Moscova: O femeie şi-a dat foc în faţa Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul guvernului rus
Sediul guvernului rus

O femeie a fost grav rănită duminică, după ce şi-a dat foc în faţa Guvernului de la Moscova, relatează presa rusă, citând surse din poliţie.

Femeia s-a apropiat de Casa Albă - sediul Guvernului condus de premierul Vladimir Putin - apoi s-a stropit cu combustibil şi a aprins un chibrit. Ea a fost transportată la spital de serviciile de intervenţie.

Conform site-lui Lifenews.ru, este vorba despre o femeie de 53 de ani, Vera Smolina, din regiunea Samara (Volga). Potrivit agenţiei Interfax, victima ar fi originară din Nijni Taghil, în Ural.

„Ea nu a a avut nici o revendicare înainte de a-şi da foc. Nu avea asupra ei nici un bilet, deci nu ştim de ce a făcut acest lucru", a declarat o sursă din domeniul securităţii pentru Interfax.

Rusia se confruntă cu un val de contestare fără precedent de la sosirea lui Vladimir Putin la putere în 2000. Această mişcare a fost declanşată de legislativele din decembrie, marcate de fraude potrivit opoziţiei şi observatorilor ruşi şi străini.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite