Putin: „Lumea intră într-o perioadă de turbulenţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Lumea se confruntă cu o „gravă criză sistemică", un preludiu pentru o perioadă lugă şi dureroasă de turbulenţe, a declarat primul-ministru şi candidat la preşedinţie, Vladimir Putin, într-un articol publicat luni de cotidianul „Izvestia".

„Da, fluctuaţiile conjuncturale pot fi depăşite. Cele mai multe ţări au pus la punct măsuri tactice care vor avea mai mult sau mai puţin succes pentru a răspunde la cele mai evidente efecte ale crizei. Dar, fundamental şi pe termen lung, problemele actuale nu sunt conjuncturale“, susţine Putin.

„Lumea de astăzi se confruntă cu o gravă criză sistemică, un proces tectonic care va transformare lumea. Este o manifestare globală de trecere la o nouă eră culturală, economică, tehnologică şi geopolitică", subliniază Putin în articolul intitulat „Rusia se concentrează asupra provocărilor la care trebuie să facă faţă".

Premierul rus este de părere că lumea intră într-o perioadă de turbulenţe.„Desigur, această perioadă va fi lungă şi dureroasă. Nu trebuie să ne facem iluzii", a subliniat primul-ministru rus.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite