Cum se pregăteşte Rusia, în apropierea coastei Mării Negre, pentru un atac nuclear sau chimic VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ruşi echipaţi cu costume şi maşti de gaze
Soldaţi ruşi echipaţi cu costume şi maşti de gaze

Trupele ruseşti din apropierea coastei Mării Negre au efectuat exerciţii pentru un scenariu în care Rusia a fost atacată de o armă chimică sau nucleară, scrie Newsweek, citând Ministerul rus al Apărării.

Desfăşurate în trei regiuni din Rusia, aflate între Marea Neagră şi Marea Caspică, exerciţiile au implicat mai mult de 5.000 de militari, a anunţat luni într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Pregătindu-se pentru un scenariu în care Rusia a fost atacată cu „arme de distrugere în masă de un duşman ipotetic", soldaţii au fost purtat costume speciale şi măşti de gaze.

Unităţile specializate în arme chimice au fost desfăşurate în regiunile Krasnodar şi Stavropol, în timp ce cel puţin 100 de soldaţi din regiunea vecină Rostov au lansat, în paralel, o operaţiune de decontaminare. 

Operaţiunea a venit după exercitii similare efectuate de trupele ruse în Armenia vecina, în weekend. 

De asemenea, s-au desfăşurat laboratoare mobile şi vehicule de depistare radioactivă şi chimică care au capacitatea de a pune în carantină, de a evalua şi, eventual, de a elimina o substanţă chimică sau nucleară.

De altfel, 13 noiembrie este Ziua trupelor de protecţie în faţa radiaţiilor, atacurilor chimice şi biologice din cadrul Forţele Armate ale Federaţiei Ruse.

În ultimele săptămâni, forţele ruseşti cu capacităţi nucleare au lansat lansări de rachete şi survoluri în cadrul unor exerciţii ofensive într-un scenariu de conflict. 

Vladimir Putin a participat, la sfârşitul lunii trecute, la exerciţii legate de gestiunea forţelor strategice nucleare. 

"A avut loc o testare a interacţiunii Forţele de Rachete Strategice Ruse, submarinele nucleare a flotei din Marea Nordului şi Pacific", a relatat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a precizat că liderul de la Kremlin a lansat personal patru rachete balistice.

În timpul exerciţiilor Forţele de Rachete Strategice Ruse au lansat racheta intercontinentală Topol din cosmodromul Pleseţk spre poligonul Kura.

De asemenea, submarinul al flotei a Oceanului Pacific a lansat două rachete balistice din Marea Ohotsk spre poligonul Cij (regiunea Arhanghelsk), iar submarinul din Marea Barenţ a lansat o rachetă balistică spre poligonul din Kura.

Avioanele aTu-160, Tu-95MS şi Tu-22M3, decolate de pe bazele aeriene Ukrainka, Engels, Shaikovka, au lovit cu rachete de croazieră ţinte terestre din poligonul Kura (Kamchatka), Pemboi (Republica Komi) şi Terekta (Kazahstan).

Ministerul Apărării al Rusiei a menţionat că toate exerciţiile au fost finalizate cu succes.

Armata rusă s-a angajat să testeze sistemul său de rachete balistice intercontinentale Sarmat înainte de sfârşitul anului.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, a afirmat, săptămâna trecută,  că NATO dezvoltă utilizarea armelor nucleare în apropierea graniţelor ruse vestice, dar nu a furnizat dovezi ale acestor afirmaţii.

Arsenalul rusesc de rachete cu destinaţie strategică include în prezent circa 400 de proiectile capabile să plece spre orice punct al globului, a declarat Serghei Karakaev, comandantul-şef al acestui gen de arme (RVSN) într-un interviu pentru presa rusească. Cât priveşte focoasele, conform aceleşi surse, sunt ”de clasă şi de putere diferită”.

La 20 septembrie a avut loc lansarea-test a unei rachete balistice intercontinentale RS-24 Iars care, parcurgând 10.000 de km între cosmodromul Pleseţk şi poligonul din Kamceatka (Extremul Orient), a lovit ţinta convenţională. În regim de luptă propulsorul poate transporta la destinaţie un set de ogive nucleare cu capacitatea sumară de la 150 până la 300 kilotone.

Mult mediatizata RS-24 Iars (SS-X-29 în sistemul de codificare NATO), o versiune avansată a predecesoarei RS-12M2 Topol-M, este cea mai modernă achiziţie a armatei ruse.

Te-ar putea interesa şi:

Capacitatea de luptă a armatei ruse, în 48 de secunde

Cum trece soldatul rus printr-un câmp de mine, cu ajutorul unui echipament revoluţionar

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite