Ramadanul în Siria, soldat cu peste 470 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna Ramadanului, sărbătoarea musulmană cea mai importantă, s-a încheiat sângeros în Siria. Observatorul sirian pentru drepturile omului a anunţat că peste 470 de persoane au fost ucise în timpul Ramadanului, în cadrul protestelor populaţiei care cere înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad.

Potrivit organizaţiilor umanitare, de la izbucnirea revoltelor în Siria, în martie 2011, peste 2.200 de persoane au murit în confruntările armate din popor şi forţele de ordine ale lui al-Assad. Populaţia a cerut înlăturarea de la putere a preşedintelui sirian, precum şi drepturi egale pentru grupurile etnice şi religioase, libertatea de exprimare, de adunare şi a presei. Dar fără succes.

Citeşte şi:
FOTO "Avertisment" al securităţii siriene: Au rupt mâinile unui artist ca să nu mai deseneze

Celor 2.200 de oameni ucişi li se adaugă peste 470 care şi-au pierdut vieţile doar în luna Ramadanului, considerată cea mai important sărbătoare din lumea islamică, informează "The Telegraph".

Observatorul sirian pentru drepturile omului a anunţat, miercuri, că 360 de civili, dintre care 25 de copii şi 14 femei, au murit în confruntările armate din ţară. Acestora li se adaugă 113 militari sirieni.

Şi organizaţia Amnesty International a reclamat crimele şi torturile aplicate în Siria de forţele guvernamentale, la comanda preşedintelui Bashar al-Assad. Cel puţin 10 copii au murit de curând în centrele de detenţie după ce au fost bătuţi, arşi, electrocutaţi şi mutilaţi.

VIDEO Atrocităţile din Siria. Ce crime poate comite un tiran împotriva propriului popor

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite