FOTO Un fost oraş ştiinţific sovietic din inima Siberiei, readus la viaţă pe fondul creşterii ameninţărilor cibernetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost orăşel ştiinţific sovietic pierdut în întinsele păduri de pin ale Siberiei reprezintă un centru nevralgic şi un simbol al inovării pentru actuala putere rusă.

Într-o epocă ameninţată de războiul cibernetic, Franţa şi-a propus să formeze 2.600 de „combatanţi digitali“ până în 2019. Rusia, a treia putere cibernetică după China şi Brazilia, dispune deja de asemenea combatanţi. Unii dintre ei lucrează clandestin pentru guvern, alţii sunt pregătiţi la Akademgorodok, un oraş ştiinţific regenerat de regimul Putin, scrie slate.fr.

Înainte de a ajunge un punct important pe harta războiului cibernetic care ameninţă încă de la începutul secolului XXI, Akademgorodok (Orăşelul Oamenilor de Ştiinţă, n. red.) a fost o autentică utopie sovietică din a doua jumătate a secolului XX.

Totul a început în 1957, în plină perioadă de dezgheţ sub conducerea lui Nikita Hruşciov şi la iniţiativa matematicianului şi academicianului Mihail Lavrentiev.   Convins de resursele nelimitate ale ştiinţei sovietice şi misiunea ei excepţională, Lavrentiev a propus puterii construirea unui oraş dedicat cercetătorilor, în special celor din domeniul fizicii nucleare, în vogă la acea vreme. Proiectul Akademgorodok a luat naştere într-un spaţiu verde, în taigaua siberiană, la 30 de kilometri de Novosibirsk, un important centru universitar. Iarna aici durează aproape şase luni, iar mercurul termometrelor coboară adesea până la minus 40 de grade Celsius. În pofida acestui mediu ostil, 60.000 de cercetători s-au angajat să transforme locul într-unul dintre cele mai importante centre ştiinţifice ale lumii.

image

FOTO iefimerida.gr

Însă proiectul Akademgorodok era sortit chiar de la început eşecului, este de părere autorul american Paul R. Josephson.

„Lavrentiev credea că putea rezolva problemele lumii izolând oamenii de ştiinţă de presiunile politice, sociale şi financiare“, scrie el în „New Atlantis Revisited: Akademgorodok, the Siberian City of Science“.

Criza economică din anii 1980 şi măsurile de reformare a Uniunii Sovietice au pus capăt acestei utopii. Neavând bani şi nici condiţii pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor ştiinţifice, mulţi cercetători au ales să plece în străinătate.

„După explozia Uniunii Sovietice, nimeni nu mai făcea cercetări. Nu era curent electric şi nu erau nici materiale pentru experimente chimice“, îşi aminteşte Michele Debrenne, profesoară la Universitatea de Stat din Novosibirsk.

Oraşul a fost readus la viaţă la începutul acestui secol, dar sub o nouă formă. Pe fondul expansiunii internetului şi apariţiei pericolului războiului hibrid, Guvernul rus şi-a adus aminte de oportunitatea numită Akademgorodok.

image

Noul Akademgorodok surprins pe timpul nopţii FOTO SIB.FM

În 2006, Guvernul rus a ales îndepărtatul oraş din Siberia pentru construcţia unui imens parc tehnologic dedicat businessului online şi nanotehnologiilor. Numită Akadempark, această platformă găzduieşte în prezent peste 200 de companii private, dintre care mai mult de jumătate specializate în IT.

Vechii cercetători se uită cu gelozie la noua generaţie de talente de la Akademgorodok, care se bucură de un puternic sprijin logistic şi financiar din partea statului rus deşi desfăşoară mai puţine proiecte ştiinţifice, notează slate.fr.

image

Parcul tehnologic din Akademgorodok FOTO gelio.livejournal.com

„Acum jumătate dintre locuitori sunt programatori“, spune o studentă din Franţa familiarizată de ceva vreme cu acest oraş.

„Cu cât va exista o concentrare mai mare de tineri cărora le place să se joace cu codurile informatice, cu atât vor exista mai mulţi hackeri“, conchide Paul R. Josephson, referindu-se la mediul prielnic pe care aceştia îl găsesc la Akademgorodok pentru a-şi perfecţiona tehnicile.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite