Cum a mers economia Rusiei sub domnia „ţarului“ Putin
0
Traiectoria economică a Rusiei de la începutul anilor 2000 a avut două perioade principale: un „deceniu strălucitor“ din 1999 până în 2008, marcat de creşterea spectaculoasă a economiei (+ 7,5% pe an în medie), urmat apoi un „deceniu pierdut“ din punct de vedere economic şi social, în care nivelul de trai al populaţiei nu a progresat şi care a fost marcat de două crize valutare, urmate de două crize economice majore.
După aprope două decenii sub conducerea lui Vladimir Putin , în 2018, Rusia continuă să rămână în urma altor naţiuni avansate din punct de vedere economic, iar preşedintele rus nu face nimic pentru a schimba acest lucru. Putin l-a depăşit pe Leonid Brejnev ca longevitate în fruntea statului, şi l-ar putea depăşi şi pe Iosif Stalin . Dar performanţele economice ale lui Vladimir Putin, recorduri de stagnare şi imobilism, îl apropie mai mult de fostul lider sovietic Leonid Brejnev.
Ultimii patru ani au demonstrat totuşi că economia rusă poate rezista şocurilor brutale, inclusiv prăbuşirea preţurilor petrolului în 2014 şi sancţiunile occidentale împotriva băncilor şi companiilor energetice ruseşti. În 2017, economia Rusiei a crescut cu 1,5%, mult sub cea a Statelor Unite şi a zonei euro.
Alte cifre proaste sunt aşteptate şi în 2018, din cauza sancţiunilor continue şi a preţurilor scăzute ale petrolului, precum şi a unei lipse cronice de investiţii. Anul trecut, Rusia a fost printre ţările cu cea mai scăzută rată de creştere din Europa Centrală şi de Est, mult în urma unora dintre vecinii săi, cum ar fi Polonia sau România. Nu se poate compara nici măcar cu ţările asiatice, scrie slate.fr.
Reformarea pe ce căi?
Economişti, politicieni şi oameni de afaceri din Rusia se luptă să revitalizeze economia Rusiei. Două şcoli de gândire se ciocnesc. Fostul ministru al Finanţelor, Aleksi Kudrin, care lucrează cu Putin încă din anii 1990, are o serie de propuneri de liberalizare a economiei ruseşti şi de investiţii în Rusia. Kudrin afirmă că climatul economic rus - în care companiile private sunt expropriate în mod regulat de către guvern şi unde antreprenorii sunt complet descurajaţi de birocraţia excesivă - îi menţine pe investitorii de care Rusia are nevoie ca să îşi mărească rata de creştere.
În loc să cheltuie bani pentru apărare şi securitate, finanţate puternic în ultimii ani, Kudrin propune concentrarea cheltuielilor pentru sănătate şi educaţie, astfel încât ruşii să poată trăi mai mult şi să aibă mijloacele necesare pentru a se instrui mai bine pentru a fi mai bine plătiţi.
Dacă Kudrin şi prietenii săi consideră că Rusia poate atrage investitori făcând economia mai atractivă pentru sectorul privat, alţii cred că guvernul rus ar trebui să fie mai implicat. Este şi cazul politicianulului ;candidat la preşedinţia rusă Boris Titov care a cerut guvernului să reducă drastic ratele dobânzilor, astfel încât firmele să se poată împrumuta mai uşor. De asemenea, el îndeamnă guvernul să subvenţioneze împrumuturile pentru afaceri şi să investească direct în industrie. Apelurile lui Titov pentru investiţii de stat sunt susţinute de mulţi industriaşi care speră să profite de creditele preferenţiale.
Dacă vor fi acceptate propunerile lui Titov, inflaţia ar urca şi rubla s-ar devaloriza puternic. Ideile lui Kudrin de a restabili încrederea şi de a investi în sănătate şi educaţie par a fi mai sănătoase. Dar problema este că nici una dintre aceste două propuneri nu va fi adoptată, pur şi simplu pentru că ele contrazic principiul central al ceea ce am putea numi „putinomica“: acele politici economice care i-au permis lui Putin să rămână la putere de aproape douăzeci de ani.
Putin a adoptat o strategie economică pe trei palieri care îi permite să deţină puterea. Primul este menţinerea stabilităţii macroeconomice cu orice preţ, cu un deficit bugetar redus, o datorie scăzută şi o inflaţie scăzută, în detrimentul creşterii.
Al doilea este să se asigure că sistemul de securitate socială funcţionează pentru a atrage sprijinul unor grupuri puternice - majoritatea pensionarilor - în loc să investească în industrii ale viitorului.
Al treilea este de a tolera prezenţa actorilor privaţi numai în sectoare „non-strategice“, lăsând statul în fruntea domeniilor - cum ar fi energia sau mass-media - în care se intersectează afacerile şi politica.
Reformele economice, puţin probabile
Kremlinul este conştient de faptul că menţinerea politicilor sale actuale va face din Rusia un stat stabil, dar în stagnare, care nu realizează suficient investiţii atât în educaţia populaţiei, cât şi în sectoarele industriale, pierzând în acelaşi timp veniturile prin finanţarea întreprinderilor de stat a căror ineficienţă şi grad de corupţie sunt cunoscute tuturor.
Creşterea economică nu va depăşi 2% pe an. Din punctul de vedere al lui Putin, stagnarea economică este tolerabilă. Are instrumentele necesare pentru a rămâne la putere. Modificările majore ale politicii economice ar putea să-l priveze de multe susţineri şi să reducă controlul Kremlinului asupra politicii ruseşti.
Propunerile lui Titov, cele ale unei investiţii guvernamentale sau a băncii centrale în companii, nu sunt pe placul Kremlinului. Putin şi-a construit reputaţia cu privire la stabilitatea pe care o oferă Rusiei - nu numai politic, ci şi macroeconomic. A rambursat o parte din datoria externă a Rusiei, a limitat deficitul bugetului guvernamental şi a menţinut inflaţia la un nivel foarte scăzut. Planul lui Titov de a spori cheltuielile guvernamentale în domeniul industriei prin injectarea de bani sau îndatorare ar periclita această stabilitate.
Poate prin implementarea propunerilor lui Titov, Rusia ar putea să-şi dubleze rata de creştere, aşa cum susţine acesta. Dar este posibil ca asemenea măsuri să provoace o inflaţie masivă sau o prăbuşire a monedei. De ce să îţi asumi un astfel de risc atunci când status quo-ul este viabil?
Păstrarea electoratului ... în detrimentul economiei
Pentru politicienii de la Kremlin, propunerile lui Kudrin de a spori cheltuielile pentru sănătate şi educaţie, reducerea bugetelor serviciilor de securitate şi îmbunătăţirea climatului de afaceri nu sunt mai puţin problematice. Ruşii ar aprecia probabil cheltuieli mai mari în domeniul asistenţei sociale, mai ales după mai mulţi ani de austeritate, dar nu este chiar electoratul vizat de Putin.
Sprijinul clasei medii urbane pentru Putin este „călduţ“, liderul de la Kremlin rămâne foarte popular în rândul serviciile de forţă, în complexul militar-industrial şi în companiile de stat, care controlează acum două treimi din economia Rusiei.
Propunerea lui Kudrin de a redirecţiona cheltuielile armatei şi serviciilor de securitate către sectoarele sănătăţii şi educaţiei ar submina, aşadar, o componentă centrală a susţinătorilor lui Putin. Menţinerea unor cheltuieli militare ridicate nu este importantă numai pentru finanţarea războaielor externe ale armatei ruse ci face, de asemenea, posibilă susţinerea lucrătorilor din industria de armament: multe fabrici ruseşti ar avea mari probleme dacă Kremlinul nu mai cumpără echipamente militare la preţuri mai mari decât cele ale pieţei.
Chiar dacă Rusia a decis să pună capăt războaielor în Siria şi Ucraina, reducerea bugetelor militare ar putea duce la disponibilizări şi tulburări sociale în oraşele care depind de cheltuielile Ministerului Apărării. Din motive politice, este puţin probabil ca Rusia să îşi reducă în mod semnificativ bugetul de securitate.
Reducerea puterii monopolurilor sau interzicerea companiilor de stat de a expropria concurenţii din sectorul privat ar reprezenta o ameninţare gravă la adresa modelului economic al multor companii ruseşti mari, care sunt fundamente esenţiale pentru sprijinirea elitei ruseşti. Reducerea corupţiei şi îmbunătăţirea eficienţei ar putea părea uşoară - dar astfel de măsuri ar afecta unii dintre cei mai puternici susţinători ai lui Putin, notează slate.fr.
Comparaţia cu SUA
Nu se poate vorbi despre puterea Federaţiei Ruse fără a face o comparaţie cu ţările sau alianţele de ţări care deţin puterea economică în prezent. Cea mai naturală comparaţie este cea cu Statele Unite, singura superputere de la Războiul Rece încoace. Rusia este departe de a avea resursele economice necesare pentru a fi o putere care să poată detrona Statele Unite.
Dacă comparăm pur şi simplu economia celor două state, putem vedea că PIB-ul pe cap de locuitor şi rata de creştere economică a Statelor Unite este de două ori mai mare decât cea a Rusiei. În plus, în 2016, PIB-ul Rusiei a fost de aproximativ 1,3 mii de miliarde de dolari, în timp ce PIB-ul Statelor Unite a fost de aproximativ 18,6 mii de miliarde de dolari. Bogăţia americană este de paisprezece ori mai mare decât cea rusă. Şi nu sunt semne ca cele două puteri economice să se întâlnească pe termen scurt din cauza crizei economice ruseşti şi a ratei scăzute de creştere economică de doar 1%.
Rusia nu poate supravieţui din punct de vedere economic autonom. În alte state în care economia este mai stabilă şi în care se dezvoltă sectoare economice diversificate, abundenţa resurselor naturale este benefică.
În cazul Rusiei sunt voci care spun că este negativă. Mono-economia sa este un handicap major pentru dezvoltare, deoarece investiţiile se fac numai în acest sector, în detrimentul altor sfere de activitate. Sectorul petrolului şi gazului va fi depăşit într-o zi, iar economia Rusiei se va prăbuşi dacă nu vor făcute reforme economice.
Se încarcă comentariile...
