Ruşii, la un pas de a tăia accesul Statelor Unite la Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marina militară a Rusiei, a treia ca mărime la nivel mondial, după cea a Statelor Unite, respectiv a Chinei, ar putea dispune curând de capacităţile necesare pentru a împiedica accesul marinei militare americane în Marea Neagră şi în Marea Baltică.

Cel puţin aşa rezultă dintr-un raport întocmit de Serviciul de Informaţii al Marinei americane, notează businessinsider.com.

Situaţia, îngrijorătoare pentru Statele Unite ale Americii, a fost adusă în discuţie de generalul-locotenent american Ben Hodges încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Potrivit lui, cei 25.000 de militari ruşi staţionaţi în Crimeea au „capacitatea de a tăia accesul la Marea Neagră“.

Semnalul de alarmă tras de autorii raportului vine în contextul în care, anul trecut, ministerul Apărării din Rusia a vorbit despre planurile sale de a revitaliza şi de a mări dimensiunea flotei sale de submarine din zona Mării Negre. 

„Noile clase de nave şi submarine vor încorpora cele mai noi descoperiri referitoare la armament, senzori, comandă, control şi comunicaţii, silenţiozitate, contramăsuri electronice, automatizare şi în ceea ce priveşte condiţiile de la bord", se arată în raport.

Totodată, noile submarine, probabil cele mai silenţioase din lume, au fost proiectate de aşa natură încât să poată opera în ape mai puţin adânci.

De asemenea, raportul arată că este posibil ca o nouă generaţie de avioane – Suhoi PAK FA sau T-50 – să fie gata chiar în acest an. Aceste aparate de zbor vor fi greu detectabile de către radare şi vor putea decola şi de la bordul portavioanelor, ceea ce ar putea reprezenta o reală problemă pentru Statele Unite.

Nu în ultimul rând, în document se arată şi faptul că Rusia „îşi reorganizează structura de personal pentru a răspunde mai bine cerinţelor războiului modern“ şi va încerca să se bazeze pe cei care se vor înrola voluntar.

Chiar dacă Rusia are probleme financiare din cauza sancţiunilor impuse de Occident, dar şi a preţului scăzut al petrolului, autorităţile de la Moscova sunt decise să creeze o marină militară modernă, capabilă să submineze superioritatea militară a Occidentului. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite