2018, anul reunirii. E nevoie de dialog România - Federaţia Rusă!?

În momentul de faţă, gradul de suveranitate al României în ceea ce priveşte politica sa externă este mult diminuat. Asta nu pentru că partenerii ne-ar fi cerut acest lucru, ci pentru că politicul este incapabil de a genera diplomaţi care să poarte responsabilitatea de a gândi singuri. Ne apropiem de anul 2018, iar principala misiune a diplomaţiei române şi a preşedintelui României este dialogul pe tema iminentei reuniri.

Când vorbim de o schimbare atât de importantă, declarată public pe plan intern, este nevoie ca în aceşti ultimi doi ani şi diplomaţia română să înceapă a deschide breşe de comunicare cu partenerii pe subiectul reUnirii României cu Republica Moldova şi care va avea loc la mijlocul lui 2018.

Reunirea celor două state româneşti se va face paşnic, probabil şi cu voia politicienilor de la Chişinău, dar cel mai sigur pe calea unui Referendum. Prima cale vizează eşecul total al statului Republica Moldova şi alipirea la România ca ultimă soluţie a politicienilor moldoveni de a scăpa din mocirla pe care chiar ei au creat-o. Varianta a doua, care de altfel trebuie utilizată chiar dacă şi prima va fi de actualitate, reprezintă singura cale ce va putea legitima pe plan intern şi extern, dar şi pentru generaţiile care vor avea să vină, reUnirea celor două state româneşti.

În momentul de faţă România trebuie să dialogheze pe această temă, chiar dacă multora nu le va conveni ceea ce avem să spunem. Dialogul este însă o măsură constructivă, una de obişnuiţă şi specifică naţiunilor civilizate şi mature. Chiar dacă ar exista state ce s-ar opune unui astfel de demers, este nevoie ca în relaţia diplomatică dintre state România să manifeste interes şi deschidere.

Răspunsul la întrebarea de mai sus este că :Da, avem nevoie de dialog cu Federaţia Rusă pe acest subiect, de un dialog direct şi fără mască... şi poate nu doar pe acest subiect. Asta nu înseamnă că prin acest lucru ne vom ofensa aliaţii, care trebuie informaţi în prealabil asupra intenţiilor noastre. Şi asta este tot o formă de respect.

Este mai mult decât evident că SUA este partenerul nostru principal de securitate, dar aici vorbim de un ajutor reciproc şi bazat pe interese, al nostru de protecţie în faţa Axei Berlin-Moscova, al lor de control al axei mai sus menţionate. Un echilibru perfect de interese.

Cu înştiinţarea(atenţie: nu acordul, dacă spre exemplu el nu s-ar da, lucru care nu ar fi tocmai corect având în vedere relaţia corectă pe care ţara noastră a avut-o raportat la SUA) alianţilor americani, România trebuie să redeschidă căi de dialog real cu Federaţia Rusă. În acest moment relaţia diplomatică dintre cele două state este la cel mai scăzut nivel pornind din perioada interbelică. În epoca modernă şi a conexiunilor interstatale, în epoca globalizării, acest lucru este inadmisibil. Este vorba de o politică externă prost înţeleasă, în care  dialogul cu Federaţia Rusă a dispărut.

Ori Federaţia Rusă nu poate fi neglijată, iar diplomaţii români trebuie să ţină cont de prezenţa importantă a acesteia în spaţiul în care trăim. Dialogul nu reprezintă o slăbiciune ci tocmai puterea unei relaţii. Nu trebuie să ne bazăm că americanii vor face acest lucru în locul nostru, deşi o vor face şi ei.

Deşi Federaţia Rusă nu a manifestat niciodată respect faţă de statul român, nu înseamnă că noi nu trebuie să urmăm o politică externă clară, bazată pe dialog şi având la bază respectul.

Să vorbim de reUnificarea cu Republica Moldova, dar să nu discutăm de necesitatea dialogului cu Federaţia Rusă este o absurditate care va costa în timp. Avem toate atu-urile în favoarea noastră, avem un curent unionist ce va devini majoritar pe fondul informării corecte, avem la Chişinău o elită culturală şi academică crescută la Bucureşti.

Nu vorbim de ceea ce oferim, nu vorbim de înţelegeri peste capul altora, vorbim de necesitatea unui echilibru în această parte a Europei.

Nu discut despre a cere aprobarea Federaţiei Ruse, ci de nevoia de a trata cu respect, fără aroganţă, pe toţi cei care pot avea un cuvând de spus în această direcţie.

Cei care au condus statul rus au văzut şi văd ca şi iminentă revenirea Basarabiei la România. Chiar şi când Imperiul Sovietic era la apogeu, ştiindu-se că va veni momentul reUnirii, strategii ruşi au creat dincolo de Nistru industria celui de al doilea stat românesc, teritoriul dintre Prut şi Nistru rămânând eminamente agricol.

La căderea URSS nici nu se gândeau că acest proces nu va avea loc, motiv pentru care a şi început războiul de pe Nistru, al cărui principal scop a fost evitarea căderii sub administraţie românească a arsenalului militar de câteva miliarde de euro aflat atunci în regiunea transnistreană. Teama de Unire cu România a dus tocmai la acest război(greşit totuşi spus teama, deoarece Rusia nu manifestă astfel de sentimente raportat la micul stat român).

De 25 de ani în ziarele din Rusia se scrie de iminenţa reUnirii, de faptul că România are un plan bine-definit în acest sens.

Apoi în aceste momente Federaţia Rusă este mai deschisă decât oricând la o astfel de abordare pentru a legitima internaţional alăturarea peninsulei Crimeea. Nu am folosit termenul de Anexare deoarece, vrem nu vrem, eşecul statului Ucraina a împins cetăţenii din regiune să îşi dorească cu adevărat apartenenţa la un mare imperiu. Apoi trebuie de ştiut şi spus direct că peninsula Crimeea nu a fost de-facto niciodată a Ucrainei. Dată ca şi cadou în perioada sovietică, ca semn al prieteniei, Crimeea a fost în permanenţă o bază militară rusă, a fost administrată ca şi un teritoriu al Federaţiei Ruse. Dovadă stă chiar faptul că nu a existat nici cea mai mică urmă de opoziţie organizată la adresa anexării în interiorul peninsulei.

La fel de clar trebuie să privim în faţă o realitate: Ucraina nu va fi niciodată atractivă pentru Peninsula Crimeea. Este o Utopie să presupunem că acest teritoriu va mai reveni vreodată Ucrainei. Să nu amăgim pe nimeni că marile puteri se vor bate în locul ucrainienilor, sau că nu există înţelegere pe acest subiect. Puterile Europei deja au manifestat deschidere faţă de această problemă, ba chiar înţelegere, fiind o chestiune pe termen scurt până ce prin acorduri comerciale se va recunoaşte direct sau indirect această nouă realitate.

De ce am amintit de Ucraina? Pentru a demonstra de ce va fi Federaţia Rusă deschisă spre subiectul reUnirii.

Mai există însă un dialog ce trebuie purtat şi anume cel legat de regiunea transnitreană, adică de teritoriul de dincolo de Nistru al Republicii Moldova, dar care niciodată nu a fost administrat de la Chişinău. Spaţiul dintre Prut şi Nistru reprezintă o zonă aflată sub ocupaţie, este în realitate o bază militară rusă. Populaţia de acolo în acest moment este favorabilă acestei situaţii şi deloc deschisă spre reUnirea cu România. Când vorbim de un act de voinţă, acel teritoriu nu mai trebuie luat în discuţie. Reunirea cu România se va face fără de regiunea transnistreană(lucru care îl afirm cu toată iubirea faţă de românii de acolo, dar care pot fi ajutaţi mai mult dacă acest proces are loc), tot cum fără această regiune este şi Republica Moldova de astăzi. Niciodată Federaţia Rusă nu va renunţa la prezenţa sa militară atât de aproape de graniţele Uniunii Europene, tot aşa cum nu a renunţat nici la peninsula Crimeea. Să nu apelăm la un fals şi primitiv naţionalism radical şi să presupunem că putem face vreodată vreun act de forţă. Nu ne putem compara şi nici partenerii nu sunt deschişi spre astfel de abordări. Haiducia nu îşi are aici rostul deoarece ar fi echivalentă cu prostia.

Federaţia Rusă are o abordare directă pe orice problemă, adică fără de ocolişuri. Tot direct trebuie să pornim dialogul de la această realitate: regiunea transnistreană nu este parte a proiectului de reUnificare al României. Acest lucru a fost enunţat şi de către preşedintele României atunci când a definit acest nou deziderat naţional. Nu este nici o ruşine, nu este nici o trădare, este pur şi simplu înţelepciune.

În loc să mergem la Moscova cu pretenţii legate de Tezaurul Românesc, pretenţii ce ne decredibilizează tocmai prin penibilul presupunerii că acel Tezaur ar mai exista organizat, sau că Federaţia Rusă de azi ar dori să discute de obligaţii ce decurg din perioada ţarilor, mai bine am merge să discutăm de reUnirea României cu Republica Moldova. Este o problemă reală şi care vizează pe români.