Rusoaicele vor putea servi ca piloţi militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusoaicele care îşi doresc să servească în calitate de pilot militar pentru ţara lor au primit o veste bună. Forţele Aeriene ale armatei ruse a acceptat în premieră femei în cabinele de pilotaj ale avioanelor sale. Decizia va intra în vigoare din toamnă, potrivit Ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu.

„Există un număr mare de tinere femei care ar dori să devină piloţi militari. Am primit sute de scrisori, motiv pentru care am decis ca din acest an să primim un prim grup de femei“, a declarat Şoigu sâmbătă, în timp ce asista la un show aviatic într-un parc militar din regiunea Moscova.

Este vorba de un grup de 15 femei, iar acestea vor primi instruirea necesară la Şcoală de Aviaţie din Krasnodar.

„Dat fiind numărul cererilor pe care le primim, nu le putem ignora“, a adăugat Şoigu.

Primele 15 femei alese vor începe cursurile la 1 octombrie şi vor studia timp de cinci ani înainte de a fi trimise în misiuni de luptă.

Şcoala de Aviaţie din Krasnodar acceptă încă din 2009 eleve, dar nu pentru a fi formate ca piloţi militari, potrivit agenţiei de presă TASS.

În 2014, un înalt reprezentant Ministerului rus al Apărării, Ruslan Vasilev, a declarat pentru postul de radio Ecoul Moscovei că aproximativ 45.000 de femei se află sub contract în armata rusă, dar că acestea nu au acces la anumite activităţi, îndeosebi în posturile de luptă.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite