Rusia: O eroare de pilotaj, cauza accidentului aviatic în care a murit echipa de hokei Lokomotiv Iaroslav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul aviatic produs în septembrie în Rusia, soldat cu moartea a 44 de persoane, inclusive a întregii echipe de hochei Lokomotiv Iaroslav, a fost cauzat de o eroare de pilotaj, a anunţat miercuri Comitetul Interstatal pentru Aviaţie (MAK).

„Echipajul a apăsat din greşeală pe frâne" în timpul decolării, a declarat Aleksei Morozov, un oficial al MAK, responsabil cu ancheta, citat de agenţia RIA Novosti.

„Comandantul de bord sau cel de al doilea pilot ar fi putut să apese pe aceste pedale fără să îşi dea seama" a precizat Morozov, confirmând astfel pista privilegiată încă de la început de către anchetatori.

Al doilea pilot luase fenobarbital

În plus, în sângele celui de al doilea pilot au fost relevate urme ale unui sedativ, fenobarbital, potrivit concluziilor Comisiei. „Fenobarbitalul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. Cei care iau fenobarbital nu pot fi autorizaţi să piloteze un avion", a subliniat Morozov.

Totodată, MAK a denunţat „erori serioase" în antrenarea echipajului şi o „lipsă de control" asupra acestor antrenamente din partea companiei aeriene care opera avionul implicat în accident.

Avionul de tip YAK-42, vechi de 18 ani, s-a prăbuşit la 7 septembrie în apropiere de Iaroslavl, pe malul fluviului Volvo. În accident au murit 44 de persoane, inclusiv jucătorii şi antrenorii echipei locale de hochei, Lokomotiv, care plecau spre Belarus, pentru a susţine un meci.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite