„Putin joacă poker, la cacealma şi intimidare“ - interviu cu Garry Kasparov

Este unul dintre cei mai mari şahişti ai tuturor timpurilor, a fost campion mondial şi numărul unu în lume timp de 20 de ani. Din 2005, Garry Kasparov s-a retras din şahul profesionist şi a început să activeze în fruntea opoziţiei împotriva lui Vladimir Putin.

 A fost hărţuit, ameninţat de autorităţi şi de poliţie, iar de două ori a fost chiar arestat. În prezent, trăieşte în Statele Unite, scrie articole de presă şi cărţi (Vine iarna! De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere a fost tradusă în 2016 la Editura Litera). Îl succede pe Vaclav Havel la preşedinţia Fundaţiei pentru Drepturile Omului.

Domnule Kasparov, cred că prima întrebare pe care revista noastră v-o adresează este aproape inevitabilă în actuala conjunctură internaţională: cum vă imaginaţi viitorul relaţiilor dintre Vladimir Putin şi Donald Trump?

Bazîndu-ne pe observaţii, Trump n-ar spune nimic împotriva lui Putin. De ce se întîmplă asta nu putem şti, dar e ceva foarte îngrijorător şi, în întreaga sa prestaţie, ăsta e singurul subiect în care a fost consecvent. Problema este că SUA şi Rusia nu au deloc interese comune, aşa că apariţia conflictului e inevitabilă. El poate apărea legat de chestiunea Iranului, care depinde de Putin, sau oriunde în altă parte, dar în cele din urmă Trump va trebui să aleagă în mod public între ciudata sa loialitate personală faţă de Putin şi interesele Statelor Unite.

Ştiu că aţi apreciat atitudinea politică a lui Ronald Reagan, care a ştiut cum să vorbească cu liderii URSS în anii ’80. Există unele păreri care sugerează o posibilă similitudine între administraţiile Reagan şi Trump. Consideraţi că sînt greşite aceste păreri?

Nu poate fi ceva mai greşit. Reagan a avut un nucleu moral ferm, o credinţă sinceră în bine şi rău, şi ştia că e important să fie de partea libertăţii din întreaga lume, chiar dacă uneori era necesar să mai şi negocieze. Nimic din cuvintele sau acţiunile lui Trump nu sugerează o asemenea axă morală, ca să nu mai vorbim despre grija pentru drepturile individuale din America sau din restul lumii. Aş fi fericit să-mi dovedească că mă înşel, dar, din păcate, continui să am dreptate în legătură cu el şi cu alţi asemenea oameni.

În ultimă instanţă însă, credeţi că Donald Trump poate fi considerat de partea bună a baricadei sau că poate fi atras de această parte?

Dacă Trump stă de partea drepturilor individuale, a dreptului la libertate şi securitate în lumea liberă, el va fi de partea bună a istoriei. Pînă acum, el e doar de propria lui parte şi de partea lui Putin. Asta nu e foarte încurajator, atîta vreme cît Putin reprezintă exact opusul acestor drepturi. Speranţa mea, greu de imaginat chiar acum, e că unele înfrîngeri în faţa unor curţi de justiţie din Statele Unite şi nişte viitoare situaţii jenante pe scena internaţională îl vor „vindeca“ pe Trump de unele dintre tendinţele sale egocentrice şi autocrate. Nu cred că el se poate schimba sau că se va schimba ca persoană, dar nu-i place să piardă, iar asta l-ar putea împinge să ţină mai tare seama de cei cu mai multă experienţă şi mai capabili din cabinetul sau din anturajul său.

Aţi scris în cartea dvs. Vine Iarna! că liderii occidentali ar trebui să-i asculte pe disidenţii din diverse părţi ale lumii, chiar dacă nu le va plăcea să audă ce au aceştia să le spună, pentru că doar disidenţii le pot prezenta realităţile grave pe care mulţi alţii îşi permit să le ignore. Dvs. personal aţi stat de vorbă cu mulţi lideri occidentali. Cît de mult credeţi că au fost influenţaţi aceştia de astfel de discuţii?

Din păcate, în mod rar, dar trebuie să continui să încerci în scopul de a găsi aliaţi politici aflaţi la putere. E important să li se reamintească liderilor democraţi că esenţa acestui sistem de guvernare e aceea de a proteja grupurile minoritare şi persoanele care au, de fapt, nevoie de protecţie. Majorităţile şi clicile puternice nu au nevoie de protecţia guvernului pentru a fi echilibrat cîmpul de joc. Există întotdeauna cîţiva lideri sau candidaţi care înţeleg că o mişcare marginală astăzi s-ar putea transforma mîine într-o puternică tendinţă.

Vorbind despre viitor, e posibil de imaginat ca Vladimir Putin să nu candideze la preşedinţia Rusiei în 2018? Va fi preşedinte pînă în 2024? Şi după aceea?

Putin va fi la putere pînă cînd va fi îndepărtat cu forţa. Acest lucru a devenit clar din 2012, cînd a avut ultima şansă de a încerca să plece paşnic. Calendarul alegerilor din Rusia este în cea mai mare parte irelevant, tot aşa cum irelevante sînt şi alegerile propriu-zise. După 17 ani, care ar fi diferenţa la 18 sau la 24 de ani? El e un dictator, iar alegerile sînt un teatru.

Citiţi continuarea interviului pe dilemaveche.ro.

Material semnat de Andrei Manolescu.