Va curge sânge

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brexit şi victoria lui Donald Trump sunt cele două evenimente politice majore, la nivel mondial, care au marcat anul trecut. Interpretarea corectă a motivelor care le-au generat, ca şi raportarea la istorie ne pot oferi o imagine consecinţelor probabile.

Din noianul de explicaţii vehiculate, parţial sau integral valabile segmenţial, reţin, personal, opinia potrivit căreia criza economică din 2007-2008 nu şi-a găsit o soluţie viabilă pe termen lung. Miliardele de dolari, virtuali sau tipăriţi pe repede înainte, şi nici scurta glorie a dispozitivelor high tech de tip tabletă sau smartphone, nu au reuşit să ofere o bază durabilă, pe termen mediu măcar, pentru ritmul de dezvoltare necesar echilibrului global şi al pretenţiilor şi aşteptărilor diferitelor populaţii.

Pe scurt, toată lumea se obişnuise sau ţintea la mai mult. Şi bogaţii, şi săracii şi clasa de mijloc, unde şi cât există ea. Speranţa, aşa cum este ea definită la nivel personal de fiecare dintre noi, s-a diluat.

Când nivelul de trai sau siguranţa viitorului a început să se clatine, britanicii şi-au adus aminte de emigranţi, un ţap ispăşitor perfect, şi au votat ieşirea din Uniunea Europeană. Nu mai contează, acum, dacă au avut dreptate şi este asta o soluţie reală pentru problemele lor. Faptul e consumat.

În SUA, „inima” democraţiei mondiale, cum le plăcea şi ne plăcea să spunem, am avut un scenariu oarecum asemănător. O majoritate tăcută până acum vreo 10 ani, atât timp cât miliardele virtuale se învârteau pe burse ca patinatorii pe gheaţă, s-a trezit că le este din ce în ce mai greu s-o scoată la capăt, la nivelul de bunăstare pe care îl considerau cuvenit. Că producţia industrială şi IT a fost externalizată în ţări unde forţa de muncă e mult mai ieftină, iar alimentele de export sunt mai ieftine şi mai gustoase decât multe dintre cele autohtone. Şi a venit un Trump, care le-a promis că nu-i mai lasă pe emigranţi să intre în ţara lor şi-i va obliga pe industriaşi să reia producţia în interiorul SUA, ceea ce s-ar traduce şi prin reînfiinţarea unui număr mare de locuri de muncă. A câştigat, şi ca şi în cazul Brexit, nu mai contează dacă are dreptate şi soluţia lui e viabilă pe termen lung. Faptul e consumat.

În fond, atât Brexit, cât şi Trump reprezintă un vot anti-globalizare. O întoarcere la o formă de pseudo-izolaţionism. Spun pseudo, pentru că nu cred că mai este posibilă o întoarcere completă la izolaţionism şi că cele două evenimente se vor concretiza, în timp, doar într-o temporizare a globalizării. Acest conflict ideologic este, dacă vreţi, personificat de disputa Trump-Soros, din SUA. Sunt două soluţii economice contrare pentru depăşirea crizei. Unul individualist şi celălalt prin reeşalonarea sine die a decontului banilor virtuali pompaţi prin arterele economiei mondiale.

Greu de spus care dintre aceste soluţii e mai bună şi sănătoasă. Şi mă tem că nici nu vom afla. Pentru că istoria ne spune că soluţia aleasă de oameni este calea cea mai simplă: războiul. Nesiguranţa de securitate a blocului UE, ghemul de conflicte din Orientul Mijlociu, Rusia izolată şi revanşardă sau conflictele mocnite din Asia (India-Pakistan şi nevoia Chinei de expansiune) sunt tot atâtea potenţiale focare. Fără să-mi placă genul ăsta de profeţii apocaliptice, sper sincer că hazardul conjuncturilor va face ca războiul în baza căruia omenirea aşteaptă azimutul următoarei ere de dezvoltare să ocolească Europa de Est. Să avem şi noi noroc, odată! Pentru că dacă ne gândim la nivelul de dezvoltare socială a României şi la lideri... e jale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite