Trei foşti lideri separatişti proruşi explică rolul jucat de Surkov, „eminenţa cenuşie“ a lui Putin, în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei foşti lideri ai separatiştilor proruşi din estul Ucrainei fac lumină asupra rolului jucat în această regiune de Vladislav Surkov, unul dintre principalii locotenenţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

Vladislav Surkov, cunoscut ca „eminenţa cenuşie“ a regimului Putin, este omul care face şi desface totul în rândul rebeliunii proruse din Doneţk şi Lugansk, conform unor dezvăluiri făcute pentru Reuters de către trei foşti lideri separatişti. Aceste dezvăluiri contrazic afirmaţiile factorilor de decizie de la Moscova precum că nu trag sforile în cele două regiuni din estul Ucrainei, notează Reuters.

Potrivit surselor Reuters, foarte discretul Surkov, care colaborează cu Putin încă din 1999, supervizează îndeaproape treburile administraţiei rebele proruse.

Oficial, Surkov este consilierul preşedintelui rus pentru Ucraina. Neoficial, este ochii şi urechile Kremlinului din teren.

El controlează situaţia din Donbas datorită unor oameni de încredere şi are grijă de structurile puterii în acord cu dezideratele Moscovei, spun sursele Reuters.

„Orice ordin venit de la Moscova este considerat ca un ordin venit de la biroul lui Dumnezeu în persoană şi nu se discută, ci se aplică imediat“, afirmă fostul lider rebel Aleksei Aleksandrov. Această afirmaţie este confirmată, sub protecţia anonimatului, de alţi doi foşti camarazi de-ai săi, dă asigurări Reuters.

Vladislav Surkov

Vladislav Surkov (stânga), la sfat cu Vladimir Putin

Culisele ajungerii unui fost electrician la şefia separatiştilor din Doneţk

Cei trei bărbaţi menţionează, de exemplu, rolul pe care l-a jucat Surkov în propulsarea lui Aleksandr Zaharcenko la conducerea autoproclamatei Republicii Populare Doneţk.

În vara lui 2014, acest fost electrician la o mină din Donbas comanda o miliţie rebelă şi era văzut ca un posibil „ministru“ al Apărării. Însă Surkov a avut un alt plan. El l-a convocat la Moscova şi l-a uns ca şef politic şi militar al separatiştilor din Doneţk. Mesajul a fost transmis imediat în Ucraina.

La acea vreme, administraţia separatistă a Doneţkului era condusă de doi bărbaţi care se autodescriau ca fiind voluntari veniţi din Rusia. Este vorba de fostul jurnalist cu vederi caracteristice extremei drepte Aleksandr Borodai, care asigura şefia politică, şi fostul agent FSB Igor Strelkov, care se ocupa de operaţiunile militare.

La sfatul lui Surkov, Kremlinul a ales să-i înlocuiască pe ambii cu Zaharcenko pentru a atinge două ţinte. În primul rând, fostul electrician este un om uşor de controlat, spune una dintre sursele sus-menţionate. În al doilea rând, instalarea unui localnic la conducerea separatiştilor era menită îndepărtării suspiciunilor occidentalilor că Rusia manipulează situaţia din estul Ucrainei, adaugă Reuters.

„Unchii noştri de la Moscova“

Faptul că Aleksei Aleksandrov şi alţi doi foşti lideri rebeli sunt pregătiţi să vorbească arată nivelul înalt de animozitate care există în prezent între Moscova şi „aliaţii“ săi din estul Ucrainei.

Potrivit unor forţe separatiste, rebeliunea lor faţă de autoritatea de la Kiev, lansată în aprilie 2014, a fost deturnată de Rusia, care mizează la faţa locului pe supuşi pentru care nu primează interesele regionale.

Cele trei surse spun că Moscova s-a îndepărtat treptat de majoritatea separatiştilor care au stat la originea rebeliunii, utilizând ameninţări cu moartea sau cu trimiterea în închisoare.

„La început, eram puţin naivi, credeam că unchii noştri de la Moscova nu înţelegeau pur şi simplu ce se întâmpla aici“, declară una dintre sursele Reuters. „Apoi am realizat că înţelegeau totul, că voiau pur şi simplu să ne reducă la tăcere“, continuă fostul lider separatist.

Considerat de occidentali ca unul dintre arhitecţii anexării Peninsulei Crimeea la Rusia în martie 2014, Vladislav Surkov, 52 de ani, a fost plasat anul trecut pe listele negre ale Statelor Unite şi Uniunii Europene.

Aceste decizii nu l-au alarmat însă, consilierul preşedintelui rus declarându-se chiar „onorat“.

Reuters notează că relatările surselor sale nu au putut fi verificate şi cu părţile vizate, întrucât nici Vladislav Surkov, nici purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov şi nici preşedinţia Ucrainei nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite