Siria, zonă de testare pentru noile arme ruseşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin

Serghei Şoighu, ministrul rus al Apărării, la începutul acestui an, venea cu un mesaj de forţă în logica declaraţiilor cele mai dure din perioada Războiului Rece, atunci când „cursa înarmării“ era, cum a devenit şi acum, primul dintre argumentele cu care URSS, ca şi Rusia de azi, încerca să-şi impună statutul de supraputere:

În luptele din Siria au fost testate şi ameliorate 162 de tipuri de arme moderne. Aceste teste s-au dovedit foarte eficace. Printre acestea, au fost cele în care a au fost folosite avioanele Su-305M şi Su-34 precum şi elicopterele MI-28 n şi Ka-52. A fost vorba despre prima folosire de muniţii şi rachete de croazieră cu ghidaj de precizie lansate de pe mare în condiţii de luptă. Este important de notat că au fost identificate şi un anumit număr de defecte care nu fuseseră identificate în prealabil în cursul testelor la sol. Achiziţionarea a zece tipuri de arme a fost suspendată până în momentul ameliorării lacunelor constatate... Ţinând cont de experienţa în Siria, am modificat sistemele unificate de comandament şi control pentru trupele şi armele noastre la nivel tactic, ceea ce a dus la reducerea timpului necesar pentru luarea de decizii şi planificarea comandanţilor şi personalului combatant“.

Avionul de luptă Su 305 M FOTO fotografersha.livejournal.com

avionul de luptă Su 305 M

Folosirea „argumentului Siria“ de către ruşi în prezentarea performanţelor noilor lor arme este relevantă nu numai pentru analiza strict militară a evoluţiilor din Siria. Este deosebit de importantă din punct de vedere strict comercial deoarece, acum, armele respective pot fi prezentate pentru vânzare (unele doar în „versiunea export“) având, toate, o etichetă foarte preţioasă: „combat proven“. Sau, aşa cum este cel mai probabil, să intre în dotarea unităţilor combatante de elită ruseşti, unele masate foarte aproape de teritoriul României.

Printre aceste arme se numără bombardierul strategic Tupolev Tu-160 (codificare NATO „Blackjack“) a cărui primă misiune de luptă a fost în Siria. Destinat unor atacuri nucleare cu ale sale rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune, are o autonomie de zbor de 14.000 km, iar în Siria a fost folosit pentru a lansa bombe ghidate cu laser de tip KAB-500 şi pentru lovituri cu rachete Kh-29L cu ghidaj laser şi cu rachete balistice Kh-101 „Raduga“ (24 m lungime şi greutate de lansare de 2300 kg, purtătoare a unei ogive de 400 Kg, precizie de lovire de ordinul a 6-9 metri, rază de acţiune de 2000 km). În aceeaşi categorie de arme, trebuie citată şi bomba ghidată cu laser KAB-1500, dotată cu un captator laser care-i permite corecţii de traiectorie, poate pătrunde până la 20 de metri sub pământ sau 3 metri de beton înainte de explozie (greutate 1500 kg, lungime 4,4 m, altitudine de lansare până la 8000 m) sau obuzul ghidat de 152 mm „Krasnopol“.

În iulie anul trecut a fost testată şi drona de supraveghere „Nelk“ (autonomie de zbor 3 ore) şi care funcţionează cu un motor cu hidrogen.

Printre cele mai spectaculoase rezultate au fost cele obţinute cu rachetele de tip Kalibr din dotarea marinei ruse. Poate vă mai aduceţi aminte de primul tir înspre teritoriul sirian din decembrie 2015 atunci când rachetele au fost lansate de pe fregata Daghestan şi alte trei corvete din flotila Mării Caspice pentru a continua mai apoi cu lansări de pe platforme de suprafaţă şi de pe submarine. Experţii notează o îmbunătăţire continuă a sistemelor de ghidare care se bazează pe o combinaţie de sisteme de navigaţie folosind sistemul GPS rusesc Glonass cu o componentă de analiză a terenului şi un sistem de navigaţie inerţial.  

Testările ruseşti în ce priveşte sistemele de rachete sunt deosebit de interesante deoarece o parte din tehnologie a fost transferată către China şi Iran.

Raza de actiune rachete rusesti

În Siria, ruşii au testat şi capacitatea de luptă în condiţii reale a sistemului de rachete S-400, cu rază de detectare de 600 km şi rază de acţiune până la 400 km, acţiune verticală între 10 şi 30 km, cu posibilitatea de a viza simultan 80 de ţinte.

Toate acestea sunt dezvoltări relevante pentru ceea înseamnă dezvoltarea continuă de către Rusia a unei capacităţi ofensive care şi-a demonstrat capacitatea de acţiune pe spaţii mari. E vorba despre o tehnică militară de ultimă generaţie care, odată testată în condiţii de luptă, este deplasată acum pe aliniamentele de pe linia de contact cu NATO, din Crimeea până departe înspre nord, cu mult dincolo de ţările baltice, înspre Arctica, noul teritoriu al disensiunilor strategice.

Dar, foarte aproape de noi, aşa cum apărea informaţia acum câteva zile pe situl Portalul Forţelor Navale ale Rusiei, flota din Marea Neagră a primit peste 10 noi unităţi în decursul ultimelor 18 luni şi este de acum în măsură să furnizeze integral platformele necesare pentru desfăşurarea unei escadre în Marea Mediterană... Constatăm că, în acest moment, flota Mării Negre este în măsură să susţină de una singură efortul de desfăşurare de forţe în Mediterana de est... Începând din la finele anului 217/începutul anului 2018, noi nave de luptă ruseşti îşi vor putea face apariţia în apele Levantului. Şantierul naval Pella (Sankt Petersburg) intenţionează să lanseze la apă prima navă din cadrul PROIECTULUI 22800 «Karakurt» (Uragan). Va avea 800 t., ceea ce înseamnă că va îndeplini misiuni în apropiere de coastă sau pe fluvii mari, dispunând de un sistem extrem de puternic de arme printre care rachete Kalibr, rachete ONIK (repartizare pe cele 32 de tuburi de lansare) precum şi un sistem de rachete antiaeriene tip PANTSIR (pe pe o a treia unitate de lansare). Navele de acest tip pot fi construite foarte rapid şi îşi pot găsi locul în Flota Levantului sau a Mării Negre, marina rusă lansând comanda pentru 10-20 de unităţi, dintre care 7 sunt acum în curs de construcţie“.  


Proiectul 22800 „Karafurt“

Proiectul 22800 Karafurt

Din flota Mării Negre fac parte şi fregata Amiral Essen şi submarinul B-265 Krasnodar care, în urmă cu puţin timp, participând la manevre în Mediterana de est, au procedat fiecare la câte două la lansări de rachete Kalibr înspre Siria, lovind ţinte din zona Palmira controlată de jihadişti, fiind vorba despre „botezul focului“ pentru navele în cauză care, fireşte, se vor întoarce la bazele lor din Marea Neagră... completând un foarte important edificiu cu capacitate ofensivă centrat pe capacităţile militare în continuă creştere din Peninsula Crimeea.

Tot atâtea motive legitime de mare îngrijorare pentru NATO, luate acum în calcul pentru ceea ce vedem că înseamnă măsuri defensive de amploare, parte integrantă din structurarea apărării şi disuasiunii de care dispune acum Alianţa pe întreaga linie de contact cu Federaţia Rusă.

Motiv de îngrijorare? Uitaţi-vă la această hartă a razei de acţiune a unui posibil atac cu rachete Kalibr pornit din Marea Neagră sau Marea Caspică şi veţi avea răspunsul:

Raza de actiune rachete Kalibr
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite