Locuitorii din Crimeea trăiesc ca în Evul mediu. Fără curent electric şi utilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
crimeea

De zece zile , locuitorii din Crimeea,  peninsula ucraineană anexată în 2014 de către Rusia, stau în beznă  după ce  patru piloni care transportau energie electrică din Ucraina, au fost intenţionat avariaţi de explozii de origine criminală.

Prima explozie a avut loc în noaptea de 20 spre 21 noiembrie, iar celelalte în noaptea următoare. Rusia arată cu degetul pentru aceste acte de sabotaj spre extremiştii naţionalişti ucraineni şi tătari. Inginerii ucraineni au început să repare pagubele, dar mai multe surse susţin că tătarii îi împiedică să lucreze. Kremlinul interpretează aceste tergiversări ca pe o intenţie a guvernului ucrainean de a cauza probleme Crimeii, unde mai mult de două treimi din alimentarea cu energie electrică vine din Ucraina.

Prin urmare, cei 1,9 milioane de locuitori ai peninsulei trăiesc fără curent electric, la lumânare, şcolile şi grădiniţele sunt închise, transportul public nu funcţionează, generatoarele spitalelor nu mai fac faţă.  Semafoarele nu funcţionează, iar pentru dirijarea traficulu au fost trimişi în stradă poliţişti, reţeaua de telefonie este instabilă, şi este nevoie de disponibilitatea locuitorilor din cartierele mai puţin afectate pentru a reîncărca bateriile.

Deşi pe străzi au fost aduse generatoare, cele mai multe magazine sunt închise sau şi-au redus programul doar la câteva ore pe zi. Cele mai mari oraşe, Kerci şi Ialta, sunt cele mai afectate după întreruperea totală a energiei electrice. Localnicii sunt nevoiţi să stea ore în şir la coadă la benzinării pentru a-şi alimenta maşinile, dar şi generatoarele pe care le folosesc pentru a-şi lumina şi încălzi casele.

Experţii spun că este nevoie de o decizie politică pentru a restabili aprovizionarea cu electricitate a regiunii. La rândul său, Guvernul de la Kiev a anunţat că a deblocat fondurile necesare restabilirii celor două linii de înaltă tensiune. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite