mai variată de conţinut rus.

Autorităţile belaruse au abilitatea tehnică de a întrerupe transmisia posturilor ruse diseminate în Belarus. Acest lucru a fost făcut în rânduri repetate în 2010 când Moscova ducea o propagandă puternică anti-Lukaşenko în pragul alegerilor prezidenţiale. De atunci însă, nu au mai existat alte cazuri. În general, posturile TV naţionale sunt însărcinate cu producerea a cât mai mult conţinut original, însă această cerinţă este cu greu îndeplinită din cauza situaţiei economice.

Dacă e necesar, media belarusă este capabilă să ofere doar conţinut de ştiri complet autohton, însă nu va putea concura cu media rusă.

În general, influenţa informaţională rusă în Belarus este de neoprit. Audienţa belarusă a fost expusă la propaganda anti-ucraineană şi anti-vestică agresivă după începerea crizei din Ucraina şi consumă în continuare informaţii puternic părtinitoare despre aceste subiecte.

Mulţi utilizatori ai reţelelor de cablu belaruse (concentrate predominant în oraşele mari precum Minsk, centrele regionale, Bobruisk, Baranovichi, Borisov, Molodencho şi altele) au acces la conţinutul Euronews care le oferă o privire europeană asupra evenimentelor curente.

Cu toate acestea, deşi guvernul cheltuie sume semnificative pe reţeaua ideologică, media statală nici nu încearcă să producă conţinut de calitate pentru piaţa domestică. Dacă e necesar, media belarusă este capabilă să ofere doar conţinut de ştiri complet autohton, însă nu va putea concura cu media rusă.

Câteva idei finale

Retrospectiva scurtă a măsurilor luate pentru combaterea elementelor războiului informaţional în Ucraina, Rep. Moldova şi Belarus conturează un scenariu nu tocmai pozitiv pentru viitorul regiunii. Acestea se reduc de cele mai multe ori la propuneri legislative, în stadiu incipient, aspru criticate de societatea civilă şi instituţiile UE şi a căror eficienţă nu poate fi măsurată datorită prelungirii intenţionate a adoptării acestora. Ucraina este cu un pas înainte, reuşind să creeze Ministerul Infomaţiei, care, în ciuda tuturor criticilor aduse, pare să aibă rezultate şi instrumente specific în lupta anti-propagandă.

De o importanţă semnificativă este şi faptul că elitele politice ale Republicii Moldova şi Belarusului încă nu îşi asumă faptul că statul guvernat de ei este expus războiului informaţional rus. Mai mult decât atât, pare că în Belarus o astfel de acţiune nici nu este dorită, atâta timp cât efectele fenomenului nu afectează direct imaginea Preşedinţiei.

Grăitor este şi faptul că cele trei state analizate nu au propriu-zis o reală alternativă la prezenţa masivă a mediei ruseşti pe teritoriul lor naţional. Mass-media occidentală nu este răspândită, bucurându-se de o popularitate restrânsă, inaccesibilă marii majorităţi direct expusă războiului informaţional. Posturile de televiziune locale rămân singura opţiune care poate fi utilizată în diminuarea impactului războiului informaţional perpetuat de mass-media rusă. Doar că, atât în Republica Moldova, cât şi în Belarus, acestea nu au o capacitate de a produce şi difuza produs autohton mai mult decât acestea o fac deja şi nici nu pot câştiga în competiţia cu radiodifuzorii ruseşti. Şi chiar dacă acestea vor reuşi cumva să rezolve această problemă, televiziunea locală are un ţel mult mai important – să recapete încrederea telespectatorilor săi naţionali.

De o importanţă semnificativă este şi faptul că elitele politice ale Republicii Moldova şi Belarusului încă nu îşi asumă faptul că statul guvernat de ei este expus războiului informaţional rus.

Recomandările UE în acest sens sunt vagi, ceea ce sugerează sau că aceasta nu reuşeşte pe deplin să înţeleagă realităţile din cele trei state, sau că nu dispune de soluţii viabile pentru această nouă ameninţare. Aşa că, deocamdată, statele Estice trebuie să fie pe cont propriu pe terenul de luptă.

Recomandări

  • Adoptarea formatului de lucru 3+2 (Ucraina, Republica Moldova, Belarus+NATO, UE) pentru elaborarea unei strategii regionale comune pentru implementarea măsurilor de contracarare a războiului informaţional rus;
  • Crearea unui parteneriat strategic la nivel regional pentru securizarea comună a spaţiului informaţional.
  • Reformarea instituţiilor de securitate naţională şi crearea unui departament specializat în noile ameninţări de tip război hibrid;
  • Deschiderea spaţiului mediatic naţional pentru partenerii externi prin adoptarea unui cadru legislative în conformitate cu legislaţia europeană;
  • Crearea în cadrul statelor Parteneriatului Estic, a unui fond special destinat:
  • Încurajării şi dezvoltării jurnalismului independent;
  • Suportului financiar pentru producătorii media locali;
  • Formarea experţilor în studii de securitate şi noile ameninţări de tip război hibrid;
  • Încurajarea organizaţiilor neguvernamentale să desfăşoare activităţi de monitorizare constantă a propagandei din mass media locală şi retransmisă şi promovarea exemplelor de bună practică.

Recunoaştere specială pentru contribuţiile aduse acestui studiu se datorează: Elena Mârzac, Director Centrul de Informare şi Documentare NATO; Olexiy Zakharchenko, jurnalist, activist social; Yuri Tsarik, Preşedinte Consiliul de Conducere, Centrul pentru Studii Strategice şi Politici Internaţionale.

Tatiana Cojocari este membru al Consiliului de experţi ai LARICS; Dzimitry Halubnichy este Analist debutant la Centrul de Studii Strategice şi Politici Internaţionale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite