Ruşii au inaugurat o statutie a lui Stalin, catalogat "un remarcabil om de stat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruşii din  oraşul Penza au inaugurat vineri un bust al lui Stalin, amplasat în apropiere de sediul partidului comunist local, în cadrul ceremoniei fiind citite cu voce tare pasaje din discursul dictatorului sovietic.

Amplasarea bustului lui Stalin în oraşul din sud-vestul Rusiei are loc la mai bine de un an de când preşedintele Dmitri Medvedev a denunţat regimul "totalitar" al URSS şi crimele "de neiertat" comise de Stalin.

Un membru al departamentului local al partidului comunist, Vladimir Semaghin, citat de agenţia Interfax, a afirmat că ideea de a ridica acest bust aparţine unui grup de veterani, care a făcut această solicitare în urmă cu aproximativ un an.

"Personal, nu îmi place Stalin. Familia mea a suferit în timpul anilor de represiune. Totuşi, este vorba despre un remarcabil om de stat. În calitate de oameni civilizaţi, trebuie să întâmpinăm cu clam inaugurarea monumentului lui Stalin", a declarat Kiril Zastrojni, un reprezentantul unei asociaţii locale pentru protejarea monumentelor, potrivit RIA Novosti.

Ridicarea bustului arată că nostalgia ruşilor după comunişti este încă puternică, în contexul în care nu a fost finalizat procesul de reevaluare a istoriei început la destrămarea regimului sovietic în 1991, potrivit militanţilor ruşi pentru drepturile omului.

Totodată, o serie de manuale de istorie destinate universităţilor continuă să ofere o apreciere pozitivă lui Stalin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite