Victorie în instanţă pentru doi dintre deţinuţii de la Guantanamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii militari i-au scutit pe prizonieri de acuzaţii pe motiv de lipsă de jurisdicţie, deoarece administraţia Bush îi declarase pe cei doi "combatanţi inamici", în loc de "combatanţi

Judecătorii militari i-au scutit pe prizonieri de acuzaţii pe motiv de lipsă de jurisdicţie, deoarece administraţia Bush îi declarase pe cei doi "combatanţi inamici", în loc de "combatanţi inamici ilegali"

Doi judecători ai tribunalelor militare instituite de SUA pentru a-i judeca pe deţinuţii străini de la Guantanamo au respins acuzaţiile formulate de administraţia Bush împotriva şoferului lui Ossama bin Laden şi a unui canadian de 20 de ani. Hotărârile au numai caracter tehnic şi nu afectează autoritatea SUA de a-i reţine în continuare pe cei doi prizonieri, pe termen nelimitat.

Unul dintre cei doi deţinuţi achitaţi este canadianul Omar Khadr, învinuit de uciderea sergentului american Christopher James Speer, în Afganistan în 2002, când Khadr avea numai 15 ani. El este unul dintre cei mai tineri deţinuţi de la Guantanamo. Al doilea este yemenitul Salim Ahmed Hamdan, care susţine că a fost şoferul şi bodyguardul lui Bin Laden. Casa Albă s-a declarat ieri în dezacord cu deciziile judecătorilor militari şi a afirmat că Departamentul de Apărare ia în discuţie un eventual apel. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Fratto, a făcut această declaraţie ieri, la Praga, unde preşedintele Bush se află într-o vizită oficială. "Deciziile nu afectează în niciun fel legalitatea sistemului de tribunale militare", a spus Fratto.

Greşeală formală

Anul trecut, Curtea Supremă a SUA a decis că tribunalele militare ce fuseseră înfiinţate de administraţia Bush pentru a-i judeca pe deţinuţii de la Guantanamo erau neconstituţionale, pe motiv că nu permiteau acestora să conteste în instanţă încarcerarea şi că încălca prevederile Convenţiei de la Geneva. Ulterior, congresul SUA a votat o lege specială privind Comisiile Militare de Judecată, cu jurisdicţie în cazul "combatanţilor inamici ilegali". Judecătorii acestor noi tribunale au respins luni aceste două cazuri deoarece, la evaluarea făcută cu câţiva ani în urmă, autorităţile nu îi declaraseră pe cei doi "combatanţi inamici ilegali", ci numai "combatanţi inamici". Din cauza omiterii cuvântului "ilegal", tribunalele au declarat că nu au jurisdicţie. Acelaşi lucru se va întâmpla, foarte probabil, şi cu ceilalţi 380 de deţinuţi aflaţi în prezent la Guantanamo, toţi declaraţi "combatanţi inamici".Avocaţii administraţiei Bush încearcă să clarifice situaţia. Judecătorii au declarat că procurorii pot face apel în 72 de ore, deşi nu este clar care este instanţa de apel.

Centrul de detenţie de la Guantanamo Bay, din sud-estul Cubei, a fost înfiinţat de SUA în ianuarie 2002 pentru încarcerarea prizonierilor străini suspectaţi de legătură cu Al-Qaida sau cu talibanii. Circa 770 de deţinuţi s-au perindat pe la Guantanamo, închisoare ce nu intră sub jurisdicţia tribunalelor obişnuite ale SUA. Un singur deţinut, australianul David Hicks, a fost condamnat, în martie 2007, după ce a pledat vinovat pentru ajutor acordat teroriştilor. El a primit sentinţa de nouă luni de închisoare pe care o execută în Australia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite